Președintele Partidului Social Democrat (PSD) Satu Mare, deputatul Mircea Govor, a susținut miercuri, 8 iulie, o conferință de presă în care a reacționat la solicitările trimise de deputatul PNL Adrian Cozma către primarii PSD din județ. Cozma le-a cerut edililor social-democrați să precizeze ce contracte au încheiat în ultimii cinci ani cu Gazeta de Nord Vest și cu Nord Vest TV, iar în cadrul conferinței Govor a reacționat dur: „El e smardoiul Sătmarului, vrea să pună pe toată lumea la punct, dar e un politician de doi bani”.
Concret, Mircea Govor a afirmat că nu a intervenit pe lângă niciun primar pentru încheierea unor astfel de contracte, subliniind că eventualele colaborări dintre primării și Gazeta de Nord Vest s-au desfășurat în baza legii: ,,Trebuie să facă anunțuri în ziare pentru că la ora actuală singurul ziar tipărit a rămas Gazeta de Nord Vest”, a spus Govor.
Liderul PSD a catalogat demersul lui Cozma drept o formă de intimidare a primarilor, spunând că informațiile solicitate erau oricum publice, disponibile pe platforma SEAP, și că liberalul ar fi procedat similar și cu alte instituții. Govor a afirmat că le-a transmis primarilor PSD să răspundă solicitării „conform legii”.
În replică, Mircea Govor a adus în discuție platforma online Sătmărenii.ro, susținând că, spre deosebire de trustul Gazeta de Nord Vest, acest site ar avea o audiență redusă, dar ar fi primit, potrivit afirmațiilor sale, sume importante din partea unor primării pentru promovare. Concret, el a menționat că doar comuna Săuca ar fi plătit 28.000 de lei către acest site, iar suma totală provenită de la mai multe primării ar ajunge la 60.000 de lei.
Deputatul PSD a calificat aceste plăți drept nelegale și a cerut Curții de Conturi să verifice situația. Totodată, Govor a susținut că pe această platformă au apărut materiale critice la adresa sa, pe care intenționează să le conteste în instanță, afirmând că va da site-ul în judecată pentru afirmații pe care le consideră defăimătoare.
,,Eu am vrut să arăt că el (Adrian Cozma – n.red.) se comportă mizerabil și peste tot împroașcă cu noroi, dar el este cel mai băgat în toate mizeriile”, a mai spus Govor.
CITEȘTE ȘI:

No, te-ai găsit tocmai tu ca să ne spui asta?????? 🤣