Ultima actualizare: azi, 13:19
Naţionale

Călin Georgescu, dus la Tribunal. DIICOT cere arestarea preventivă pentru 30 de zile

Călin Georgescu a fost prezentat marți, 22 septembrie, Tribunalului București, după ce și-a petrecut noaptea în Arestul Central al Poliției Capitalei. Procurorii DIICOT cer arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, într-un nou dosar în care fostul candidat la Președinție este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în același dosar, au fost citați la Tribunalul București pentru ora 10.40. Judecătorul de drepturi și libertăți urmează să decidă asupra propunerii DIICOT. La momentul redactării articolului nu fusese anunțată o soluție.

Potrivit procurorilor, dosarul vizează o presupusă schemă prin care unui om de afaceri i-ar fi fost promisă obținerea unei finanțări de șase milioane de euro. Anchetatorii susțin că acesta ar fi transferat peste 1,1 milioane de euro, după ce i-ar fi fost solicitată o garanție pentru credit. Finanțarea nu s-ar fi concretizat, iar banii nu ar fi fost restituiți.

DIICOT mai susține că, din suma respectivă, un milion de euro urma să fie investit într-o afacere cu materiale prețioase, iar 100.000 de euro ar fi urmat să fie utilizați pentru susținerea campaniei electorale a liderului grupului. Acestea sunt acuzațiile anchetatorilor, urmând ca ele să fie probate în cadrul procedurilor judiciare.

Prima reacție a președintelui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a comentat marți dosarul, afirmând că, din informațiile comunicate de DIICOT, actuala anchetă vizează o acuzație de înșelăciune și nu alegerile prezidențiale din 2024. Șeful statului a subliniat că este responsabilitatea procurorilor să clarifice faptele și că trebuie respectată prezumția de nevinovăție.

Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Instanța poate decide arestarea preventivă, o altă măsură preventivă sau respingerea cererii procurorilor.

5 comentarii

  1. ? Răspunde

    Daună totala ptr.Gica

  2. Aida Răspunde

    Arestare pentru ce ? Pentru că a încercat să distrugă mafia din Romania ?

    • Nino-nino Răspunde

      baAHAHAHAHAHahahahaAHAHAHAHAHAhahahaha

    • Comisarul Cattani Răspunde

      Foai de capu tau!!!

    • Meniul zilei pentru vegetarieni Răspunde

      Faptul că la faultat pe celălalt de 1,1 milioane de euro și tot l-a amețit vreo 4 ani că-i dă înapoi la tine nu se pune? Mă, voi ăștia fani guru sunteți spâlați pe creier? Uite, nu vrei să-mi dai să zicem vreo 10000 de euro și ți-i dau înapoi la p@livară? Nu că mi-ar trebui neapărat dar fraier aș fi dacă nu profit de dărnicia ta, fraiero. Că oricum tu ai destul. Mno.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.