Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Ședința Consiliului Județean: Discuții noi pe subiecte vechi

sedinta Consiliul judetean (5)Şedinţa Consiliul Judeţean Satu Mare a fost marcată de un nou schimb de replici între cei şase consilieri PNL şi preşedintele Adrian Ştef. Încă de la primul punct de pe ordinea de zi, cel cu privire la rectificarea bugetară, consilierul PNL Ionuţ Rus a anunţat că liberalii nu vor vota proiectul ca urmare a faptului că nu au primit răspuns la solicitarea lor trimisă de ceva vreme cu privire la cheltuirea anumitor sume. Preşedintele Adrian Ştef i-a replicat acestuia că aparatul Consiliului Judeţean a transmis către PNL o adresă prin care solicită plata unei sume pentru copiile-xerox  solicitate, dar liberalii au susţinut că nu au ajuns la ei.

Au urmat replici şi replici, după care responsabilul din cadrul Consiliului Judeţean le-a citit PNL-iștilor paragraful care specifică adresa partidului unde să fie înaintat răspunsul, dând asigurări că acesta a fost trimis. “Poate a intrat la spam”, a spus Radu Giurcă.

Dacă avocatul Adrian Cozma consideră că informaţiile respective trebuiau puse la dispoziţie în mod gratuit, preşedintele Adrian Ştef susţine că nu a făcut altceva decât să respecte o hotărâre de Consiliu Judeţean care stabileşte aceste sume, asigurându-i totodată de toată transparenţa.

După acest mic conflict, consilierii au mai aprobat proiectul  care prevede modernizarea şi supraînălţarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean şi predarea obiectivului către Compania Naţională de Investiţii. Valoarea proiectului este de patru milioane de euro.

sedinta Consiliul judetean (19)

Consilierii au mai dezbătut foarte pe larg şi proiectul de la Luna Şes. Chiar dacă proiectul suspus dezbaterii a făcut referire strict la actualizarea proiectului pentru realizarea unui lac pentru instalaţia de înzăpezit, consilierii au atins fel de fel de puncte, ca în final toţi să voteze proiectul.

 La finalul şedinţei consilierii PNL au susţinut o conferinţă de presă în aceeaşi sală, doar că peste ei a venit președintele Adrian Ștef care a avut programată o conferință în care a premiat-o pe spadasina Simona Pop. După câteva discuţii Ştef i-a lăsat pe liberali să-şi spună punctele de vedere, asistând la conferinţă. La final, el le-a transmis liberalilor ca aceste conferinţe cu teme politice să le ţină la sediul partidului.

În cuvântările lor, consilierii PNL au reluat, ceva mai pe larg, subiectele din şedinţă explicând din nou presei de ce s-au împotrivit bugetului şi cum consideră ei că sunt împiedicaţi să aibă acces la informaţii publice.

conferinta PNL (9)

Chiar înainte de ieşirea liberalilor Ionuţ Rus i-a replicat lui Ştef că şi el şi-a făcut campanie în Palatul Administrativ, rostind nume precum Ponta şi Dragnea, moment în care Adrian Ştef i-a reamintit că până în urmă cu ceva vreme erau colegi de partid, iar atunci Rus nu avea absolut nicio problemă cu el. 

5 comentarii

  1. sandu Răspunde

    Pe cine crezi ca prostesti, Stef? Acel raspuns in care ar trebui sa explice pe ce se duc banii satmarenilor, nu-l vor primi PNListii niciodata, pentru ca nu exista. Doar n-or dezvalui Stef si Govor cum fura!!

  2. PNL/PDL Răspunde

    6 crai de la rasarit s-au gasit sa vorbeasca…atunci cand nu ai a spune nimic te apuci si critici gasesti motive de a tulbura aerul doar deschizindu-ti gura …..sau gura bate curu…mai pe romaneste

  3. Liber Răspunde

    Problema PNL Satu Mare este criză gravă de personalități! Singurul Giurca pare ceva mai rezonabil! Restul e pleavă și impostura!!!

  4. Daniel Răspunde

    Vai de voi! nu stie dreptul ce face stangul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.