Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Flăcări într-o casă din Satu Mare, din cauza unui aparat de gătit. Ce spun pompierii

Astăzi, în jurul orei 13:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu, produs la o casă de locuit în municipiul Satu Mare, strada Mărășești.

La fața locului s-au deplasat 12 cadre militare ale  Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în zona de bucătărie a locuinței, prin degajări de fum.

Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind salvată din calea flăcărilor restul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 200 mp precum și 3 pui de felină. Cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.

Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, pompierii recomandă următoarele:

  • să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;
  • după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
  • curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
  • nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

  • opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
  • nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
  • stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.