Ultima actualizare: azi, 21:59
Gastro

Reţete cu urzici: pentru o primăvară în forţă

placintaUrzicile se numara printre primele bunatati pe care le putem savura primavara.

Urzicile sunt extrem de benefice pentru organism, fiind surse de minerale, vitamine si aminoacizi. Dupa o perioada destul de lunga in care a trebuit sa ne luptam cu frigul si anumite afectiuni, o mancare de urzici este exact ce avem nevoie pentru a ne remineraliza organismul si a ne intari sistemul imunitar. Am pregatit pentru voi 3 retete cu urzici inedite si apetisante pe care trebuie sa le incercati.

Retete cu urzici delicioase

Budinca de orez cu urzici

O reteta delicioasa pentru care ai nevoie de ½ kg urzici, 1 ceasca de orez, 100 g mozzarella rasa, 75 g unt, 2 oua, 1 albus, 1 catel usturoi tocat, 1 lingurita boia de ardei dulce, sare, piper, rozmarin, o lingura pesmet. Urzicile se spala bine, apoi se fierb in apa clocotica cu sare. Dupa ce s-au fiert se scurg, se toaca si se amesteca impreuna cu 25 g unt , 30 g mozzarella rasa, boia de ardei, usturoi, faina, sare, piper si se amesteca pana se obtine o compozitie omogena. Se adauga apoi albusul batut spuma. Orezul fiert se amesteca impreuna cu 50 g mozzarella, restul de unt, sare si rozmarin. Se adauga si ouale batute si se amesteca bine compozitia. Se unge un vas cu putin unt, se tapeteaza cu pesmet, se pune jumatate din cantitatea de orez in vas, se intinde, apoi se adauga un strat de urzici si se termina cu stratul de orez peste care se presara mozzarella rasa care a mai ramas. Se pune la cuptor timp de 35 de minute, se lasa o jumatate de ora sa se raceasca, apoi poate fi servita.

Placinta cu urzici

Ai nevoie de 1 kg de urzici, 350 g branza, ½ cana ulei, o ceapa, 200 g ciuperci la cutie, 2 oua, 2 cani de faina, 1 lingurita praf de copt, sare, 50 g cascaval ras. Se spala foarte bine urzicile, se oparesc in apa cu sare, se scurg, apoi se toaca marunt. Intr-o tigaie se caleste ceapa cu ciupercile, apoi se lasa deoparte. Ouale se bat bine, se toarna ulei peste ele si se amesteca, apoi se adauga faina si praful de copt. Se pun si urzicile tocate, ceapa si ciupercile si se amesteca pana se obtine o compozitie omogena. Intr-o tava tapetata cu faina, se toarna compozitia, se presara cascavalul ras si se lasa la cuptor pentru aproximativ 40 de minute.

mancare

Mancare de urzici

Pentru aceasta reteta sunt necesare urmatoarele ingrediente: 1 kg de urzici, ceapa, ulei, pasta de tomate, o lingura faina, usturoi, sare, piper, o lingurita de delikat. Urzicile se pun la fiert, iar cand sunt gata se strecoara zeama (care se pastreaza) si se trec prin blender pana devin o pasta. Intr-o cratita se pune uleiul la incins, apoi ceapa tocata marunt si se caleste, apoi se adauga pasta de tomate. Se amesteca bine si se lasa la prajit timp de un minut, apoi se dauga faina. Se lasa sa se caleasca usor, dupa care se adauga urzicile si condimentele si se amesteca bine. Se mai lasa 5 minute, iar daca pare mancarea prea groasa, se mai adauga putina zeama in care au fiert urzicile. Cand e gata se poate servi alaturi de un ou prajit sau mamaliga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.