Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Sătmărenii au petrecut cu voioșie la Festivalul Vinului. Benone Sinulescu a fost cap de afiș (FOTO)

vinÎn număr mult mai mare, dacă ne raportăm la edițiile precedente, sătmărenii au petrecut cu voioșie în această seară la Festivalul Vinului Sătmărean, manifestare ce s-a desfășurat pe platoul din Centrul Nou, fiind organizată de Consiliul Județean Satu Mare.

O parte dintre sătmăreni au preferat să deguste vinurile premiate prezentate de producătorii din județ, în timp ce alții au ales să-i asculte pe interpreții invitați special la această sărbătoare.

Primii care au urcat pe scenă au fost membrii Ansamblului ”Cununița”, care au mai încălzit atmosfera înainte de Festivitatea de decernare a premiilor.

Au urmat cei de la Taraful ”Ceatăra” din Carei şi Ansamblurile minorităţilor germane şi maghiare. În continuare, cunoscutul interpret sătmărean, Petrică Mureșan, desemnat omul anului în județ, i-a încântat pe sătmăreni cu cântecele sale de petrecere.

Atmosfera a devenit mai animată după ce pe scenă aurcat Trupa ”Haiducii”, moment în care platoul din fața scenei a început să se umple de lume.

De departe, însă, cel mai așteptat moment al serii a fost recitalul susținut de Benone Sinulescu care, prin cântecele sale de petrecere, i-au determinat pe sătmăreni să danseze și să încingă o horă chiar pe platou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.