Ultima actualizare: azi, 19:04
Locale

Accident grav în județul Satu Mare. Bătrân de 78 de ani, aflat pe triciclu, lovit de o mașină

Un accident rutier a avut loc, marți dimineața, 4 noiembrie, în localitatea Racșa, județul Satu Mare. Evenimentul a implicat un autoturism și un triciclu neînregistrat, soldându-se cu rănirea ambilor șoferi, un bărbat de 78 de ani și unul de 27 de ani. Conform primelor constatări ale Poliției, șoferul triciclului nu ar fi acordat prioritate autoturismului. De asemenea, s-a demarat o investigație pentru a stabili dacă șoferul vârstnic consumase alcool.

Ce spune Poliția:

La data de 4 noiembrie, la ora 08:31, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui eveniment rutier, în intersecția Drumului Național 19 și Drumul Județean 109J, din localitatea Racșa.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 78 de ani, din localitatea Racșa, în timp ce conducea un triciclu pe Drumul Județean 109J, nu ar fi acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un autoturism care circula pe Drumul Național 19, condus de un bărbat de 27 de ani, din județul Maramureș.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor doi bărbați, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată în urmă verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că triciclul nu figurează ca fiind înregistrat.

Conducătorul triciclului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să îi fie prelevate probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

3 comentarii

  1. 😵‍💫 Răspunde

    Oașul mare, țară veche ….

  2. Ghiță Răspunde

    Junglă totală pe acest drum.Sosea fără marcaje,când plouă este aproape imposibil să conduci.Ce face ticalosul de UDEMERIST?sef la consiliul județean. Eu circul in fiecare zi pe acest drum ,fac naveta. O să dau in judecată consiliul județean.

  3. Ghiță Răspunde

    Normal ca nu le pasă. Salarii de 5000 euro,case in 14Mai de 200 000 euro.Va doare la patina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.