Ultima actualizare: azi, 07:36
Locale

FOTO. Șarpe de doi metri găsit în bucătăria unei case din Satu Mare. Au intervenit jandarmii

Un şarpe de aproximativ doi metri a fost găsit bucătăria unei case din localitatea Pișcolt, judeţul Satu Mare. După ce a încercat mai bine de patru ore să-l prindă, proprietarul a renunțat și a solicitat intervenţia jandarmilor care au prins reptila şi au eliberat-o pe câmp.

În urma unui apel prin sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 primit marți, 20. 08,. la ora 02,15, la Dispeceratul unităţii, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în localitatea Pișcolt, unde un cetăţean a semnalat prezenţa unui şarpe în bucătărie.

Ajunși la faţa locului, jandarmii au constatat că un şarpe în lungime de aproape 200 cm îşi găsise adăpost în spatele mobilei de bucătărie. Cu ajutorul dispozitivului din dotare, şarpele de casă a fost extras şi, ulterior, eliberat în mediul său natural.

,,Recomandăm cetățenilor ca în situații de acest gen să nu se apropie de reptile, să nu încerce sa-i îndepărteze şi să solicite sprijinul instituţiilor abilitate”, transmite Jandarmeria Satu Mare.

6 comentarii

  1. Varu Răspunde

    Frumos exemplar?

  2. Mihaita Piticu' Răspunde

    Ceva experti pe aici? Ii sarpele de casa neveninos?

  3. Beji Răspunde

    Mă, asta ați mai dat-o și acum 3 zile! Sau șarpele a revenit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.