Ultima actualizare: azi, 16:48
Locale

Electrolux închide fabrica din Ungaria, dar continuă investițiile la Satu Mare: echipamente moderne și tehnologii noi în producție

Compania suedeză Electrolux va încheia producția la fabrica sa din Jaszbereny, Ungaria, care produce frigidere încorporabile și independente, informează profit.ro. Producătorul suedez de electrocasnice a precizat că închiderea unității ar urma să afecteze aproximativ 600 de angajați, iar producția va înceta până la finalul acestui an.

Compania va înregistra costuri de restructurare de aproximativ 0,6 miliarde coroane suedeze (65 milioane dolari) în trimestrul doi din 2026 scrie Agerpres. Decizia vine după o analiză strategică menită să îmbunătățească competitivitatea costurilor, a informat Electrolux, citând cererea stagnantă pe piață, presiunile asupra prețurilor și constrângerile provocate de creșterea costurilor. Grupul suedez a precizat că va continua să acopere cererea de frigidere prin valorificarea operațiunilor existente și colaborarea cu parteneri externi care produc echipamente originale.

Electrolux România a reușit să consemneze o creștere substanțială a vânzărilor în ultimii 10 ani, de circa 2,5 ori, de la 422 de milioane de lei în 2014, la 1,049 miliarde de lei în 2023.

,,Electrolux a evoluat constant pe piața din România, consolidându-și poziția de lider în sectorul electrocasnicelor și demonstrând o capacitate remarcabilă de adaptare la schimbările economice și la provocările pieței. Grupul nostru este prezent pe piața locală de aproape 30 de ani, cu operațiuni de import,  distribuție, vânzare directă, cât și de producție la Satu Mare care au contribuit la ascensiunea noastră într-un mediu dinamic și competitiv”, spune Teodora Mărăcineanu, director de marketing în cadrul Electrolux România.

De altfel, compania și-a majorat constant vânzările din 2014 până în 2021, cea mai mare fiind în 2021 față de anul precedent, de aproximativ 26%.

„Fabrica din Satu Mare rămâne un pilon strategic pentru dezvoltarea Electrolux, fiind un hub important de investiții și inovație în producția de mașini de gătit. În prezent, producem plite și aragazuri, iar din 2017 ne-am remarcat prin lansarea primului aragaz din lume cu funcție de gătit la abur — o tehnologie specifică, până atunci, doar cuptoarelor incorporabile. Totodată, în ultimii 10 ani (2014–2024), fabrica a produs 5 milioane de plite incorporabile, susținută de investițiile în automatizare și robotizare”, mai spune directorul de marketing al Electrolux, lider global pe piața electrocasnicelor. Sub mărci renumite ca Electrolux, AEG, Frigidaire, Grupul suedez vinde în fiecare an mai mult de 60 de milioane de produse clienților din peste 120 de piețe. „Inovația și excelența ne-au adus recunoașterea pe piață. Am fost desemnați lideri în categoria cuptoare și plite prin Consumer Choice Award, iar în 2024 am obținut certificarea Zero Landfill pentru reducerea deșeurilor în fabrica din Satu Mare — o dovadă a angajamentului nostru de a minimiza impactul asupra mediului și de a optimiza procesele de producție”, afirmă aceasta.

Profitabilitatea Electrolux a ajuns la 11,5 milioane de lei în 2023, în scădere însă în ultimii 5 ani. Tot în 2021 compania a înregistrat și cel mai mare profit net din ultimul deceniu și din istoria sa pe piața locală, de aproape 21,5 milioane de lei. Anii cu cea mai mică profitabilitate din ultimii 10 au fost 2017 și 2018, de 7,61 milioane de lei, respective 7,63 milioane de lei. Cei mai slabi ani în ultimul deceniu au fost 2014 și 2015 când compania înregistra pierderi semnificative, de 14, respectiv 23,5 milioane de lei. Din 2016 însă compania a fost mereu pe profit, cu fluctuații în jos sau în sus de la un an la altul.

„Deși în ultimii ani producția românească a înregistrat fluctuații semnificative, România are toate atuurile de a se transforma într-un hub important pentru producția de electrocasnice din Europa, beneficiind de o forță de muncă bine pregătită și de o poziție geografică favorabilă. Electrolux continuă să investească în optimizarea liniilor de producție din Satu Mare, cu obiectivul de a crește gradul de automatizare și eficiență operațională. Anul acesta, avem în plan achiziția de echipamente moderne și implementarea unor soluții tehnologice avansate, care să contribuie la îmbunătățirea fluxurilor de producție și la creșterea productivității. În 10 ani, Electrolux își propune să accelereze ritmul de creștere pe piața din România, să stimuleze inovația și să ofere consumatorilor produse care îmbină performanța, sustenabilitatea și designul inteligent”, mai spune Teodora Mărăcineanu, director de marketing în cadrul Electrolux România.

În 2023 compania avea în medie 640 de angajați, iar în 2014 numărul personalului său se ridica la 777. Cei mai mulți angajați i-a avut în 2017, circa 964.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.