Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

Mircea Govor: Dragnea a promis sală polivalentă pentru Satu Mare

Consiliul Judetean (1)Conducerea judeţului a ţinut să mulţumească public astăzi, printr-o conferinţă de presă, premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea pentru sprijinul acordat judeţului Satu Mare prin semnarea celor 56 de contracte de finanţare şi promisiunile făcute.

Preşedintele Adrian Ştef a subliniat că anul trecut au fost alocaţi 14 milioane de lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în acest an a fost alocată suma de 31 de milioane urmând să fie distribuiţi şi alţi bani la următoarea rectificare.

Ştef a dat asigurări că centura de ocolire a municipiului Satu Mare şi centura de ocolire se vor realiza.

Vicepreşedintele Rudolf Riedl a subliniat cât de importante sunt investiţiile anunţate, spunând să prin semnarea contractelor „s-au deschis robinetele cu bani”.

Vicepreşedintele Mircea Govor a precizat că Ministerul Dezvoltării a preluat finanțarea proiectului turistic de la Luna Șes și că dacă firma constructoare se mișcă bine lucrările pot fi terminate în acest an în proporție de 95%.

Govor a mai afirmat că Liviu Dragnea a promis finanțare și pentru construirea unei săli polivalente.

D-l vicepremier Liviu Dragnea ne-a făcut o promisiune, și eu în acelaşi timp sunt ferm convins că se va face, sala polivalentă pentru judeţul Satu Mare. Trebuie să iau legătura cu d-l primar când revine din concediu să vedem. Din câte ştiu eu există un proiect, probabil trebuie reactualizat. Noi dacă avem temele făcute putem să începem la construirea unei săli polivalente care este un vis al sătmărenilor de când mă ştiu eu copil. Vă asigur că se va reuşi, avem o deschidere la Guvernul României cum nu a fost niciodată în judeţul Satu Mare“, a spus Mircea Govor.

Liderii județeni au mai discutat cu vicepremierul modernizarea spitalului din Negrești Oaș, a celui din Satu Mare și finalizarea lucrărilor la băile din Beltiug.

44 comentarii

  1. Coica ce proiecte a pregatit sa finanteze Dragnea? Răspunde

    Impreuna cu primarul Catalin Chereches, vicepremierul Dragnea a stabilit nu mai putin de 12 proiecte ce vor fi finantate in perioada imediat urmatoare, printre ele numarandu-se nu doar reabilitarea capitala a unor strazi, ci si construirea de noi gradinite si blocuri ANL, modernizarea a trei blocuri sociale, reabilitarea stadionului municipal si construirea unui complex sportiv modern in zona bulevardului Unirii.

    Detalii: http://www.emaramures.ro/Stiri/103345/INVESTITII-Primarul-Chereches-l-a-convins-pe-vicepremierul-Liviu-Dragnea-sa-sustina-finantarea-unui-pachet-de-proiecte-de-dezvoltare-pentru-municipiul-Baia-Mare-Afla-despre-ce-proiecte-este-vorba-

  2. sinoi Răspunde

    Si ei primesc, si noi primim, toți primesc pînă la alegeri iar după….potopul!

  3. Lista bugetarilor cu relatii Răspunde

    Lista angajarilor pe baza de relatii…amici…si carnet de membru:

    1. Catalin Groza – consilierul lui Govor, primeste salariu sa faca fotografii, sa ridice telefonul si sa stea pe fotoliu, asta atunci cand nu se afla in pauzele lungi si dese sa ii tina de urat lui Raul Babtan in holurile Palatului. Mai este si pus de Govor sa ridice mana in CL Paulesti

    2. Mihaela Visovan – consiliera secretara lui Govor, bruneta care are onoarea sa o inlocuiasca la deja celebra blonda sexy Manuela, avansata si ea de Govor. Mihalea (dragostea mea), membru in Tineretul PSD, pe post de telefonista la cabinetul lui Govor, se zice ca a fost angajata ca are un fund sexy…in rest nu cunoastem amanunte intime

    3. Petrica Muresan – consilier la Centrul de Creatie, de altfel un solist de muzica populara bun, care a fost rasplatit dupa ce le-a cantat in campaniile electorale la o gramada de candidati care acuma s-au ajuns. La cat castiga la nunti (3000 euro), ne miram ca salariul de bugetar il multumeste, mai ales ca are un BMW de 60.000 euro.

    4. George Negrea – consilier la Centrul de Creatie, tanar amator de masini comuniste, ii place mai nou sa conduca Opelul albastru al institutiei, se zice ca freaca menta, dar e multumit de salariul de bugetar, mai ales ca e abonat la cantarile de folk organizate de institutie la care ”lucreaza”. A fost numit sef la studentii liberali dar desigur ca a trecut in gasca lui Silaghi – Stef.

    5. Robert Laszlo – direct adjunct la Biblioteca Judetean, functie infiintata special ca acest ”Eminescu” al Satmarului sa isi indeplineasca visul de…bugetar sef. A fost numit de Stef presedintele la tineret in municipiu, insa desigur ca a trecut in barca cealalta a ”liberalilor”, gasca Tariceanu, unde e ”cascavalul”.

    6. Manuela Rogoz, fosta Deac, fosta vanzatoare de ABC intr-un bloc de cartier, mare amatoare de muzica, a ajuns sa-i cante in struna lui Govor. Fosta stirista la NV TV a venit in bratele PSD si gasca lui Govor, direct ca si consilier la cabinetul vicelui Govor, un rol important avand si soacra ei de la Odoreu, consilier local PSD, ea fiind maritata cu un fost patron de streaptease in Martinesti, actualmente angajat cu grade mari. Manuela, denumita consiliera sexi si blonda de la CJ a fost promovata rapid si a ajuns consilier local si mare sefa de birou in CJ. A fost aleasa sefa Organizatiei de Tineret in municipiul SM. Este cunoscut faptul ca Govor a numit-o drept ,,viitoare viceprimar”, atunci cand a fost prezent la o sedinta de CL, in vremurile cand vroia sa il intimideze pe Coica.

    7. O alta fosta stirista de la NV TV, Lorena Georgi a fost promovata dupa ce a intrat in PSD si angajata ca purtatoare de cuvant la Prefectura, dupa ca a fost inlaturata fosta purtatoare Georgiana, deoarece nu era omul lui Govor. Tot Govor a facut angajari la Prefectura si cu o rudenie apropiata Raluca Chereches, acesta fiind omul lui Govor in Forta Civica.

    8. Cea mai recenta angajare facuta de Govor a fost a Cristinei Ilies, culmea tot o fosta stirista la NV TV, numita sefa a Ligii Tinerelor PSD. Govor i-a rezolvat un loc caldut in cadrul Bibliotecii Judetene, institutie aflata in subordinea CJ. Cristina Ilies s-a remarcat mai mult ca fosta iubita a mai celebrului stelist Gardos, iar acum formeaza un cuplu cu un alt angajat de la NV TV, impreuna avand o afacere de haine de dama.

    9. Raul Babtan, omul de baza a lui Govor, fost consilier al sau, mai mult sofer si purtator de bagaje, a fost impus de Govor ca sef de cabinet la Prefectura, neavand experienta in domeniu, tot el primind cadou functia de sef al tineretului PSD in judetul SM. Cei din jurul sau spun ca acesta are mai mult un rol decorativ, fiind de preferat sa nu tina discursuri, deoarece atunci cand o face, analfabetii Ciocan si Govor sunt copii mici pe langa el.

    In cazul Apaserv nu am mai avut spatiu sa scriem, asa multi angajati pe astfel de relatii sunt acolo……:))

  4. Lista bugetarilor cu relatii 2 Răspunde

    10. Ionut Bujor – impus de Dorel Coica ca sef la tineretul PSD-ist din Municipiu, functie de care nu are nici un habar. Tot acest a primit o locuinta ANL fara a indeplini punctajul de departajare a solicitantilor pentru locuintele ANL. Tot in cadrul Asociatiei Judetene de Fotbal, numitul Bujor Ionut a fost numit consilier juridic. Tot numitul B.I. este sef de administatie al societatii Apaserv, societate care este in subordinea primarului Dorel Coica.

    11. Bujor Vlad – sustinut de Coica la echipa de fotbal a judetului Satu Mare, FC Olimpia, unde primeste un salar de cel putin 100 de milioane lei vechi. De aici au aparut si discutiile intre jucatorii echipei, gen: Marinas, Pop, Micas si Gavrilescu. Acesta din urma (Gavrilescu) a fost in scandal cu Bujor pana in momentul cand salarul a fost majorat substantial.

    12. Fulga Astilean / Adriana Balaj / Rentea Gheorghe / etc., angajatii primarului Coica Dorel care toata ziua stau si nu fac nimic. Primesc si se multumesc cu salariul de bugetar.

    13. Adrian Micle – prietenul lui onut Bujor si milogul lui Dorel Coica, care toata ziua il duce cu zaharelul. Stim faptul ca susnumitul umbla cu masini de ultima moda si arunca cu banii la fiecare iesire in oras. Acest individ viseaza la functia de viceprimar, dar olteanul de la primarie este mult prea trecut prin viata, ca sa duca la bun sfarsit un lucru care il promite.

    • - Răspunde

      GEORGIANA PĂDURARU mulțumim de lista

    • satmarean Răspunde

      Sa continam lista bugetarilor cu relatii:

      14-Ratiu Alexandru, strungar la UNIO,pus de Stef, sef de birou, fara studii superioare, la Aeroport,iar sotia directoare la gradinita.
      15-Riscau Gheorghe, Gigi-soferu, consilier la Apaserv,evident, pus de Stef, si consilier judetean.
      16-celebra Nagy Brigitt de la CJ, pusa de celebrul ei sef ca sefa de birou in CJ.
      17-Sulea Claudiu, fost muncitor la Romtelecom, pus de Stef director la Aeroport,iar apoi director de cabinet al acestuia.
      18-Familia Marusca, Marcel si sotia, functii importante in deconcentrate, datorate lui Silaghi si Stef.
      19- Roman Adrian,consilier local, director in Ministerul Transporturilor, sotia fosta sefa la ISJ Satu Mare.
      20-Babut Domuta Dan, propus de Stef city-manager, chiar daca functia se ocupa prin concurs si presedinte la Olimpia.
      21-Marcela Papici, viceprimarita, sustinuta de Stef si Silaghi.
      22-Ardelean Radu Ovidiu, director adj. la Muzeu, pus de Stef.
      23-Zaha Cristian, fost director de cabinet al lui Stef, pus intr-o functie importanta la Apaserv.

      Lista pilosilor ramane deschisa.

    • admin Răspunde

      GEORGIANA PĂDURARU mai bine te-ai apuca din nou de pictat ?( tablouri ) ca si asa faci niste lucrari bune in filmele DOSARELE X decat sa spionezi PSD-imea

  5. Lista bugetarilor cu relatii 2 Răspunde

    Aceasta lista ar putea continua mult si bine!

    • matroz Răspunde

      @lista….:in general tineretii nu-i sade bine minciuna.Lasand la o parte politica pe care voi intelegeti s-o practicati,de ce nu amintesti si de Tamasan,Daliana etc.precum si de multimea de tineri unguri ce impanau cabinetul lui Arpi?Crezi ca aia erau mai talentati sau mai breji?Va place acest fel de politica?Atunci acceptati jocurile si intorsul rotii!Altfel ramaneti aceiasi vajnici lipitori de afise,strangatori de semnaturi,aplaudaci si buni de umplut locuri goale in sali etc,etc.

  6. satmarean Răspunde

    cum adicaaaaaaaaaaaa?????? la olimpia acest individ primeste 100 milioane?? la spital nu avem spirt…,,, de ce nu iesim in strada ??? de ce va e frica??? de BUJOR CU SUTA DE MILIOANE??

  7. satmarean 2014 Răspunde

    Extraordinar,SATMARENI,tov. dragnea a promis sala si bla,bla,bla! Si ce daca a promis,bai analfabetule? Si mitomanu’ ponta a promis pasarea de pe gard,dar aici in nird-vest ,oamenii sunt mult mai inteligenti decat isi imagineaza miticii de la Bucale mancatas’! Din dis perare ,acesti borfashi ,promit multe,ca doar nu doare gura a promite. In 3 ani NU au facut NIMIC bun,doar au distrus. Cica au reintregit salariile si penZiile,dar au introdus 39 de taxe ,care au saracit oamenii! Jos cu ei!

  8. rosal Răspunde

    luati mincaaaati , de la gooovor si gragneeeeeaaa,

    doamne milueste d m l d m l

    vai d capuyl vostru d fraieri de libelari pe cine a ti adus la putere , pe comunisti pe govor ai d capul vostru

  9. - Răspunde

    GEORGIANA PĂDURARU ești foarte bine informata … Da tot te-a făcut praf Lorena Giorgi la PREFECTuRA

  10. popo Răspunde

    cine e aia paduraru? o alta usuratica? toate is curve masculine sau feminine. ce proste sinteti

    • admin Răspunde

      GEORGIANA PADURARU este una care e moarta de invidie ca a fost schimbata de partid de la PREFECTURA si inlocuita cu Lorena Giorgi

    • admin Răspunde

      GEORGIANA PĂDURARU mulțumim de lista

  11. silviu Răspunde

    La care DNA? Cui, mai bine zis?

  12. radu Răspunde

    Funtii unde nu faci nimic is alea cumparate. tamplaru de petrica ce face acolo. ala asai de prost ca colegele lui isi bat joc de el. “vine directoru tamplar”. agramatul de georgica probabil tine fundu la sefi. robi la fel. de handicapatu de baptan raul nu am cuvinte. incult complect. oamenii astea ne reprezinta? altele cu facultate, master in comunicare sau in somaj. iar analfabetii astea popo tin posturile ocupate. pe bani nostri, din impozite.

    • Dana Răspunde

      Domnule Radu citim comentariul tau, dar ne minunam de tine fiindca si matale esti un incult notoriu.

  13. manu Răspunde

    Dar cine e ala robi laszlo? in liceu toti ziceau cai buzi. un bolnav mintal si nervos. de raul nu mai vorbesc. se lauda ca e director. vai ce oameni

  14. Galiano Răspunde

    o noua taxa pentru centralele de apartament marca Ponta….oare unde o sa se opreasca omul acesta cu atitea taxe….deci dragi romani votati Ponta….curios cu atitea taxe cind avem numai crestere economica si deficit bugetar cel mai mic din europa….de la ponta citire

  15. admin Răspunde

    GEORGIANA PADURARU a cam slabut esti informata depsre PNL-isti.
    oricum multumim de lista GEORGIANA PADURARU

  16. gil petran Răspunde

    Va multumesc ca, comentati. Dar nu mai puneti liste mincinoase cu toti fraieri/fraiere.
    Comentariul cu nr 100 va fi premiat. Succes

    • admin Răspunde

      GEORGIANA PADURARU a cam slabut esti informata depsre PNL-isti.
      oricum multumim de lista GEORGIANA PADURARU

    • Toader Răspunde

      Apreciez activitatea dvs. si a PortaluluiSM!Aruncind o privire asupra numelor de pe acele liste, am observat veridicitatea majoritatii datelor,fapt pentru care nu trebuie catalogate ca mincinoase. Probabil,dezvaluirile sunt nepotrivite pentru acest articol,insa acest aspect nu este condamnabil. Felicitari pentru activitatea desfasurata si nu va lasati influientati de factorii politici!

  17. admin Răspunde

    GEORGIANA PĂDURARU mai bine te-ai apuca din nou de pictat ( tablouri ) ca si asa faci niste lucrari bune in filmele DOSARELE X decat sa spionezi PSD-imea

  18. Alina Răspunde

    Draga Georgiana, mi-ar face deosebita placere sa vad o lista cu tineri capabili din judetul Satu Mare, care i-ar putea inlocui pe tinerii psd-isti sau din alte partide. Acesti tineri, adevarat la inceput de drum, invata, performeaza si pana in acest moment nu au gresit… si ce conteaza partidul din care faci parte? conteaza ce faci si ce lasi in urma ta… mult succes tineri PSD-isti.

  19. (K)Illuminatti Răspunde

    JOS PSD, PNL! PRESEDINTELE NU IL ALEGEM NOI, FRAIERII CARE MERGEM LA VOT! ESTE ALES DE MASONI, ILLUMINATTI, GUVERNUL SUA! NU DEGEABA A VIZITAT JOE BIDEN ROMANIA IN ACEST AN, SA VERIFICE SISTEMELE ELECTRONICE! MASONII CONDUC LUMEA SI O DISTRUG (SE VEDE PRIN CE SALARII MIZERE AU ROMANASII, ROMANIA FIIND O TINTA DIRECTA)! NU MERGETI LA VOT SA ISI FACA AVERE MAFIOTII GEN GOVOR, STEF, SILAGHI, JENICA ARDELEAN – PSD!

  20. GEORGIANA PĂDURARU Răspunde

    Santeti invidiosi? Gunoielor!

  21. C:A. Răspunde

    Toti sunteti capabili să postaţi sub un pseudonim aceste comentarii denigratoare la adresa acestor tineri care încearca să facă ceva pentru noi, dar nici unul din voi nu sunteti în stare să vă exprimaţi părerea cu adevărata voastră identitate.
    Felicitari tinerilor care se implică activ în viaţa politică şi care luptă pentru un viitor mai bun,nu vă lăsaţi influenţaţi de aceşti frustaţi care nu sunt în stare să îşi exprime părerea cu adevărata identitate, iar celor care comentaţi într-un mod atât de urât şi preferaţi să fiţi pasivi sub acoperirea unor preseudonime, vă meritaţi soarta, datorită unor oameni ca voi a ajuns tara să fie condusă de oameni incapabili.

  22. Norick Răspunde

    In timp ce Tu nu folosesti nici un nickname…:-D

  23. altu Răspunde

    Dle/Dna C.A., cu respect va spun ca tineretea nu este o virtute, ci doar o etapa a vietii. Doi: sa stai in dreapta lui Mircea Govor sigur nu e o realizare remarcabila, un om cu constiinta s-ar jena sa stea la aceeasi masa cu el. Lupta pt un viitor mai bun? depinde al cui. Sunt atatea ONG-uri unde acesti tineri pot sa isi canalizeze energia salvatoare, entuziasmul si dragostea fata de oameni alaturi de alti tineri frumosi, daca tot sunt porniti sa faca bine in lume. Va laudati intre voi ca si cum ati fi pierdut contactul cu realitatea, intrebati-va va rog de ce nici un nume cu autoritate morala si profesionala nu simpatizeaza partidele care se tot invart in caruselul puterii(PSD, PDL, PNL, UNPR etc.)? e greu sa primesti laude din partea cuiva care nu vaneaza functii, bani, faima sau putere; un exemplu exemplu? actorul Dorel Visan. Va critica atat pt dvs cat si pe ceilalti. Cautati pe internet interviuri cu dansul si vedeti ce argumente are. Poate va pun pe ganduri, poate nu.
    O zi buna.

  24. psdist Răspunde

    va rog sa ne gredeti , suntem mai multi , ne este rusine cu acest dobitoc semi analfabet BABTAN , ne esste pur si simplu rusine , si colac peste pupaza cin apare DJ CATALIN chiar vomintam , ne puteti ajuta????

  25. asdist Răspunde

    admin, tot esti maro la guritza , adminel esti un bun catel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.