Ultima actualizare: azi, 20:12
Locale

Bătrâni din Satu Mare, înșelați prin metoda ”accidentul”. Escrocii susțineau că sunt medici la UPU

Un bărbat și o femeie înșelau bătrâni din județele Satu Mare și Maramureș prin metoda accidentul. Le spuneau că sunt medici la Urgențe, iar într-o singură zi au convins doi vârstnici din Baia Mare să le dea peste 36.000 de lei. Escrocii au fost arestați preventiv după ce au fost prinși în flagrant, informează vasiledale.ro. 

La data de 11 aprilie 2024, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată de către două persoane vătămate cu vârstele de 76 și 80 de ani cu privire la faptul că, au fost victimele unor infracțiuni de înșelăciune. În fapt, acestea ar fi fost apelate pe telefoanele fixe pe care le dețin, de către persoane necunoscute, care s-au prezentat ca fiind medici în cadrul secțiilor de Urgențe ale unor spitale și le-ar fi indus în eroare că membri de familie ai acestora (fiu sau nepot) ar fi suferit accidente grave și sunt necesare intervenții chirurgicale costisitoare, fapt care le-a creat o stare de temere. În scopul efectuării acelor prestații medicale, făptuitorii le-au solicitat persoanelor vătămate să remită unui bărbat, care s-a prezentat în scurt timp la locuințele acestora, diferite sume de bani (în total suma de aproximativ 36.500 lei).

Imediat după sesizarea infracțiunilor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au demarat activitățile specifice investigative și de cercetare penală, fiind exploatate în regim de urgență toate probele colectate de echipele de cercetare la fața locului.

Ca urmare a activităților desfășurate de grupul de lucru constituit la nivelul Poliției Municipiului Baia Mare, în colaborare cu lucrătorii Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, care efectuau cercetări în două cauze similare, respectiv înșelăciuni prin metoda Accidentul, existând suspiciunea rezonabilă că ar fi fost săvârșite la data de 10 aprilie 2024 de același grup infracțional pe raza municipiului Satu Mare, s-a reușit obținerea unor date care au condus la identificarea persoanelor care ar fi ”colectat” sumele de bani de la persoanele vătămate și a autoturismului folosit la activitatea infracțională, existând date că încă se aflau pe raza municipiului Baia Mare.

Imediat după obținerea acestor date, a fost declanșată o amplă activitate de căutare/localizare a persoanelor bănuite de comiterea faptelor și autoturismului folosit, activitate la care a participat întregul efectiv al Poliției Municipiului Baia Mare, precum și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Maramureș, respectiv ai Poliției Locale Baia Mare. Ca urmare a acestor activități, un echipaj de jandarmi au reușit depistarea, la data de 11 aprilie 2024, ora 15.53, a persoanelor căutate.

În baza probelor administrate cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea faptelor, iar la data de 12 aprilie 2024, Judecătoria Baia Mare a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora.

În cauză au fost administrate probe care atestă suspiciunea rezonabilă privind implicarea acestora în alte două infracțiuni săvârșite pe raza municipiului Baia Mare la data de 12 aprilie 2024, dar și alte două fapte comise pe raza județului Satu Mare la data de 11 aprilie 2024.

În urma activităților de urmărire penală desfășurate în această cauză, dar și în cauze similare cercetate în cursul acestui an, a reieșit că făptuitorii reușesc pe parcursul unor convorbiri telefonice să convingă persoanele vătămate că vorbesc cu medici din cadrul unități spitalicești ori chiar cu membri de familie care ar fi fost victime ale unor accidente. De regulă, oamenii se încred în asemenea persoane care, sub falsă identitate, în spatele unei voci, solicită diferite sume de bani pentru prestațiile medicale. Cu toate că făptuitorii solicită în mod absolut nejustificat remiterea unor sume de bani(pentru plata unor intervenții chirurgicale urgente, transfer cu elicopterul, etc.) reușesc că convingă persoanele vătămate să remită unor persoane, care se prezintă la domiciliul acestora și care afirmă că sunt fie asistentul medicului chirurg, care urmează să facă intervenția, fie reprezentant al casei de asigurări de sănătate, care acoperă doar parțial intervenția chirurgicală. De asemenea, s-a stabilit că, făptuitorii exploatează datele despre membri de familie ai victimelor după ce reușesc să le obțină chiar de la aceștia.

Activitățile de urmărire penală sunt în desfășurare, în scopul identificării și probării vinovăției tuturor persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune comise în ultima perioadă cu acest mod de operare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.