Andrei Vajda, cel mai bun pilot de karting din România, la doar 15 ani (INTERVIU)

Andrei Vajda nu este un copil obişnuit de 15 ani, deşi, ca majoritatea băieţilor de vârsta lui, el merge la şcoală, îi plac sporturile şi maşinile. Ceea ce îl deosebeşte pe Andrei de restul băieţilor este faptul că în 2014, el a fost pilotul care a adunat cele mai multe puncte în toate competiţiile organizate de Federaţia Română de Karting. O performanţă uimitoare la o vârstă atât de fragedă.  Cu atât mai mult cu cât Andrei reuşeşte să nu neglijeze nici şcoala, unde este al doilea pe clasă. Din primele momente în care stăm de vorbă cu el, ne dăm seama că ne aflăm în faţa unui copil inteligent, educat şi calculat. Practicarea acestui sport pare să-l fi deprins pe Andrei cu un mod rece de a calcula eficient toate aspectele vieţii, cu o acceptare a echilibrului din jurul său şi cu o înțelegere matură a lumii ce îl înconjoară. Tocmai de aceea, l-am invitat să ne povestească cum e să trăieşti în pielea copilului care a acumulat cel mai mare punctaj dintre toţi piloţii de karturi  în sezonul 2014 şi care a fost desemnat de federaţie cel mai bun sportiv al anului în karting. 

Reporter: Andrei, felicitări pentru un sezon 2014 excelent. Spune-ne câte ceva despre începuturile tale în karting.

Andrei Vajda: Prima dată am urcat într-un kart la 2 ani, 2 ani şi jumătate. M-au dus mama şi tata la o cursă. Recunosc că la început nu mi-a plăcut. M-am învârtit şi am ajuns într-o baltă, m-am enervat şi am vrut să plec acasă. Dar am ieşit pe locul 3 la prima cursă.  La a doua m-am lovit de un alt copil şi am abandonat. A început să-mi placă deja şi am ajuns campion din primul an.

R: Câte premii ai adunat până acum în karting?
A.V.: Am patru titluri de campion, un titlu de Pilotul Anului, am avut şi o cursă la care am fost desemnat locul 3 mondial. În total, am adunat peste 60 de trofee. Din clasa a I-a până acum, doar în 2-3 curse nu am reuşit să urc pe podium. Concurez la clasa KFJ (13-15 ani) din anul 2012 şi de atunci am terminat toate cursele pe podium.

R: Un număr impresionat de victorii. Care este cursa de care îţi aduci cel mai des aminte sau care este cea mai plăcută victorie?

A.V.: Cu siguranţă, cursele de anul acesta mi-au plăcut cel mai tare. Asta pentru că am avut adversari mai competitivi şi a trebuit să mă zbat mai mult pentru trofeu. Îmi amintesc că prima cursă am pierdut-o. Mă rog, am terminat pe locul 2. Dar a doua cursă nu m-am mai lasăt şi am câştigat-o cu jumătate de tură avans. În total au fost 8 curse, plus Cupa României. Din 7 curse în România, în 5 am terminat pe locul 1, o dată pe locul 2 şi o dată pe 3.

R: Care este strategia ta de cursă. Cunoşti deja toţi piloţii şi ştii să-i abordezi când te apropii de ei?

A.V.: Sincer, nu prea am avut piloţi în faţa mea. De obicei porneam primul sau al doilea şi de acolo mă concentrez să fac avans. Dacă erau în faţa mea, era din cauză că aveam probleme tehnice.

R: La ce te gândeşti în timpul cursei ?

A.V.: Dacă am avans mare, mă gândesc să se termine cursa cât mai repede ca să nu obosesc. Dar când am un pilot în faţa mea, când  sunt “la bătaie”, mă gândesc ce ar face el în locul meu. Pentru că aşa s-ar gândi şi el. Şi aşa, eu pot să îi anticipez mişcarea. O cursă durează 20-25 de minute. Cel mai mult mă ajută tata, care e mereu pe margine, şi îmi face semne. 

R: Ce îţi zice cel mai des: să ai grijă de tine sau să mergi mai repede ?

A.V.: Îmi zice să trag tare în primele ture si după aceea să mă descurc, să fac ce cred eu că e mai bine. Nu avem mereu un plan. Înainte de cursă vorbim, câteodată el nu zice nimic, îl întreb dacă are emoţii, îl văd că tremură şi atunci îl las în pace (râde). Mă lasă să mă gândesc la ce se va întâmpla, să mă concentrez.

R: Cum sunt antrenamentele, cum te pregăteşti pentru un sezon?

A.V.: Antrenamentele sunt ok. Noi plecăm de joi sau vineri de acasă şi fac cam 8-9 antrenamene de câte 10-15 minute pe zi. Aşa este cel mai eficient. De la 9 dimineaţa şi până la 18 seara. Ne antrenăm la Bacău, Târgu Secuiesc şi Bucureşti. Acolo sunt singurele piste competitive din România. Cel mai mult îmi place la Bucureşti, pentru că e pe stilul meu: cu viraje mai strânse, urmate de linii rapide, un setup care mă avantajează cel mai bine pe mine ca pilot şi ca motorizare. Odată cu trecerea la categoria nouă, am schimbat şasiul recent şi am trecut la un monopost cu schimbător de viteze. În plus mă mai antrenez și în Italia.

R: Care este viteza maximă pe care o atinge un kart ? Ţi se pare un sport periculos?

A.V.: Viteza maximă pe care o pot atinge este 140 km/h. Sincer, am văzut la alte curse, din tribună, piloţi care s-au dat peste cap, a căzut kartul peste ei şi s-au accidentat grav. M-am gândit că e puţin riscant, dar asta nu m-a oprit. Atâta timp cât am grijă, nu pot să păţesc nimic. Odată chiar am intrat sub un gard lateral, dar nu am păţit nimic. Oricum, acum avem para-şocuri din plastic pe laterale. Pe vremuri, nu erau. Era doar cadrul de fier acolo.

R: Majoritatea piloţilor de Formula 1 au recunoscut că-şi testează reflexele pe jocuri  video? Tu?

A.V.: Nu mă pasionează Need For Speed deloc. În schimb, joc F1 2013 şi 2014. Când am timp, mă joc şi Fifa. Pilotul meu preferat este Daniel Ricciardo, dar cel mai mult îmi place echipa Ferrari. Ori Alonso cu Ferrari, ori Ricciardo cu Red Bull. În niciun caz Hammilton sau Rosberg.

R: Îţi plac şi alte sporturi ? Ai alte hobby-uri?

A.V.: Am practicat baschet. Am avut o problemă cu călcâiele la creştere, şi mi s-a spus să aleg: ori volei, ori baschet. Voleiul mereu mi s-a părut un sport pentru fete, aşa că am ales baschetul. După un an şi ceva nu am mai insistat, era doar un hobby. Nu am timp de alte hobby-uri. Cel mai mult fac teme în timpul liber, că mă bate mama la cap să le fac. Vara aceasta a trebuit să încep să fac ore particulare din august, deoarece în septembrie şi octombrie aveam curse. Aşa că am decis cu mama să luăm un avans în vară, că să îmi fie mai uşor în toamnă. Şi în zilele de antrenament sau de curse, seara după ce se termină totul, mă pun la lecţii.

R: Majoritatea sportivilor pun şcoala pe locul doi şi se concentrează pe performanţă. Tu?

A.V.: Sunt elev la Şcoala “Octavian Goga” şi sunt pe locul 2 în clasă, cu media 9.89. Adică, la două materii am avut 9, la română şi la matematică. Am stat două săptămâni în Italia şi am pornit duminică spre casă pentru că luni aveam teză la română. Tot drumul am învăţat la română. Am luat 10. La liceu vreau bio-chimie 100%. Mie îmi place fizica şi biologia, dar din păcate nu există acest profil. Bio-chimie e cel mai aproape. Îmi plac lucrurile logice.

R: Unde te vezi în viitor: într-un monopost de Formula 1?

A.V.: Sincer, nu cred că voi pilota un monopost F1 vreodată. Am un metru şi optzeci de centrimetri. Nu poţi pilota un monopost la înălţimea asta. Mai degrabă mă văd la clasa Auto  sau VTTC. Pe acolo mă gândesc. E exact ca şi karting-ul, doar cu maşini. Și piloţi mari din WRC au pilotat la VTTC. Ca Loeb sau Muller.

R: Ce calităţi  crezi că te fac un pilot bun?

A.V.: Eu am în sânge pasiunea asta cu automobilismul. Am moştenit asta de la tatăl meu, care  a practicat karting-ul în tinereţe. Fără seriozitate la antrenamente nu ajungeam aşa sus.

(Aici intervine mama lui Andrei)

Mama (Dori Vajda): Primul cuvânt al lui Andrei a fost “auto”. L-am scos la plimbare în cărucior şi a trecut o Dacie care făcea gălăgie pe lângă noi. Şi atunci a scos primul cuvânt: “auto”. Vreo două săptămâni toţi am fost auto. Mama era auto, tata era auto, mâncarea era auto. La fel şi tatăl lui. Mi-a povestit că primul lui cuvânt a fost tot “auto”. De aceea, când l-am auzit şi pe Andrei spunând auto, am început să plâng. Deja ştiam ce mă aşteaptă.

R: Când o să fii major şi o să ai permis auto, ce maşina ţi-ai dori să conduci?

A.V.:  Maşinile mele preferate sunt Ford Mustang şi Nissan GTR.

R: Crezi că toată viaţa ta va fi legată de automobislism?

A.V.: Probabil că nu toată viaţa, dar o parte mare din ea.

R: Ce ai face dacă nu ai putea conduce, dacă nu ai putea face karting?

A.V.: Pentru mine, nu există aşa ceva.