În cea de-a doua seară a manifestărilor dedicate Zilelor Județului Satu Mare a continuat seria de concerte cu Lora, CRBL, Geszti Peter & Gringo Sztar și 3 Sud-Est.
Piața 25 Octombrie a devenit neîncăpătoare și sâmbătă, sătmărenii fiind pregătiți pentru noile concerte. Lora a încântat publicul sătmărean cu melodiile ei, iar CRBL s-a arătat entuziasmat să cânte sătmărenilor având în vedere că prima lui mașină a fost din Satu Mare.
Geszti Péter şi Gringo Sztár a continuat seria recitalurilor de sâmbătă seara. Geszti Péter este un binecunoscut artist atât în Ungaria, cât şi peste graniţele acestei ţări, a fost liderul trupei Jazz+Az, iniţiatorul Galopiadei Naţionale de la Budapesta. Artistul alături de trupa lui i-a atras atât pe spectatorii tineri, cât şi pe cei trecuţi de prima tinereţe. Invitatul surpriză a lui Geszti Péter a fost legendarul cântăreţ ungar, Zorán. Acesta a fost prezent doar virtual, contactat de Geszti prin telefon, a cântat o piesă cu cei de pe scena Zilelor Județului Satu Mare, dar şi alături de public.
Ultimul concert al serii a fost cel al trupei 3 Sud-Est, fanii formației având parte de melodiile celebre ale trupei. Înainte de ultima piesă a celor de la 3 Sud-Est, Adrian Ștef și Mircea Govor au urcat pe scenă pentru a ura La mulți ani județului Satu Mare, iar după bis-urile cerute de sătmăreni, cei doi conducători ai județului Satu Mare au dat startul artificiilor.
Duetul govor-stef este lider pe piata etno-dance-manele! Pe cand acest duo devine amintire? Satmareni depinde de voi!
@satmarean 2014:eu zic ca vor ajunge performanta cam in trei-patru mandate cand toti veti uita de UDMR ca actor principal.Asa ca rabda fiule,nu dispera,spera si te distreaza de zilele judetului.E dovedit ca distractia face suferinta etnica mai usoara.
mai invata-ne! asteptam nerabdatori fiecare postare de-a ta! lumineaza-ne! lasa-ne dracu’ in pace!