Luni dimineața, 22 ianuarie, în jurul orei 8.30, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un operator economic aflat pe strada Porumbeilor. La fața locului s-au deplasat douăzeci de cadre militare cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă împreună cu un echipaj de prim ajutor.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la nivelul acoperișului clădirii pe o suprafață de aproximativ 60m² cu posibilitatea de propagare la magazin și la atelierul auto, aflat în imediata apropiere. Echipajele prezente au acționat cu promptitudine reușind localizarea incendiului într-un timp scurt.
Pentru lichidarea acestuia și pentru identificarea posibilelor alte focare de incendiu a fost decopertat acoperișul clădirii afectate pe o suprafață aproximativă de 60m². În urma evenimentului, pompierii au reușit limitarea extinderii incendiului, salvând astfel atelierul auto, bunurile și clădirea magazinului precum și o suprafață de aproximativ 90m² din acoperiș.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind efect termic produs de un burlan metalic neprotejat corespunzător.
Sursa: ISU Satu Mare
La cate improvizatii pentru incalzit exista acolo nici nu-i de mirare !Cred ca pompierii nu au curaj sa faca acolo controale !
ISU SA FACA CONTROALE RIGUROASE LA TOATE SERVICE-URILE, LA TOATE SOCIETATILE CARE AU MATERIALE INFLAMABILE SI TOT CE DEPASESTE 500 MP..!!!!PARIEZ CA N-AU AUTORIZATIE DE NICIUN FEL!
Iar ANAF-ul ar trebui sa verifice cate contracte de inchiriere are proprietarul cu mecanicii care repara acolo autovehicule !
nu a mai fost incendiu la acest service ???
Aiaia, și a fost acum niște ani că a sechestrat mașina clientului că nu vroia să-i dea înapoi. Dacă și acum funcționează și se tot întâmplă minunății nu poate însemna decât un singur lucru.