Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

FOTO. IMPRESIONANT! Noua insulă de colectare a deșeurilor din Satu Mare, automatizată complet!

Florisal – operatorul public de salubritate al municipiului Satu Mare – testează în această perioadă o nouă platformă ecologică de colectare selectivă a deșeurilor! Platforma este complet digitalizată. Practic, de la distanță, reprezentanții Florisal pot să supravegheze de pe dispozitivele electronice dacă containerele sunt pline, grație senzorilor. De asemenea, insula ecologică montată în Cartierul Solidarității din municipiul Satu Mare este dotată cu cameră de supraveghere.

Este important de precizat că sătmărenii din Cartierul Solidarității sunt încântați de noua platformă. Mai mult, conștientizează deja importanța colectării selective a deșeurilor. Este foarte important de precizat că depozitarea selectivă a deșeurilor înseamnă FACTURI MAI MICI către populație. Și asta pentru că, spre exemplu, PET-urile sau hârtia/cartonul se pot recicla și valorifica, iar din deșeruile biodegradabile se poate face compost.

În lipsa unei colectări selective, deșeurile amestecate înseamnă că reprezentanții Gropii Ecologice de la Doba pot să le refuze, astfel încât Florisal nu recuperează o parte și ar putea fi nevoită astfel să majoreze prețurile. Așadar, TOTUL ține de sătmăreni! Colectarea selectivă înseamnă costuri mai mici pentru toți!

Sistemul suprateran de colectare a deșeurilor și-a dovedit eficiența în toate localitățile în care a fost instalat, oferind numeroase beneficii atât comunității, cât și autorităților. Platformele supraterane, fiind modulare, sunt alcătuite din mai multe boxe. In fiecare compartiment se va introduce cu ușurință un container standard, fără capac, cu o capacitate de 1100 litri. Atunci când sunt pline, containerele pot fi scoase cu ușurință din module, prin deschiderea ușilor, pentru a fi golite în autogunoiere cu suprastructuri clasice.

Întregul sistem este confecționat din metale rezistente la coroziune. Toate structurile metalice sunt grunduite în două straturi și vopsite, pentru o rezistență de durată în fața factorilor externi.

Alcătuite din ȘAPTE compartimente, unite între ele și fixate prin șuruburi pe partea interioară, pentru a nu se vedea, platformele reprezintă un sistem întreg și bine definit, indiferent de numărul modulelor, potrivindu-se perfect în orice peisaj urban. Fantele de inserție a deșeurilor sunt confecționate și ele din metal grunduit și vopsit în culori specifice fiecărei fracții. Dimensiunile acestor „guri” de încărcare sunt de aproximativ 400 x 350 mm.

Coduri de culori pentru fracții diferite de deșeuri:
culoarea galben este destinată colectării de metal și plastic (folii, PEID, PET, PVC și alte materiale plastice, dar și metale feroase și neferoase); culoarea albastră este destinată colectării de hârtie și carton (hârtie tipărită, hârtie în amestec);
culoarea verde este destinată colectării de sticlă (sticlă colorată și sticlă albă);
culoare gri sau maro destinată colectării pentru fracția mixtă (biodeșeuri și deșeurile menajere).

Sistemul suprateran de colectare selectivă a deșeurilor elimină numeroase probleme cauzate de spațiile actuale desemnate colectării. Acestea reduc cu mult mirosurile neplăcute, riscul de vandalizare al containerelor interioare, riscul apariției rozătoarelor și animalelor fără stăpân sau sălbatice. Totodată, au un aspect modern ce se încadrează perfect în orice peisaj urban sau rural.

Platformele supraterane au fost concepute astfel încât să fie cât mai eficiente, atât din punctul de vedere al utilizării, cât financiar. Platformele supraterane sunt dotate cu sisteme smart de control al accesului, print montarea unor cititoare de carduri pe fiecare modul, astfel încât să le fie permis accesul la containere doar locatarilor arondați. Deocamdată, accesul este LIBER până când sătmărenii se vor familiariza cu noul sistem. Alimentarea cu energie electrică a sistemelor de acces se va realiza prin intermediul unor panouri fotovoltaice, baterie și controller încărcare.

7 comentarii

  1. Doar o întrebare-două Răspunde

    Doar o întrebare așa de curiozitate că asta nu scrie în articol și consider o treabă importantă toruși. Ce se întâmplă dacă în containerul cu hârtie să zicem vine unul și aruncă altceva? Sau altă întrebare. De acum încolo copiii în virtutea noilor dogme de la centru nu mai duc gunoiul ca să nu fie strasați de miros și pentru că nu ajung până sus? Numai întreb.

  2. Ph Răspunde

    Totul depinde de sătmăreni scrie undeva în articol.. păi sătmărenii care au constatat de multe ori cum “clopotele” colorate erau descărcate în aceași remorcă erau descurajați de modul de lucru al operatorului? Deci, depinde în f mare măsură de florisal în acest caz, florisal care ar putea mult mai mult, nu doar să mărească tarifele, ci să investească în utilaje și containere, dar e mai convenabil să impui fiecărui membru al familiei sătmărenilor câte un tarif, de parcă ar cântări/monitoriza ceva.
    Sunt curios, acest articol ce este? Publicitate sau copy paste după un comunicat al operatorului?

  3. ecologist Răspunde

    Într-un oraș care se respectă toate aceste lucruri trebuiau demult băgate în capul oamenilor prin campanii în mass media până le iese pe ureche. La noi absolut nimic! Voi credeți că acum brusc deodată oamenii vor face cum scrie în lege? Păi Florisal din 2007 de când e obligatoriu nu reușește să facă! Atunci ce mai vreți de la oamenii simpli? Explicați, explicați, campanii de conștietizare la greu, concursuri pe temă că fiți siguri dacă câștigă ceva dacă colectează selectiv atunci va face! Nu vedeți că și acele colectări de PET-uri la magazine pentru taxa aia de 50 de bani nu merge! Doar 1% s-a reîntors în două luni la producătorii de ambalaje! Asta este rezultat?????
    PS. Cine circulă prin alte orașe știe prea bine că acolo tot timpul te lovești de campanii pentru colectare selectivă. E valabil și la Oradea și la Cluj. Noi înaintăm cum bate vântul și mai mult din inerție. Redacția să facă bine să treacă peste două săptămâni la tomberoanele astea să vadă ce va fi acolo. Vă zic eu că mulți nu se vor descurca cu sistemul și vor arunca gunoiul pe lângă, jos pe caldarâm. Pentru că mai nimeni nu-și selectează gunoiul după atâtea sortimente în apartament. Și până la urma urmei unde? Și în ce? Nu operatorul ar trebui să pună la dispoziție dispozitive, recipiente, pungi așa cum scrie în lege? După Paștele catolic va fi jale prin preajmă vă zic eu de pe acum. Condoleanțe celor care locuiesc prin apropiere.

  4. Vasy Răspunde

    Cica deocamdata accesul e LIBER, adica cineva sa gandit sa puna acolo o taxa?

    • comentator Răspunde

      Nu măi, va fi cu cartelă de acces adică numai cei care locuiesc acolo să-și poată deschide și să arunce gunoaiele. Și să nu cotrobăi alții printre mizerii. Apoi când se va întâmpla asta să vezi tu showuri la cei care își vor pierde cartela sau se va demagnetiza de exemplu. La nivelul de implicare a autorității și a societății de salubrizare asta este proiect propus spre avort spontan. Am îndoili serioase că se vrea să funcționeze. Atâta vreme cât timp Florisal primește bani după cât gunoi descarcă la Doba ghiciți care este interesul lor????

  5. ecologist Răspunde

    Ceva lectură preventiv pentru naivi. Că dacă poliția locală nu va veghea zona invariabil asta se va întâmpla. Asta mai ales că locația este în cartierul Solidarității. Nu cred că suntem mai breji.
    În cadrul programului RetuRO, care încurajează reciclarea prin oferirea unei sume pentru fiecare ambalaj returnat, apare și partea negativă: implicarea ilegală a oamenilor străzii în colectarea de PET-uri. Potrivit lucrătorilor de la salubritate, aceștia distrug deseori containerele.
    https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/hibele-programului-de-reciclare-returo-punctele-2350723.html

  6. Reciclam Răspunde

    Florisalul a tot marit taxa de o vreme buna incoace, oferind aceeasi calitate a serviciilor. Oricum se stie unde ajunge colectarea selectiva: in aceeasi oala. Vor avea doar un motiv in plus de a ne taxa mai mult pentru aceeasi calitate a serviciilor. Asa e cand nu exista concurenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.