Ultima actualizare: azi, 15:42
Locale

Pensionar prins beat la volan. Se plimba cu mașina prin centru ca să-și mai cumpere bere

Pensionar prins beat la volan, în Satu Mare. Bărbatul se plimba cu mașina prin centrul orașului ca să-și mai cumpere bere. Polițiștii l-au oprit, iar acum pensionarul a fost trimis în judecată.

Potrivit informațiilor PortalSM, polițiștii au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un pensionar. După efectuarea controlului de rutină, pentru că emana un puternic miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pensionarul a explicat că în ziua precedentă, în jurul orei 16:00, a consumat câteva beri la domiciliu. Apoi s-a pus în pat pentru a se odihni, iar în jurul orei 00:00 a decis să meargă cu mașina la un magazin ca să-și mai cumpere bere. Deoarece magazinul era închis, și-a continuat drumul până în Piața Libertății din Satu Mare, unde se afla un magazin non-stop. Acolo a fost oprit de un echipaj de poliție.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.