Ultima actualizare: azi, 18:50
Sport

Olimpia Satu Mare a învins echipa Sântandrei cu 1-0

Olimpia Satu Mare-Metalul Resita (5)Olimpia Satu Mare a disputat sâmbătă dimineață ultimul meci de pregătire din mini cantonamentul de la Salonta.

Formația sătmăreană a întâlnit echipa din Liga a IV-a, Sântandrei, pe care a învins-o cu scorul de 1-0. Partida s-a disputat tot pe teren artificial.

Elevii antrenorului Tiberiu Csik s-au descurcat foarte bine în această partidă, aceștia au avut numeroase ocazii în prima parte a jocului, însă scorul la pauză a rămas 0-0.

Partea a doua a jocului a fost dominată tot de sătmăreni, iar în minutul 71, Dragoș ajutat de centrarea lui Lemac,  a înscris golul victoriei. Multe avantaje pentru Olimpia, însă cel mai bun de pe teren a fost portarul echipei Sântandrei care nu a mai lăsat balonul să intre în poartă. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0.

Pentru Olimpia Satu Mare au evoluat: Miron – Kinczel, Mureșan, Sabău, Toca, Lemac, Rus, Roghină, Dragoș, Prodan, Faur. Au mai intrat Șuta, Roatiș, Lucaci și Gavrilescu. Restul jucătorilor au făcut antrenament.

Jucătorii formației noastre se întorc acasă în această după masă, iar duminică și luni vor avea liber.

4 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    1-0 cam putin baieti cu o echipa din liga Iv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.