Ultima actualizare: azi, 18:50
Sport

Lotul Olimpiei se reuneşte luni

Olimpia - CS Mioveni (134)După peste o lună de vacanţă, lotul de jucători al Olimpiei Satu Mare se va reuni astăzi la stadion, în vederea pregătirilor pentru returul sezonului competiţional 2014-2015. Până în prezent, nu există nicio noutate oficială în ceea ce priveşte jucătorii, dar deja s-au pus la punct detaliile celor două cantonamente pe care echipa le va efectua în perioada următoare. Urmează ca luni, conducerea Olimpiei să susţină o conferinţă de presă.

Până pe 26 ianuarie se vor efectua antrenamente de reobişnuire la efort în Satu Mare, după care se va pleca într-un stagiu montan de acumulare la Valea Măriei. Faţă de anii precedenţi, când a fost ridicată de mai multe ori problema numărului redus de amicale pe care echipa le disputa înainte de debutul partidelor oficiale, anul acesta se pare că Olimpia are deja programate 13 partide cu echipe din Ungaria sau din judeţele vecine.

Redăm mai jos lista partidelor şi zilele când acestea se vor disputa (programul poate suferi modificări neanuţate) :

– 21 ianuarie: FC Olimpia – FC Zalău
– 24 ianuarie: FC Olimpia – FC Baia Mare
– 25 ianuarie: Diosgyor (locul 3 in prima ligă din Ungaria) – FC Olimpia
– 28 ianuarie: FC Olimpia – CSM Sighet
– 7 februarie: Kisvarda (Liga III Ungaria) – FC Olimpia (2 jocuri)
– 8 februarie: FC Olimpia – Sânmartin (liga 3 Romania – pe teren sintetic)
– 9 februarie: Partium Oradea – FC Olimpia
– 10 februarie: FC Olimpia – Șoimii Pâncota
– 11 februarie: FC Olimpia – Sântandrei
– 11 februarie: UTA – FC Olimpia
– 14 februarie: FC Olimpia – Cigand (Liga III Ungaria – echipa unde joacă fostul jucător al Olimpiei Robert Roszel)
– 21 februarie: Poli Timișoara – FC Olimpia.

Singura plecare oficială este cea a atacantului Alexandru Boştină, contractul acestuia cu gruparea sătmăreană expirând luna trecută. Această mutare se poate contabiliza la categoria pierderi, deoarece atacul echipei fanion a oraşului a suferit la capitolul atac în turul campionatului. Partenera de serie a Olimpiei, FC Caransebeş se pare că şi-a asigurat deja serviciile tânărului atacant de 24 de ani născut la Timişoara. De asemenea, Oţelul Galaţi şi-a manifestat dorinţa de a-l aduce în probe în această iarnă.

Totodată, Ovidiu Bic, mijlocaşul de 20 de ani al Olimpiei Satu Mare, venit în vară de la FC Bihor, se află pe lista de achiziţii din această iarnă a liderului Seriei a II-a a Ligii 2, ACS Poli Timişoara, după mai multe partide reuşite în tur.

Conform surselor din jurul clubului sătmărean, aproximativ 4-5 jucători sunt pe lista neagră a conducerii şi se va renunţa la serviciile lor; majoritatea fiind transferuri nereuşite din perioada Bodea. Tot la categoria zvonuri, se pare că la Satu Mare va mai ajunge încă un jucător de la Dinamo II (pe lângă Marius Ioniţă), de data aceasta fiind vorba de un mijlocaş ofensiv.

Un alt jucător interesant care ar putea ajunge la Satu Mare în următoarea perioadă este Alexandru Buhuşi, în prezent sub contract cu AFC Fortuna Poiana Câmpina.

 

2 comentarii

  1. Tica Răspunde

    Luati dracului jucatori daca vreti sa promovam
    AColo sunt banii, la drepturile TV
    2-3 milioane pe an lejer

  2. pisti Răspunde

    pina o sa fie babut si cimpean o sa avem fotbal zero , adica locul 8 din 11 echipe , felicitari ..mare performanta ce sa zic???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.