Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

Consiliul Judeţean vrea să cumpere clădirea Academiei Comerciale pentru Biblioteca Județeană

academia comercialaConsiliul Județean Satu Mare a avut pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi un proiect privind contractarea unui credit de nouă milioane lei pentru cumpărarea unui sediu pentru Biblioteca Judeţeană şi a reabilitării fostei Şcoli nr. 13. Proiectul care prevede achiziţionarea clădirii Academiei Comerciale de lângă Grădina Romei, a fost retras înainte de şedinţă de către preşedintele Adrian Ştef, urmând să intre în dezbatere cu toate formaţiunile politice pentru găsirea unei soluţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a declarat astăzi că administraţia judeţeană caută un sediu pentru Biblioteca Judeţeană, investiția urmând să fie recuperată din plata actualei chirii. 

„Situaţia este extrem de dificilă. Plătim o chirie de 12.000 de euro/lună care este enormă. Cu cât rezolvăm mai repede situaţia, cu atât mai repede putem să amortizăm investiţia. Spaţiul actual este inadecvat, impropriu, e nevoie de suprafeţe mai mari, cărţile nu mai pot fi păstrate în condiţii oprime”, a declarat Ştef.

Acesta nu a afirmat exact despre ce clădirea este vorba, spunând că sunt mai multe oferte, însă în proiectul de hotărâre retras se face referire exact la Academia Comercială, clădire evaluată la 6,8 milioane lei.

11 comentarii

  1. Kalman Kanya Răspunde

    Cine este propretarul a Academia cometului _______________–___

  2. viitor milionar Răspunde

    jaful secolului la Satu Mare! De parca nu ar fi tot acest oras abandonat si de vanzare! Comisioanele vehiculate prin urbe de un timp încoace , vor face sa traiasca linistiti urmatoarele generatii de Govori, Stefi, Andreici, micaetc

  3. LIBERal Răspunde

    Adrian Stef,presedinte al ConsiliuluiJudetean Satu Mare si fost presedinte al PNL Municipiul Satu Mare, ar trebui sa caute un sediu pentru PNL Satu Mare, dupa ce, prin manevre dubioase, cumantul sau, pesedistul Ovidiu Silaghi, cel care a promis ca are finantare pentru al III-lea pod peste Somes, a trecut, in aprilie,( premeditata plecarea lui Silaghi din PNL) patrimoniul PNL Satu Mare pe Asociatia Bratianu,pe care o controleaza si azi prin cumnatul Stef, Gigi Riscau (celebrul Gigi-soferul), fina Cristina Caita,iar dupa dizolvarea Biroului Municipal, a carui presedinte a fost Adrian Mihai Stef, Asociatia Bratianu a evacuat PNL Satu Mare din sediu. Ce liberali sunt cei amintiti mai sus?! Nu era benefic pentru sanatatea PNL excluderea din partid al Stef, Papici, Riscau si alti fripturisti?! Ce face conducerea centrala a PNL? De ce nuacorda sprijin celor ce vor binele PNL Satu Mare?

  4. nicu Răspunde

    La 6.8 mil.(1,5 mil. euro)sa nu cumva sa faceti licitatie,cereri de oferte,ceva.Luati direct cladirea ochita nu va mai pierdeti in proceduri legale de achizitii publice.Acestea erau ptr fraierii de PDL-isti.DNA ST Oradea inca nu a luat la intrebari niciun PSD-ist sau PNL-ist in jud.SM dupa mai bine de 2 ani de guvernare USL-ista.Astia toti sint sfinti probabil.A trebuit sa vina DNA Bucuresti sa-l ia la intrebari pe Silaghi despre o presupusa spaga de 200.000 euro.

  5. Oare Oare Răspunde

    Oare de ce tace presa ? Cine se va duce acolo la biblioteca ? Cei care o sa dea banii ?

  6. liberal Răspunde

    cand vin cei de la BUCURESTI saancheteze cazul romika nicorika cu zero performante profesionale si complice la crima din 1993 din padurea Noroieni?
    ce surse de venit are micutul caraus de diplomate dragosesti si budesti?
    practica spalarea de bani cumva? ai cui?
    vrea un sediu gata amenajat de altii in care sa puna fetele sa sune pe banii lor si pe telefoanele lor personale??
    fripturistul romika si complice la crima pasionala de o cruzime iesita din comun se vrea mare sef pe munca altora..

    • vlad Răspunde

      man, you have an obsession!

      • vlady Răspunde

        Nu e o obsesie. Romeo Nicoara chiar ca a fost AMESTECAT in CRIMA DE LA NOROIENI DIN MAI 1993. Romika, ne dai niste detalii? Poate ca nu e adevarat. Dezminte. Noi vom aduce DOVEZILE!

  7. july Răspunde

    Romeo politicianul DORMEO. Nu-i in stare de nimic. Slugoiul asta impotent vrea sa fie seful PNL SATU MARE? Hai sa fim seriosi! Sa spuna ce a facut ptr. Satu Mare

  8. dorel costel Răspunde

    pe buneeee? aditza iar ai facut hartzi in pat noaptea! ia spune tu play bou care esti cam ce s-a mai facut in judet inafara de zilele lui peste judetului??? in spitale e dezastru, la voi in consiliu toti angajatii pnl-isti is niste INCOMPETENTI, iar tu, bula o freci cu mina stinga fara sa faci nimic! rusineeeee, huooooooo!

  9. antidorel Răspunde

    romeo e de fapt o marioneta ce serveste intereselor celor ce il platesc ca sa aiba ce baga in gura..
    nu e instare sa ia singur o decizie nici atunci cand e vorba de casatoria lui….de 3 zile….complicitate la crima e elementul ce nu l-a avut nicun presedinte pana acum la liberali;
    si cei din jurul lui se prostitueaza pe langa el crezand ca le picura si lor putin sange….niste vampiri..mici si prosti care nu vor fi capabili niciodata sa fie alesi de popor in vreo functie..astia ori vin cu numire de la centru ori ajung someri ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.