Ultima actualizare: azi, 13:57
Locale

Primarul Kereskenyi solicită familiei Țânțaș să predea ștrandul și să continue procesul

Într-o conferință de presă desfășurată astăzi la Primăria municipiului Satu Mare, primarul Gábor Kereskényi a făcut un apel către familia Țânțaș, cerându-le să predea municipalităţii ștrandul termal.

Primarul a spus că există procese juridice în curs între municipalitate și firma deținută de familia Țânțaș, şi că a încercat obținerea ștrandului pentru a fi deschis, dar acest lucru a fost refuzat şi de instanţe. Firma care a concesionat ştrandul cere o despăgubire de peste 25 de milioane de lei, potrivit primarului.

“Îi cerem și acum familiei Țânțaș, și public, să ne dea înapoi, să dea înapoi sătmărenilor acest ștrand. Urmează ca să decidă instanța apoi dacă noi mai trebuie să dăm ceva sau care este valoarea acestui prejudiciu”, a declarat primarul.

Primăria Satu Mare a solicitat deja în instanță posibilitatea de a accesa proprietatea și a efectua un inventar pentru a putea accesa fonduri europene, însă această cerere a fost respinsă de instanță.

“Noi cerem și acum să ne predea ștrandul și apoi să ne judecăm în continuare,” a adăugat primarul.

20 comentarii

  1. chucky Răspunde

    Oare cine era la conducerea orasului si judetului cand au fost date strandul si hotelul Dacia pe mana acestor ciobani? Asta nu prea va inghesuiti sa va asumati!

    • Richi Epoveri Răspunde

      A fost gașca băsistă,care între timp s-au metamorfozat în “brăteni”.”Broscoiul de Bistrița” știeeeeeeeeee….

      • Cine? Răspunde

        Cred că s-a făcut în domnia colegilor de nație/partid sabo și ileș(intenționat scris așa, înainte să săriți să mă corectați). Că a fost un troc cu pdl-iștii pentru retrocedarea a n clădiri către biserica deformată nu le scuză mojicia! Să nu uităm că apoi și PSD și-a luat partea leului când s-a vândut Dacia, se știe cei 12.5%. Ar trebui să fie cu toții trași la răspundere, indiferent de nație și partid pentru mârșăviile care le-au făcut!

  2. Mihaita Piticu' Răspunde

    Pocaitii aia o distrus strandul….FMM

  3. SatuMare Răspunde

    Dar ei nu trebuie sa despagubeasca si sa dea socotela pentru prejudiciul adus orasului si cetatenilor prin distrugerea majora a unei cladiri simbol de rang inalt si monument istoric clasat, precum si a strandului termal? Satmarenii au fost privati de aceste bunuri. Nu raspunde nimeni?

    • Beny Kira Răspunde

      Adrian Cozma are grijă, așa că stai liniștit!

      • Radu Răspunde

        Bine spus, ce noroc pe noi… Cozma! Te iubim ca ca tine nu gasim.
        .

        • Victor Răspunde

          …stau pe budă și mă cac și mă gândesc la cozma cum s-ar fi scăldat în ștrandul nostru dar tovarășii lui de partea de beny, proștii Oașului nu ii dau voie….când mai face sindrofi Adrian Cozma in parcul UFO și îl vedeți pe beny țânțaș in spatele lui ăștia de îl aplaudați, printre un cântec patriotic și o hor puteți să îi întrebați,vedeți ce vă zic!!!:)))))

  4. Valahu Răspunde

    @Cine ,cam ai dreptate !Trebuie spus un lucru daca strandul vechi se porneste face concurenta la Agaparc unde actionarii sant Iudemeristii de frunte ai urbei!Luaiar dracu in tara lui sau s-ai duca in Mongolia!

  5. GB Răspunde

    Nea Gabor sună cam parșiv să ne bagi pe noi “sătmărenii” la înaintare ca motiv de milogeală. Sună fals, de prost gust și a “gargară politică” emanată de un infatuat care se crede șmecher, deoarece nu noi “sătmărenii” am dat Ștrandul în concesiune, nu noi am vândut Hotel “Dacia”, nu noi am învârtit și jefuit Sătmarul de tot și toate timp de 34 ani! Știi cine la jefuit?? Exact, CINE LA CONDUS!!! CINE A “FOST LA BUTOANE”. Aici nu e vorba de nație, e vorba de ban și banii n-au miros, mamă, tată, culoare, etc., iar țeparii, lipitorile, scursurile, parveniții așișderea. Instanța ți-a răspuns “Pas”, tradus “Mars innét” și pe bună dreptate că unde-i lege nu-i tarlaua Primăriei, dar că vrei să vinzi interesul de gașcă/lupta pentru “hanț” cu acest teatru ieftin de “fișa postului”, capitol “grija față de cetățan” , no mai crede nici preșcolarul.. Fâs. Remember câțiva “băieți deștepți” din Satu Mare :Szilagyi (Dominium), Silaghi(Parlament/Guvern /Camera Comerț..), Sabó Piști(Consiliul Județean SM), Țânțaș&Fii, Harkai(Vakond), Mureșan(alias Michael Power-Interex), Pușkaș(Florisal), Ciocan(Consiliul Județean SM), etc.. etc.. Interesantă lista nu? Fele apă, fele viz… Ca să vezi cât de real e ce am scris mai sus și cum te țin minte “sătmărenii” . Întrebarea e, cine va fi pe listă peste 34 ani? Tu & Tarr? Govor&Govor?..

  6. SM Răspunde

    niște tâmpiți de oșeni. Sunt în faliment dar vor să tragă și orașul după ei. nu lasă ștrandul liber, așa că multă muu… Eeee, câți oșeni am văzut la ștrand când funcționa … chiar nu înțeleg !

  7. Benyi Răspunde

    Bun ar fii Cosma la consiliu……Ar dudui cariera lu Kira și stația de betoane😂😂😂😂

  8. Vizionaru Răspunde

    Vorbești prostii Gabore, tâmpenii debitate de Ressler Jr. Și in instanta, firește respinse cu brio! STI f. bine situația juridică in care a lăsat ștrandul marele udemerist Iuliu, situație de la care a pornit toată nenorocirea…Așa ca nu mai mânca cacat cu polonicul de cum îți pasa ți-e de sărmanii sătmăreni, când sponsorii și frății tai de la Noroieni fac bani frumoși din aceasta “ neintelegere”…Expertiza pe cele 26 de milioane exista, de ce trebuie sa intri tu acolo sa inventariezi?Minciuni udemeriste!

  9. Radu Răspunde

    Este an electoral si nenea Gabor si-a adus aminte ca trebuie sa lucreze pt sătmăreni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.