Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Consilierul PDL Cosmin Rațiu consideră că lucrările efectuate de Primărie sunt “sub orice critică”

Cosmin Ratiu (15)Consilierul local PDL Cosmin Rațiu  a prezentat astăzi în cadru unei conferințe de presă, susținută la sediul ACL Satu Mare, mai multe imagini cu zone în care se efectuează lucrări în municipiul Satu Mare, dar și imagini cu lucrări proaspăt executate care încep deja să se deterioreze. În cele peste 70 de imagini prezentate au fost ilustrate străzi, parcări, trotuare dar și clădiri care fie sunt în procesul de reabilitare fie au fost finalizate.

Consilierul a prezentat lucrările ca fiind defectuoase și dezastroase, subliniind că la modul real “cheltuirea banilor publici este o bătaie de joc”.

De asemenea, a mai precizat că în luna septembrie s-a asfaltat trotuarul de sub pod iar la o săptămână au venit excavatoarele, au scos toată structura de beton, au introdus țevi de gaz, ceea ce susține că este inadmisibil. Mai mult, Cosmin Raţiu susține că municipiul este asfaltat haotic iar calitatea asfaltului este sub orice critică. Referitor la parcări, consilierul PDL a declarat că sunt făcute aiurea, calitatea lucrărilor este execrabilă iar bordurile se desfac la câteva luni.

În zona Octavian Goga, consilierul declară că s-au pus piloni de miliarde de lei fără autorizație de construcție iar lucrările sunt gândite greșit, precizând că după campanie va face o simulare ca să vadă primarul Dorel Coica la ce sunt expuși cetățenii.

Aș dori să fac o simulare, dar după campanie, ca să vadă domnul Coica la ce expun atât pietonii cât și cetățenii care vor ieși cu mașinile din curte. Este total negândită din toate punctele de vedere și nu știu dacă va putea obține autorizație de siguranță a traficului”, a declarat Cosmin Rațiu.

22 comentarii

  1. dracula Răspunde

    Nu e consilier PDl este reprezentantul plătit al UDMR sa bata din gură pentru alegerile viitoare.

  2. ghiusy Răspunde

    Ratiu e plătit de UDMR sa facă anticampanie lui Coica.

  3. Ovidiu Silaghi Răspunde

    Ce ai facut pentru acest oraș ba Ratiu !sa ți fie rușine somaldoc ungur I ați clinica și muta te dincolo de Peter.

    • votant Răspunde

      D-lui Silaghi!
      V-as sugera sa puneti mana pe carte. Aveti nevoie de studiu pentru a va exprima corect in limba romana
      Cu respect!

  4. adriana Răspunde

    Ratiu este medicul care a ajutat pe banii clinicii lui mii de oameni si copii in tot judetul ,afacut 3 clinici super si comparati cum arata clinicile lui cu ale olteanului , Coica si-a facut banii din bani de la stat si de la DSP .
    PE POSTACII PLATITI DIN BANI PUBLICI II DERANJEAZA REALITATILE PE CARE LE PREZINTA RATIU TOT TIMPUL LEGAT DE ADMINISTRATIA DEZASTROASA A LUI COICA.
    COICA O RUSINE A SATMARULUI ,PLEACA OLTENE,..

    • sf.Anton și asociații. Răspunde

      Ratiu nu ajuta pe nimeni este o găină UDMR isti care s a trezit acuma sa facă garara fiindcă e în conflict cu Coica din cauza clinicii

  5. codruta Răspunde

    Macar Ratiu relateaza adevarata fata a mincinosului Coica,care a distrus orasul in 3 ani de cand este primar.
    Coica nu a facut nimic pt noi tinerii din ce a promis in 2012 in scara blocului nostru.
    Pe prietena mea de la primarie o pune sa mearga cu el in delegatii si sa faca tot felul de lucruri rusinoase, iar ea este mai pudica.

    • sf.Maraton Răspunde

      Acest Papagal de Ratiu ar trebui sa spuna adevarul cîn al finanțează sa și construiască clinici și spitale ca și alții sunt medici stomatologi și nu au spitale:răspunsul e simplu:Ilyes.

  6. enatescu Răspunde

    Da cine mai e și Ratiu ăsta domnule?Ce a făcut Ratiu pentru acest oraș?Sa meargă la mama dracului.

  7. viorel Răspunde

    Vă ajunge DNA și la domnul Ratiu într o zi.

  8. corina istrate Răspunde

    Bravo dl doctor Ratiu,tine-o tot asa,Coica este un hot care si-a facut banii de la stat.

  9. deejay Răspunde

    De ce va legati de numele Ratiu????!!! Ascultati-l ce vorbeste si ce va arata in imagini!!! Il mai pupati in fund pe marele COIca? Si il mai credeti ce muuuulte si bune a facut pentru Satu Mare?!?! Multe lucrari proaste!!!

  10. Butka Gergo Răspunde

    Dragi postaci de serviciu care comentează în fiecare 3 minute după articole (ieri la 18.20, 18.23 si 18.27): domnul Ratiu este un consilier local ales de cetățeni iar Legea nr 393 privind statutul aleșilor locali stipulează clar: "În exercitarea mandatului, aleşii locali sunt în serviciul colectivităţii, fiind ocrotiţi de lege. Libertatea de opinie şi de acţiune în exercitarea mandatului alesului local este garantată" Domnul Ratiu semnalează problemele urbei, probleme reale, sesizate de cetățeni și documentate cu imagini. Nu el trebuie să le rezolve ci executivul: domnul Primar, city managerul și aparatura de specialitate. Sunt banii Dumneavoastră, sunt impozitele sătmărenilor care au dreptul la efectuarea lucrărilor de calitate.

    Inainte să veniți cu textele de genul "multumim conducătorului nostru că a asfaltat strada Caragiale" vă citez din procesul verbal al ședinței CL din 24.07.2012: "Noi ne angajăm să nu facem recepţia decât atunci când vor fi în condiţii bune (…) de acum încolo vă promitem că în Satu Mare nu se va mai lucra aşa cum s-a lucrat până acum. Deci, vom ţine cont de calitate. (…) Nu va mai fi ce a fost înainte" oare cine a spus aceste lucruri?

  11. Butka Gergo Răspunde

    Dragi postaci de serviciu care comentează în fiecare 3 minute după articole (ieri la 18.20, 18.23 si 18.27): domnul Ratiu este un consilier local ales de cetățeni iar Legea nr 393 privind statutul aleșilor locali stipulează clar: "În exercitarea mandatului, aleşii locali sunt în serviciul colectivităţii, fiind ocrotiţi de lege. Libertatea de opinie şi de acţiune în exercitarea mandatului alesului local este garantată" Domnul Ratiu semnalează problemele urbei, probleme reale, sesizate de cetățeni și documentate cu imagini. Nu el trebuie să le rezolve ci executivul: domnul Primar, city managerul și aparatura de specialitate. Sunt banii Dumneavoastră, sunt impozitele sătmărenilor care au dreptul la efectuarea lucrărilor de calitate.

    Inainte să veniți cu textele de genul "multumim conducătorului nostru că a asfaltat strada Caragiale" vă citez din procesul verbal al ședinței CL din 24.07.2012: "Noi ne angajăm să nu facem recepţia decât atunci când vor fi în condiţii bune (…) de acum încolo vă promitem că în Satu Mare nu se va mai lucra aşa cum s-a lucrat până acum. Deci, vom ţine cont de calitate. (…) Nu va mai fi ce a fost înainte" oare cine a spus aceste lucruri?

  12. doru Răspunde

    Da, nu asta-i ideea? Sa se asfalteze, sa se carpeasca tot timpul, ca doar din banii nostri se platesc aceste lucrari. Important este ca TEHNIC ASSIST sa lucreze incontinuu, ca vorba aia, nimeni n-o sa masoare cat de adanca este groapa din asfalt si cat material intra in ea!! Si asa isi scot PSD-istii bani garla si incontinuu !

  13. Mihai Răspunde

    D-le consilier Butka, revin cu rugamintea de a clarifica legalitatea lucrarilor (si) de pe O. Goga, precum si de a publica raportul primarului solicitat de CL de cateva luni bune deja.
    Cu multumiri,

  14. hany Răspunde

    Coica este cea mai mare capusa a sistemului sanitar satmarean,un hot si un om fara cuvant,iar acum isi bate joc de oras ,santem rupti de realitate ,suntem pe ultimul loc in Ardeal din cauza unui mincinos cate nu face nimic constructiv pt satmareni.
    Ratiu la varsta lui are cu mult mai multe realizari pe plan profesional si este apreciat de satmarenii ajutati de el si toti oamenii care ii calcam pragul clinicilor lui apreciem ordinea si profesionalismul lor.

  15. Andrei borodei Răspunde

    Postacii plătiți ai UDMR ului arunca otrava pe singurul om care a realizat ceva în oras

  16. matias ildiko Răspunde

    Domnilor Gergo și Ratiu acuma se alege președintele mai sunt doi ani pana la alegerile locale și oricum cu stilul acesta de jigniri și acuzații nedefinita cu nimic nu aveți nici o șansă să obțineți voturi.

    • ardelean Răspunde

      draga ildiko, cred ca prin atitudinea lor, domnii consilieri mentionati mai sus nu cauta neaparat voturi viitoare, ci mai degraba dovedesc ca le-au meritat pe cele primite acum doi ani.
      In alta ordine de idei, e vre-o problema ca scot la lumina ilegalitatile dottore-ului coica? Prin care HCL au fost alocati banii pentru parcarile private de pe Lucian Blaga?

  17. adriana Răspunde

    COICA MINCINOSUL.CEL MAI SLAB PRIMAR DEMISIA..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.