Oșan beat la volan! Polițiștii i-au făcut semne să oprească, el a întors mașina și a plecat. Totul s-a petrecut pe raza localității Cămărzana, acolo unde un șofer originar din Negrești-Oaș, a avut ghinionul să dea nas în nas cu polițiștii. Știind că a consumat câteva pahare bune înainte să se urce la volan, bărbatul a încercat să scape de oamenii legii.
Potrivit informațiilor PortalSM, incidentul a avut loc la începutul anului 2023, iar șoferul a fost trimis în judecată în această săptămână. Concret, băut bine la volan, bărbatul s-a dat de gol în momentul în care a efectuat brusc o manevră de întoarcere. Polițiștii au fost pe fază și i-au făcut semne să oprească, însă acesta a călcat pedala de accelerație și a plecat.
Oamenii legii au pornit în urmărirea bărbatului, iar după ce au reușit să-l oprească, individul fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,79 mg/ I alcool pur în aerul expirat.
Șoferul urmează să fie judecat ,,pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.