Ultima actualizare: azi, 20:22
Locale

SATU MARE. Copil de 12 ani, pus la muncă, bătut și umilit. Agresorul a ajuns în fața instanței, dar a scăpat ușor

Un bărbat din Satu Mare a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 5.400 de lei și la 3.000 de euro daune morale pentru că a agresat fizic în mod repetat un minor de 12 ani. Agresiunile s-au petrecut în locuința agresorului, unde familia copilului muncea “la negru” și locuia fără forme legale. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Satu Mare la data de 10 iulie 2025.

Contextul abuzurilor: Muncă la negru și amenințări constante

Cazul a ieșit la iveală după ce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare a sesizat poliția în august 2022. Din investigații a reieșit că, în luna iunie a aceluiași an, minorul în vârstă de 12 ani, a fost supus unor violențe repetate de către fiul proprietarei casei în care locuia copilul împreună cu mama sa și frații săi.

Familia minorului se mutase în Satu Mare în aprilie 2022, după ce tatăl lor fusese încarcerat. Mama copiilor lucrase de opt ani pentru mama agresorului, iar aceasta le oferise o locuință. Atât mama, cât și copiii minori lucrau “la negru” pentru familia agresorului. Agresorul și mama acestuia le impuseseră restricții, interzicându-le să iasă din casă fără permisiune.

Minorul a fost lovit cu o curea, cu un cablu și cu palmele peste față și mâini. Martorii și înregistrările audio-video puse la dispoziție de DGASPC arată că agresiunile se produceau adesea noaptea, în jurul orelor 01:00-02:00. Pe lângă bătăi, copilul era amenințat cu moartea sau cu alte acte de violență dacă îndrăznea să spună cuiva sau să iasă din curte, ceea ce i-a creat o stare continuă de teamă și traumă psihică. Unul dintre frați a menționat că agresorul venea de regulă după ora 22:00-23:00 și îl lovea pe fratele său cu un cablu gros, cu pumnii în piept și coaste, și cu picioarele, de multe ori în timp ce dormeau. De asemenea, era agresat pentru că ieșea din curte, agresorul justificând violențele prin faptul că minorul “cerșea” și îl făcea de râs.

Recunoaștere și pedeapsă

În fața instanței, bărbatul a recunoscut integral faptele și a solicitat judecarea în procedură simplificată. Această procedură a dus la reducerea limitelor de pedeapsă. Astfel, judecătorii au aplicat o amendă penală de 5.400 de lei, reprezentând 180 de zile-amendă, cu o valoare de 30 de lei pe zi.

Pe lângă amendă, instanța a admis în parte cererea de despăgubire formulată de minor prin reprezentantul legal al DGASPC, obligându-l pe agresor la plata sumei de 3.000 de euro cu titlu de daune morale. Această sumă este menită să compenseze suferințele fizice și psihice cauzate copilului. Bărbatul va suporta, de asemenea, cheltuieli judiciare în valoare de 1.500 de lei.

Între timp, minorul agresat a fost plasat într-un centru de servicii sociale, după ce familia sa a fost evacuată din locuința unde se petreceau agresiunile.

Un comentariu

  1. Ghiță Răspunde

    Bă Onorantă instanță!Individul trebuia arestat imediat, și aplicate aceleași metode de educare O să-mi spuneți că tot guvernul este vinovat.Daca nu ați studiat la facultățile alea de doi lei , măcar citiți codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.