Liderii UDMR Satu Mare Pataki Csaba și Kereskényi Gábor au vorbit, luni după-masa, 10 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, despre atacurile din campania electorală și au arătat cu degetul spre Adrian Cozma. Kereskényi a spus despre președintele PNL că ,,trebuie să răspundă în fața legii”, în timp ce Pataki a spus că poate PNL-ul ,,se va autocurăța”.
,,O grămadă de acțiuni săvârșite de acest individ care intră sub incidența codului penal prin inducerea în eroare a organelor judiciare. (…) Nu am vrut să ies în campanie cu acest subiect pentru că eu consider că este un lucru murdar și josnic să încerci prin aceste tertipuri să denigrezi contracandidații. (…) Bineînțeles că vor urma anumite procese, ca să zic așa, pentru că nu se poate tolera la nesfârșit această mârlânie de care a dat dovadă acest om”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
Întrebat despre alianța pe care o va face UDMR, Pataki a spus că aceasta va fi, cel mai probabil, cu PSD-ul, întrucât nu poate face diferența între PNL și AUR. Mai mult, președintele Consiliului Județean a spus că poate aceste partide se vor ,,autocurăța”.
,,Așteptăm rezultatele finale, peste două treimi vom avea împreună cu PSD-ul. Ceilalți, marea alianță PNL-AUR, eu nu pot să fac diferența care de unde e. Poate se întâmplă un fenomen de autocurățare, vine o furtună și se mai spală sau se mai ruginesc niște piese în angrenaj”, a spus Pataki Csaba.
PortalSM a transmis LIVE conferința de presă:
Ma kak pe steagu vost de sovini ordinari!
Cu stomacul gol nu te poti kăka. LumpenProletar de parizer.
Cind ai mancat ultima data la restaurant?
Sper ca si din tine o sa dispare iredentismul poponarul p..i mele !!!!
Voi cu steagul Ungariei langa vorbiti de marlanie si josnicie…
Da-ma si pe mine in judecata Gabore sa arat instantei cum m-ai insultat si amenintat.
Cei de la udmr vorbesc de altii de extremism,ei aliati cu extremistul numarul 1 al UE Viktor Orban,care vine in Romania si le face campanie si impreuna fac declaratii anti-romanesti.
Da un exemplu de declaratii! Ca vad ca orice se interpreteaza dupa bunul plac. Urmatesti stirile? Ai vazut ce partide au castigat la alegerile europarlamentare? Daca nu esti de acord cu imigratia masiva si ilegala esti extremist? Cand vin simpatizantii haur si urla ca niste descreierati “afara cu ungurii din tara ” aia unde se incadreaza? Mai tre sa treaca 1000 de ani sa iasa si ultimul ungur din tara! You know what I mean….cum ar zice romanu’
Hey…Duminică i-am văzut disciplinați incolonându-se dinspre biserica lor pe lângă Hotelul Dacia devenit unguresc mi-am zis:E clar! Pleacă din Ardeal!Pe dracu’…S-au dus la Vasile Lucaciu și cred că acesta le-a zis :’Napoi!.Că sau întors,bată-i vina!Am înțeles apoi:venit din Ungaria cu autocarele, uitaseră să voteze!Hairo Moghioro!
Da’ știu că nici tu nu vei deveni idiot că deja ești unul desăvârșit!!!! Nu ai ce face man????? O grămadă de români i-au votat pe cei de la UDMR că sunt sătui că se promite și nu se face nimic! Cum să ai 65% dintre voturi dacă în municipiu sunt numai 35% maghiari? Și nici ei nu s-au dus buluc-grămadă la vot cum au unii impresia. Ascultă asta la mine. Dar ăștia măcar de bine-de rău chiar au și făcut ceva. Asta bagă la varza ta murată ce porți pe post de cap!!!! Pentru că estimez că Kereskenyi a avut pe puțin 4000 de voturi dacă nu mai mult din partea românilor. Cel puțin asta arată diferența de voturi dintre primar și consiliu local. Așa că gata, campania s-a terminat, cutia cu minciuni este închisă cu lacăt și marș la treabă! Și dacă vă doare că primarul e maghiar atunci căutați unul pe măsură, meseriaș, gospodar, care poate să-și formeze o echipă și atenție un program electoral!!! Atunci veți vedea cu stupoare că toate aceste mizerii etnice vor dispărea. Aveți 4 ani pentru asta. Nu știu ce tot așteptați. La treabă.
FELICITĂRI!
Să nu uitați că ați câștigat din cauza că mulți români v-au votat!
Să continuați cea ce ați realizat în ultimele 8 ani… Înainte. Am mai văzut autostrada SM-Budapesta-Europa de Vest.
O vrem cu toțiii!!!
Unde vă credeți măi găozari șoviniști? Băgava-ti ghearele în kkt-ul mămici voastre de bulangii unguri.
Suferi?
Măta și taică tău sunt frați ??????
Poponaru p..I mele.
Limbajul și comportamentul spune totul despre tine fraierule.
Ce cauta tricolorul maghiar acolo?Sau nu ma suntem in ROMANIA?
Fierbe mămăliga in tine șovinistule ???
@jeanu p.li, daca ar fi stagul finlandei nu te-ar deranja?! Sigur nu fiindca nu sti ce steag este!
Numai “ala unu combi-natie” de culori deranjeaza, nici macar cel ce seamana cu cur/cubeul nu proavoaca atata frustrare. :-)))
Este steagul Iran-ului 🙂
Ma Tekei mare kakat o fatat vaca de mata!
Nici tu nu poți plânge…:D 😀
Felicitari !!!! Continuati sa investiti in orasul nostru ..iar PSD..PNL sa taca din gura..nu au niciun cuvant..Noi pe voi v-am ales !!!!!
Domnule prefect, Vă rog să luați nota, atât DVS, Govor și gașca, la sediul partidului au expus steagul Ungariei și al UE, al României lipsește. E normal, partid care este finanțat de la bugetul țării din bani publici, și care nu respecta legislația română
Unu tu esti din Finlanda fino-ugric?
Ma Kozma Sandor eu ti-am zis ca nu discut cu tine daca nu iti dai numele.
Atata nu stii ca si Fidesz (dat afara din PPE) ca si Aur si altele dunt considerate de Bruxelles extremiste iar Viktor Orban a fost primul si e si cel mai cunoscut in UE.Si pe mine m-au scos destui unguri din Satu Mare.Si Simion si Orban sunt tigani,presa din Ungaria a aratat si poza cu familia lui.Nu stiu cand a zis ca afara cu ungurii din tara,asta pe stadioane se striga.Voi va bateti joc cu Viktor Orban ca Transilvania nu e pamant romanesc,va urasc la multi ani,etc.Nepstadion striga tziganyok tziganyok! Nu suportati nici Trianonul deci Romania.Si tu ai placere uriasa sa imi maghiarizezi numele…
H K in tine ce fierbe,ura si dispretul fata de tot ce e romanesc? Pana si de steagul tarii ai lipsa de respect.Asta e logica dupa tine,ca cine e mamaligar e sovin… Dar tu cu udmr si steagul Ungariei dusmane nu sunteti sovini…De ce e Jean sovin ca a zis un adevar?
@Cosma ,belitule. De ce este Ungaria dusmanul Romaniei? Tu cand mergi la mata si tatutau la Italia de ce treci prin tarile dusmane in capul tau de rasist? Tolerati ori ce drapel .al ori carui stat numai cel al Ungariei va deranjeaza! Adica doar pe cei cu probleme asemanatoare cu ale tale .
ce te fute grija? in germania poti flutura steagul romanesc? sau italia, spania? invers nu e voie. Cat de PROST esti!
@Unu zpanzurate urgent jigodie migratoare!