Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Adrian Cozma îl acuză pe Adrian Ştef că ameninţă şi presează primarii. Ştef: Sunt prostii!

adrian cozma, adrian stefPreședintele TDL Satu Mare, Adrian Cozma, l-a acuzat astăzi într-o conferinţă de presă pe preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, că îi ameninţă şi presează pe primari să susţină partidul lui Tăriceanu. De cealaltă parte, Adrian Ştef consideră că aceste afirmaţii sunt „prostii” din moment ce mai mulţi primari PDL au anunţat încă de anul trecut că sunt de partea sa.

Mi-aş dori ca Alianţa Creştin Liberală să se numească la Satu Mare Alianţa Tinerilor sau Alianţa pentru Satu Mare, mai ales în condiţiile în care avem o putere socialistă în judeţ, care înţelege să bage pumnul în gură celorlalte partide de opoziţie. Vrem o altfel de politică, vrem ca oamenii să conştientizeze guvernarea locală nocivă care se desfăşoară în momentul de faţă. Noi, tinerii, ne ridicăm serioase semne de întrebare cu privire la viitorul judeţului, la locurile de muncă promise. Nu există nicio strategie din partea conducătorilor locali în ce priveşte scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor, nu există investiţii care să ne facă să credem că vor fi locuri de muncă, ci minciună”, a declarat Cozma.

El a ţinut să-i răspundă şi preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor: „Trebuie să-i răspund d-lui lider PSD care a înţeles să folosească acea comparaţie ACeLe de gămălie: ACeLe de gămălie sunt mai benefice decât băşcălia pe care înţeleg ei să o facă şi minciuna pe care o promit zilnic. Guvernarea la nivel local şi judeţean pentru noi este foarte clară, nu se guvernează! Cei doi lideri conduc, de volan nu ține nimeni dar apasă pe claxon și tot claxonează. Asta fac în toate festivalurile: guvernarea cu claxon”.  

În opinia sa, şi promisiunea făcută la Oţeloaia, privind semnarea contractului pentru modernizarea drumului judeţean Satu Mare – Homoroade, este „o altă minciună”, precum realizarea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare şi a celui de-al treilea pod.

Acest partid de tip breloc a lui Tăriceanu, PLR, a început să aibă efecte şi prin Satu Mare. Primari de-ai noştri, primari PNL, pe care-i putem numi tot de-ai noştri, consilieri locali, sunt presaţi, sunt ameninţaţi de către cei doi lideri, conducători cu claxon, care înţeleg să-i determine pe unii să treacă la acest partid de tip breloc al lui Tăriceanu. În aceste condiţii eu cred că mesajul pe care vrem să-l transmitem tuturor aleşilor este să nu se lase intimidaţi de aceste ameninţări, găselniţe“,a mai a afirmat Cozma.

Liderul TDL susține că primarii sunt amenințați atât cu tăierea fondurilor cât și controale.

Atâta timp cât banii, în proporţie de 80-90%, vin de la Consiliul Judeţean, fiecare primar, pe lângă probleme, mai trebuie să primească fonduri şi ajutoare de la Consiliul Judeţean. Aceasta este cea mai precisă armă, tăierea unor fonduri de la comună şi sigur, controalele care stau la dispoziţia Prefecturii şi a Consiliului Judeţean, după cum bine ştim toate instituţiile sunt în subordinea Guvernului iar directorii sunt politici, PSD. Oficial primarii n-au cum să treacă la alt partid pentru că şi-ar pierde mandatul, dar pot liniştiți, fără să semneze o adeziune, să facă o muncă de 10 ori mai eficientă pentru acel partid decât dacă ar avea o adeziune. N-o să treacă oficial niciunul pentru că îşi pierd mandatul“, a mai spus liderul TDL.

El consideră că alături de Tăriceanu stau doar acei liberali care mai au de primit „o bucăţică de ciolan”, liberalii adevăraţi fiind alături de PNL şi Klaus Iohannis.

De cealaltă parte, Adrian Ștef susține că afirmațiile democrat liberalului nu sunt reale și că primarii au fost ajutați indiferent de culoarea politică. El a catalogat acuzațiile lui Adrian Cozma drept „prostii”, afirmând că au fost ajutaţi toţi primarii indiferent de culoarea politică, mai ales pe partea de finanţare a proiectelor europene.

Au cam rămas fără primari. Unii au anunţat în conferinţă de presă că vin alături de mine, primarii din Santău, Homoroade, Pişcolt sau Bixad. Aici s-ar putea să fie o problemă”, a declarat Ştef.

În privinţa campaniei pentru PRL, preşedintele CJ a declarat că este membru PNL şi că nu poate să-şi schimbe partidul.

Dacă a făcut astfel de afirmaţii, îl compătimesc pe Adi Cozma. Trebuie să se gândească să facă altfel de politică, nu să împroaşte cu noroi. Ar putea să vină cu idei, ar putea aduce un investitor”, a mai spus Ştef.

41 comentarii

  1. Gavrilut Răspunde

    Sa vina garda sa-l lege pe Adrian Cozma pentru afacerile facute la Vama Halmeu cu contrabanda cu tigari si alcool. Dar vai, sa nu uitam si de Vama Halmeu, unde in autocarul familiei transport tigari prin scaune si alte locasuri ascunse. Multumim DNA ca existi!

  2. Celula 6 Răspunde

    Acești primari de care vorbește domnul președinte Stef au fost Compromiși de către gruparea mafiota Sasu ,Dicu Levente care se ocupa ,cu sprijinul președintelui galben vopsit ,cu fraudarea fondurilor europene.

  3. Dana Răspunde

    Domnul Cozma are dreptate. Stef si Govor sunt cei mai mari manipulatori din SM si vor sa ii aiba la mana pe toti primarii. De ce nu au barbatia sa recunoasca greselile care le fac? Ei apar doar la evenimente cu laude comuniste, dar nu se ocupa deloc de judetul nostru.

    • Dana Răspunde

      Adrian Stef se ocupa de judetul nostru, tocmai de aceea este laudat si i se multumeste de fiecare data cand ESTE INVITAT sa participe la evenimente 🙂 dar e greu pt o maimuta sa-nteleaga romaneste 🙂 🙂 🙂

  4. Amza Răspunde

    Offff,ce murdara e politica…facuta mai ales de cei care nu se pricep.Duceti-va cu totii la gara ca ne-am saturat de voi toti,firfizoni inganfati care nu stiti nici macar sa dati un buna ziua dupa ce acum v-ati ajuns.Nu meritati nici unul sa fiti acolo unde sunteti!!Habar nu aveti pe ce lume traiti.

    • Bogdan Răspunde

      Sunt de acord ca sunt suficient de multi oameni incompetenti in politica, dar daca stam acasa si doar comentam nu reusim sa schimbam nimic. E timpul sa actionam si sa facem ceva pentru a ne fi mai bine. E timpul ca tinerii sa isi spuna cuvantul si sa fie ascultati. Imi place cum actioneaza cei din ACL si in cel mai scurt timp voi deveni si eu membru, pentru a putea face ceva pentru tara in care imi voi creste copiii.

      • Gill Răspunde

        Tot astia sunt aia care ti-au taiat pensii si salarii atunci de ce nu a iesit Cozma in presa?
        Tot cozma a sustinut pe Eba la europarlamentare ca doar e copilul lui base o analfabeta in tara asta cu oamenii astia la putere vrei sa iti cresti copiii ?

    • laudaci Răspunde

      vaaai, dar nu-l trimite pe stef la gara ca-i urita si naspa! la aeroport cu el sa numere cite tute a angajat acolo decit 🙂 sa-l scarpine pe directorul fechete. Adisor, ia-l cu tine si pe sulici poate vrei la buda si el e mina ta dreapta:)

      • D Răspunde

        “laudaci” ai incurcat oalele 🙂 esti in afara subiectului… plus ca pari un pari un indragostit refuzat, care isi revarsa oful pe cei care i-au luat locul 🙂 🙂 🙂

  5. liviu Răspunde

    Da Stef ce investitori a adus in judet? Doar ameninta si santajeaza, daca primarii nu trec la partidul lui Tariceanu, adio bani!

    • D Răspunde

      🙂 Gresit Liviu 🙂 sunt un primar care a crezut in pnl si care a facut totul pt pnl…dar nu voi vota niciodata ACL !!!!!

      • tot EU Răspunde

        Domnule primar ..D “” tin sa va anunt ca sa facut alianta, Iar candidatul este membru PNL. Daca tot ziceti ca sustineti PNL inseamna ca sustineti acest candidat al ACL – ului.

        • Dana Răspunde

          “tot tu” 🙂 in primul rand S-A facut ! 🙂 si SE invata limba romana ! o fi el un candidat LIBERAL, dar este un candidat IMPUS, o MARIONETA 🙂 in curand vei intelege… sper doar sa nu fie prea tarziu 🙂 🙂 sa fie clar : nu votez Klaus “KKK” ( daca intelegi…)

          • Ea

            cine voteaza ACLe de gamalie ??? :)hotii si infractorii !!! 🙂 asa spera sa obtina vreo gratiere… facilitati la trecerea frontierei a unor produse de contrabanda … cine stie-stie 🙂

  6. Marius Răspunde

    Mare smecher e Stef asta, de atatia ani pacaleste pe toata lumea ca e mare roman, pune drapele pe Palat, face nu stiu ce…insa in tot acest timp nevasta lui se plimba cu Audi Q7, isi cumpara televiziunea TV1 Satu Mare, sa fie si el mare mogul de media sa manipuleze satmarenii ca de ce sa nu isi dea el bani de la Consiliu te;eviziunii lui cum o face si Govor…in rest la final ce zice ca ala de ce nu aduce investitor…pai frate, pai tu Stef tu esti in functie acolo platit ca sa faci asta bai pampalaule! In rest, astia din opozitie ar trebui il loc de prostiile alea ce le zic sa reaminyeasca ce a zis Ponta si Silaghi, au zic clar a aparut in toata presa, adica ca se va face al treilea pod…desigur ca nu se face…deci asta sa reaminteasca ca de fapt au mintit, si daca au mintit, vor mai minti in continuare..restul sunt povesti!

    • Ea Răspunde

      Da ma Marius 🙂 stai ca acu scot “bagheta magica” 🙂 si-ti fac un pod… pana-n Ungaria sa te duci 🙂 fir-ati voi sa fiti !!!…sa nu stie sa ceara o paine, ca doar mananca -chener-(nu stiu cum se scrie si nu-mi pasa 🙂 🙂 )Ca doar asa se face un pod… pocnesti din degete si apare 🙂 🙂 🙂

      • Lari Răspunde

        Nu pocnesti din degete si apare un pod, dar atunci de ce l-au promis? Cu asta au reusit sa prosteasca marea majoritate a satmarenilor in campanie, promitand al treilea pod. Unde e???

        • Ea Răspunde

          exact Lari, stii tu ceva… doar ca te-ai fixat de pod ca cuiul in perete 🙂 deschide-ti obloanele vita, si vezi cate lucruri a facut pt locuitorii judetului nostru… urmeaza si podul, ca sa-si taie venele cei ca tine 🙂 🙂

          • Lari

            Daca traiesti intr-o casa cu vite, nu inseamna ca toata lumea e asa. Dar da-mi te rog adresa sa iti trimit putina lucerna 😀 o voi face cu mare drag 😀 Spune-mi care sunt minunatele si multele realizari ale lui Stef?

    • brigheta Răspunde

      adisor nu e smecher el e destept cel mai destept si frumos si potent si iubi al meu si i love you so muci pe el si cel mai karatekid si cu multe facultati si ce daca vrea televizorul lui? nu voi il puneti toata ziua in ziare si la televizor? fraierilor care sinteti. inclusiv sulici:)

  7. Avram Răspunde

    Se poate face o lista cu ce isi doresc satmarenii de la primar si consiliu judetean. Ca sa stim ce urmarim si ce dorim de la ei, ca a improsca cu noroi este simplu.

    • tot EU Răspunde

      Cine o sa stea sa te asculte ??? Cum altcumva poti sa le captezi atentia inafara de faptul ca prin improscatul cu noroi ii scoti din barlog.

  8. Dana Răspunde

    Are dreptate Avram 🙂 dar din pacate cei ce arunca cu noroi nu pot fi numiti “cetateni” sunt doar purtatorii de posete, pe care Dormeo Nicoara ii plateste… :)) astfel, ACL-ul format din maimute va mai aduna cativa mancatori de banane, iar cei care au evoluat psihic si acum merg in 2 picioare, se vor reorienta spre un partid care sa-i reprezinte cu adevarat. Personal, doresc sa-i multumesc domnului Adrian Stef, pentru tot ce a facut pentru acest judet

  9. Maria Răspunde

    Avram, nu vrem nimic in plus decat ceea ce au promis in campanie. A trecut deja ceva vreme de cand conduc acest judet si se pare ca alte realizari in afara de participarea la toate evenimentele intens mediatizate, nu au. I-ai vazut sa apara cu vreo realizare??? Eu nu, in continuare apar doar cu promisiuni.

  10. Stefan Răspunde

    Doamne fereste sa reprezinte tinerii din judetul Satu Mare un om precum este Cozma.
    Este foarte usor sa gasesti probleme … de ce nu ofera si o solutie macar?
    Slab politician este, sa-si atace colegul din alianta cu asemenea mizerii… deja incep sa se vada minusurile venite cu PDL…

    • tot EU Răspunde

      Ai stat vreodata sa il asculti pe Adi Cozma ce are de zis in privinta problemelor pe care le ridica, sa vezi ca are solutii pentru ele. Si te mai intreb ceva, care sunt plusurile PNL-ului???

  11. cutu Răspunde

    adi cozma looser in instanta, balbait, pupacios de EBA

  12. Lucian Răspunde

    Am auzit si eu despre acest Cozma ca ar fi facut niste lucruri ilegale, trafic de contrabanda.
    Nu este deloc un exemplu bun pentru tinerii din ziua de azi.

    • Maria Răspunde

      Si eu am auzit multe despre tine la piata 😀 asta nu inseamna ca s-au si adeverit. Cand cineva va veni sa demonstreze asta, atunci sa arunce cu pietre, pana atunci sa isi tina gura, ca e usor sa stai in fata unui ecran si sa blamezi pe altii, dar tu sa nu faci absolut nimic. Macar Cozma se implica si vrea o schimbare pentru tinerii din acest oras. Ce a facut Stef pentru tineri? A dat locuri de munca pentru toate neamurile lui. ATAT! Niciodata nu l-a interesat de soarta tinerilor din sm.

      • Lucian Răspunde

        Esti avocatul lui sau vreo purtatoare de cuvant? Nu trebuie sa demonstrez eu nimanui nimic ca nu sunt in instanta!
        Relaxeaza-te, si tu stai in fata unui ecran 🙂
        Si eu vreau o schimbare, dar asta nu se va intampla stand in pat la televizor. .
        Locuri de munca sunt si vor fi, problema e ca tinerii din ziua de azi sunt foarte pretentiosi si lenesi. Investitorii straini prefera orasele mai mari si mai dezvoltate.

  13. SATMAREANUL Răspunde

    Tocmai Adi Cozma s-a gasit sa vorbeasca despre locuri de munca, tocmai el s-a gasit sa il atace pe Adi Stef, serios :)).

  14. Viforeanu Răspunde

    ii ameninta pe primari? aceste acuzatii sunt niste prostii. dl avocat Cosma ar trebui sa-si vada de treburi si in loc sa arunce cu noroi in stanga si-n dreapta mai bine ar veni cu proiecte valabile

    • mihaita Răspunde

      stiu oameni care au fost amenintati de stef, nu m-as mira sa fie totusi adevarat

  15. vlad Răspunde

    Hotu se ia la cearta cu Hotu:)) Politica locala e inspirata din filmele cu prosti oare?

  16. tot EU Răspunde

    Vorbiti toti idiotii care il venerati pe acest ,,Stef”” care e un pupincurist, la fel ca si Govor. Dar cu ce sa imbunatatit, si cu ce sa schimbat imaginea acestui oras de cand sunt moguli acestia la conducere. Unde sunt promisiunile pe care le-au facut in campania electorala. Va meritati soarta cei care ii venerati. E timpul pentru o schimbare fratilor, trebuie ca tineretul sa preia fraiele nu doar ale acestui judet, sau oras ci a intregii tarii.
    Nu v-ati saturat de aceleasi si aceleasi minciuni de fiecare data. Eu vad in Adrian Cozma un viitor stralucit pentru orasul acesta, alaturi de oamenii competenti pe care ii are langa el. RESPECT ADRIAN COZMA

    • Ea Răspunde

      vorbeste PUPINCURISTUL LUI COZMA 🙂 si se semneaza “tot EU” 🙂 bravo ! tine-o tot asa Mesaros ! de ce sa nu sustii infractorii ? ca doar sunteti de aceeasi teapa… 🙂 mai fa-ti o internare la Enetescu ca poate a 5-a oara e cu noroc 🙂

  17. PROFESORU Răspunde

    Bravo Adi, ai curajul sa spui lucrurilor pe nume! Carcotasii si pupi… la dos, stiu destul de bine cum ii ameninta si santajeaza in acesta perioada pe alesii locali, primari si consilier locali,acest nimeni nerusinat…. Stefulica, omul cu trei faculatati(de educatie, de fizica, de sport) ! Sustinerile tale sunt REALE !!

  18. Galiano Răspunde

    cu cit mai multe postari cu atit mai multe prostii,
    doamne ajuta cu psd inainte…
    pdl a taiat salarii iar cei de la psd au furat tara aceasta au omorit oameni nevinovati …vedeti cele doua mineriade sub conducerea taticului vostru drag ilici iliescu care si azi va cordoneaza de la care atit Nastase cit si Pontel au supt si au luat lectii de socilism si comunism…
    CURIOS ESTE CA LA CEI CARE LI S-AU TAIAT SALARIISUNT CEI MAI BOGATI AU CELE MAI MARI CASE SE PLIMBA PESTE TOT IAR CEI CARE LUCREAZA LA PARTICULAR O DUC DIN CE IN CE MAI GREU…IAR CU ACEST PONTEL TRAIM SUB POVARA CELOR APROAPE 40 DE TAXE…PINA SI PE CIINI A INTRODUS TAXE…FOARTE FRUMOS…UNDE S-A POMENI CA TAXELE LOCALE SA CREASCA INTR-UN AN CU 14,6% ASTA DA DEMOCRATIE LA PSD….CEI CARE MAI LATRATI PE AICI IN FOAVOAREA ACESTUI SISTEM INFESCT SUNTETI DIRECT BENEFICIARI..sper cit mai repede sa se termine cu aceasta mizerie de politicieni si sa se revina la o normalitate ca intr-un stat de drept

  19. dreptate Răspunde

    Macar cineva are curaj,sa spuna lucrurilor pe nume.Toti le vedem dar putini au curajul sa le spuna,degeaba va tot luati de Cozma

  20. Covaci Răspunde

    Cozma ala apara toti pedofilii in instanta, cum poti avea incredere in vorbele lui ?

  21. toma Răspunde

    de n-ar fi de plans, as rade. Cine a preluat stafeta domnilor? cozma traficantul, stef analfabetul, nicoara vesnica speranta, babtan sluga la doi stapani, kereskenyi betivul? Va dati seama cam ce alegere aveti de facut? Realizati in ce rahat suntem? Cine sa-i mai schimbe? Schimbul de generatii a fost facut. Cu astia ramaneti stapani pe viata, iar copii lor se pregatesc sa le ia locul in viitor. Adio Romania, adio NightMare, pardon, Satu Mare. Ultimul suficient de prost sa ramana cu astia, sa stinga lumina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.