Ultima actualizare: azi, 07:36
Locale

Deputatul USR Radu Panait, două victorii legislative semnificative pentru cetățeni

Deputatul USR Radu Panait a anunțat faptul că două dintre propunerile legislative pe care le-a depus au devenit legi în 2023.

Prima victorie constă în extinderea dreptului părinților la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până la vârsta de 12 ani. Prin intermediul legii USR, limita de vârstă a fost crescută de la 7 la 12 ani, oferind astfel părinților mai mult timp să acorde atenția și sprijinul necesar copiilor lor în perioadele de boală.

A doua modificare adusă de deputatul Panait se referă la certificatul pentru persoanele cu handicap ireversibil, care acum este emis pe perioadă nedeterminată. Această schimbare elimină necesitatea parcurgerii unor birocrații inutile la comisiile de evaluare, simplificând procesul și asigurând că acești oameni primesc sprijinul de care au nevoie fără complicații suplimentare.

„Mă bucur să vă anunț că două dintre propunerile legislative pe care le-am depus au devenit legi în 2023! Iată în ce constau aceste victorii pentru cetățeni:

– Părinții acum au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până la vârsta de 12 ani. Prin legea USR, am extins limita de vârstă de la 7 la 12 ani, oferindu-le părinților mai mult timp să acorde atenția și sprijinul necesar copiilor lor când sunt bolnavi.
– Certificatul pentru persoanele cu handicap ireversibil acum este emis pe perioadă nedeterminată. Aceasta înseamnă că nu mai este necesară parcurgerea unor birocratii inutile la comisiile de evaluare. Simplificăm procesul pentru a asigura că acești oameni primesc sprijinul de care au nevoie fără complicații suplimentare! Voi continua să lupt pentru inițiative care aduc schimbări semnificative în viața oamenilor”, este mesajul deputatului Radu Panait. 

8 comentarii

  1. pavel Răspunde

    Dupa 12 ani de absenta mi e greu sa cred ca se mai intoarce cineva la munca,uita meseria si orice deprindere…ideea de a veni in sprijinul copilulului bolnav nu e rea dar am rezerve ca asta e calea..mai degraba e utila oportunistilor care vor incasa si salar si bani la negru din activitati extra…daca nu se face control inopinat la domiciliu pentru a verifica daca parintele este acasa si se ocupa intreadavar de copil,banii sunt aruncati pe apa sambetei,somesului,etc,etc!

    • Peda Gogu Repetent Răspunde

      Se prea poate dar vezi că nu toți copiii au șansa să fie sănătoși tun. Unii au probleme foarte serioase și săracii părinți după legislația existentă ajung în imposibilitatea de a-i ajuta. Pune-te în locul lor pentru o clipă. Că nici copilul nu-l poți lăsa în grija altuia competent (nici nu prea sunt) și nici să mergi la lucru nu poți. Din fericire sunt foarte puține astfel de cazuri, infinit mai puține decât cei cu pensiile speciale. Statului e mai ieftin să le acorde părinților aceste facilități decât să se complice cu varii modalități de asistență socială sau de sănătate care nici măcar nu e sigur că vor funcționa. În încheiere doar atât că marea-marea majoritate dintre părinți în astfel de situații nu de plăcere ajung în situația dată. Excepție cei câțiva țigani care își nenorocesc copiii ca să fie buni de trimis la cerșit. Îți spune asta un mândru părinte cu copil catalogat CES care acum e student an terminal la Babeș. Dar despre câtă luptă a trebuit să duc contra vântului ar ajunge pentru un întreg roman. Că dacă era după sistem …….😵😥

  2. Beny Kira Răspunde

    Senatorul Zob ce a facut?

    • Cr7+ Răspunde

      Senatorul absolut zero Kelvin. Mandat irosit pe degeba, 4 ani mai ineficienti ca in cazul lui inca nu s-a mai pomenit. Ar trebui pus sa dea banii inapoi. De dormit in fotoliul de senator oricine putea dintre satmareni fara nici o pregatire. Mie in locul lui mi-ar fi rusine sa dau ochi cu cei care m-au ales. Sincer. Doar ca in cazul politicianului dambovitean bunul simt este ceva inexistent.

  3. Radu Cret Răspunde

    Postacii PNL au iesit la atac. Ei uita ca la 34 de ani de la Revolutie in PNL Satu Mare se afla in pozitii de conducere fosti secretari UTC, reprofilati in mari liberali si samsaro de terenuri.

    • c-block Răspunde

      Apoi daca e asa atunci nici de cei care vine din urma (adica USR si AUR) nu-mi este rusine. Ca usere in afara de galagie si de blocaj oriunde te uiti altceva nu au produs.

  4. Varu Răspunde

    O să vedeți anul ăsta circ

  5. Iulian Câcău Răspunde

    USR e un partid de homosexuali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.