Super concerte cu artiști de top la Zilele Orașului Satu Mare. Printre artiștii care vor urca pe scena amplasată în Centrul Nou al municipiului Satu Mare se numără Delia, The Motans sau Smiley.
Zilele Orașului Satu Mare vor avea loc la sfârșitul lunii viitoare, mai exact în perioada 24 – 26 mai, iar primăria a pregătit și în acest an multe surprize ce urmează să fie dezvăluite. Știm însă deja care sunt artiștii care vor urca pe scena amplasată în Piața 25 Octombrie. Vorbim aici de artiști de top care îi vor încânta pe toți sătmărenii, indiferent de vârstă, întrucât pe scenă vor răsuna melodii care au făcut furori în anii 80, 90 și 2000, dar și hituri dintre cele mai recente.
Astfel, în prima seară a Zilelor Orașului Satu Mare, vineri, 24 mai, pe scena din Centrul Nou al municipiului Satu Mare vor urca trei super artiste ale României: Alina Eremia și AMI vin în fața sătmărenilor cu super hituri, iar seara se va încheia cu un show incendiar marca Delia&Band.
Sâmbătă, 25 mai, cele mai cunoscute melodii vor continua să răsune în centrul municipiului Satu Mare pentru că pe scenă vor urca The Motans și Smiley, care promit să transforme cea de-a doua zi a Zilelor Orașului într-o sărbătoare a hiturilor.
Zilele Orașului Satu Mare se vor încheia duminică seara, 26 mai, atunci când sătmărenii se vor putea bucura de melodiile care au făcut furori în anii 80, 90 și 2000. Astfel, în ultima seară a Zilelor Orașului pe scenă vor urca formațiile Compact și Voltaj, care vor ajunge direct la sufletele nostalgicilor cu hituri care au dominat ani de zile ierarhiile din România.
Evenimentele se vor desfășura în Piața 25 Octombrie, iar Centrul Vechi va rămâne deschis, fără amplasarea de scene în acea zonă.
CITEȘTE ȘI:
din nou ei :)))))))?? deja sunt plictisitoare …nu-i nimic nou
Smiley ar trebuie sa aiba concert in gradina romilor, poate am scapa de ciori cu aceasta ocazie.
Corect! Cam multe ciori pe metru pătrat.