Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Radu Giurcă a trecut de la PNL la ALDE. Ce l-a determinat să ia această decizie (VIDEO)

Radu Giurca, Adrian Stef (1)

Fostul prefect al județului Satu Mare, Radu Giurcă, a părăsit PNL, formațiunea politică din care făcea parte până acum, și s-a înscris în ALDE. Anunțul a fost făcut public astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de președintele ALDE Satu Mare, Adrian Ștef. Radu Giurcă și-a motivat decizia declarând că este nemulțumit de direcția în care se îndreaptă PNL în prezent.

Din prima clipă am dat acest semnal, că ALDE este un partid cu uşile deschise,  un partid cu reale orientări de dreapta, aici sunt liberalii autentici, oamenii care preţuiesc valorile, care pun accent pe construcţie şi pe faptul că libertatea de exprimare este important în societatea de azi. Eu cred că doar aşa putem să construim împreună, doar aşa, punând accent pe valori şi reuşind să comunicăm cu sătmărenii, să fim aproape de ei, pentru a putea cu adevărat să ne gândim la un viitor al acestui judeţ”, a declarat Adrian Ştef.

El a recunoscu că a colaborat bine cu Radu Giurcă în Consiliul Judeţean, chiar dacă au fost discuţii multe, fostul prefect este un om de construcţie care a înţeles proiectele pentru sătmăreni.

Radu Giurcă a explicat de ce a renunţat la PNL şi de ce s-a alăturat echipei ALDE, unul dintre motive fiind acela că în PNL nu se respectă dreptul la opinie. El a semnat deja adeziunea la ALDE şi a participa la câteva întruniri în noul partid.

Am plecat pentru că nu mi-a plăcut cum au evoluat lucrurile în momentul fuziunii celor două partide PNL cu PDL. Este total greşit să ai o conducere dublă. S-a văzut foarte clar faptul că această situaţie în Satu Mare cel puţin, a dus la crearea de discuţii multiple, de tensiuni, poate şi mici conflicte, nu neapărat cele mai importante. Asta a dus la o luptă pentru supremaţie. Aceste tensiuni, faptul că a fost  neînţelegere, de multe ori lucrurile nu decurgeau aşa cum ar fi trebui, şi mai ales în ultima parte, lunile martie-aprilie, a dus la plecare unor nu numai membri de partid, chiar foşti lideri ai PDL. Asta presupune o proastă gestionare a resurselor umane”, a afirmat Giurcă.

El a ţinut să precizeze că “nu va da nimic din casă“, adică tot ce s-a întâmplat în PNL rămâne acolo.

De asemenea, a afirmat că nu este un oportunist politic deoarece a semnat adeziunea tocmai după ce listele cu candidaţi au rămas definitive.

Eu voi depune toată priceperea şi experienţa mea în perioada aceasta cât a mai rămas, să susţin campania d-lui preşedinte Adrian Ştef, a ALDE şi am convingerea că rezultatele vor fi pe măsura dânşilor, a organizării pe care o au, a rezultatelor obţinute şi la nivelul Consiliului Judeţean, după aceea, dacă va fi nevoie, şi sper să fie, să pun şi eu umărul la realizarea acestor obiective“, a mai spus Giurcă.

Radu Giurcă a fost prefect al județului Satu Mare în perioada 2009-2012, în timpul Guvernului Boc.  În prezent, ocupă funcția de consilier județean, în prima parte a mandatului din partea PDL, iar după fuziunea PNL-PDL, din partea liberalilor. 

 

78 comentarii

  1. cainele Răspunde

    acest ciuruc a plecat pentru ca nu a mai fost bagat in seama, fiind o tabla stearsa.
    normal ca nu e multumit in ce directie merge partidul, nu mai promoveaza nulitati.
    ALDE accepta orice lepra ce nu imi gaseste loc altundeva.

    • Marin Răspunde

      Tradatorii sa plece la ALDE. Acolo portile-s deschise.

      • Denisa Răspunde

        Observ ca la Alde lipseste criteriul de selectie calitativa , dar de la PNL de ce pleaca nume sonore ?!

    • George Răspunde

      Pina cind se fac “transferurile” la ALDE?

    • Adrian b Răspunde

      Toți oamenii de valoare au plecat sau se retrag din actualul P. N. L
      Cine sa mai colaboreze cu ciurucuri ca Adi Cozma sau Romeo Pop.
      JOS PNL

    • Stelica Răspunde

      Ce nerusinare! Sa fie in varsta si sa tradeze partidul ce l-a propus ca prefect! Asta e tradare!

    • Florica Răspunde

      Desi batran, Giurca e avar dupa functii si bani.

    • satmarean Răspunde

      Cu cine si-a asociat imaginea Stef! Cu cel pe care-l blama in 2012, cu traseistul Radu Giurca.

  2. Anca Răspunde

    Acuma se vad tradatorii!!! Fug la promisiuni desarte si balci!! La PNL nu mai e loc de fosile, acest partid a intinerit si a adus un suflu proaspat pe scena politica, iar acum cand vede ca nu mai e loc de el fuge la ALDE partidul rebuturilor!!!

    • observator Răspunde

      Asa este, Anca!Fug ca sobolanii cand se apropie un cutremur, insa va urma curand cutremurul din ALDE.

  3. satmarean Răspunde

    Un alt traseist politic, recrutat de ALDE. Giurca, individul contestat de Stef in urma cu cativa ani, a fost recrutat in partidul traseistilor.

    • Dan Răspunde

      Cred ca recrutarea traseistilor face parte din programul lui Stef pentru primarie.

  4. observator Răspunde

    ALDE a devenit partidul tradatorilor.

  5. Dascal Răspunde

    Alt pseudo-liberal, Giurca.

  6. Alex Răspunde

    Disperati, cei din ALDE negociaza cu oamenii lipsiti de caracter din alte partide.

    • Evelina Răspunde

      Cu ce gindesc cei din ALDE de fac asemenea jocuri! Nu realizeaza ca se ingroapa?

  7. Zeus Răspunde

    Adrian Mihai Ştef, îţi mai aminteşti când scandai împotriva lui Giurcă, la marşul USL?L-ai reevaluat şi pe acesta. Cine poate să te mai înţeleagă!!!!

  8. Sătmărean Răspunde

    Haos în ALDE, după primirea lui Giurcă.

  9. Cetăţeanul turmentat Răspunde

    După Raţiu şi Huzău a urmat Giurcă,un alt traseist.

  10. Ion Sătmărean Răspunde

    Cu o asemenea achiziţie, ALDE e un partid mort. Electoratul vă va taxa pentru această strategie imorală.

    • satmarean Răspunde

      Stiam de mult timp ca ALDE e un partid nascut din nimic,fara identitate, format din traseisti.

  11. MARCEL Răspunde

    chiar toata lumea migreaza in ALDE? oricine e primit? pe ce criterii? interese sau competente personale? satmarenii sa sunt liberi sa isi aleaga raspunsul 🙂

  12. Anamaria Răspunde

    ALDE e un partid aparut din nimic, aflat la remorca PSD, format din traseisti.

  13. cui? Răspunde

    de ce a iesit in presa cu aceasta fosila ? pe cine intereseaza Giurca, cine ii Giurca ? n-a facut nimic pentru nimeni.

  14. Observator Răspunde

    Prin aceasta conduita mizera, ALDE se dovedeste ca fiind un partid ce se ingroapa singur.

  15. satmarean Răspunde

    Nu ai mustrari de constiinta, Stef_! Ce ziceai despre Giurca in 2012? Nu face pe amnezicul!

  16. Rus Răspunde

    Ce partid mai e si asta? ALDE face tot posibilul sa câștige alegerile, dar cu asemenea strategii dovedește inca o data caracterele infecte ale celor care se afla la conducerea partidului.

  17. Dorel Răspunde

    ALDE a ajuns coșul de gunoi al politicii din Satu Mare. Toate scursurile din celelalte partide au ajuns acolo. Giurcã a fost un afacerist politic, care a facut manevre si multe smecherii cu terenuri in timpul cat a fost prefect.

  18. Zeus Răspunde

    Explicaţiile lui Giurcă sunt haotice. El nu-şi dă seama că tot ce spune este împotriva sa. Dacă provenea din vechiul PNL, putea să fie deranjat de fuziune, însa dânsul a fost un om al sistemului, acuzat de Ştef în 2012.

  19. Sătmărean Răspunde

    Hoţul prins să nu dea nimic din casă pentrua obtine clementa?! Astea-s povesti de adormit copiii.

  20. dinu Răspunde

    mai trebuie sa il ia pe govor la alde si ii cam completa lista :))

  21. surse Răspunde

    unele surse spun ca daca pnl nu face un anumit procentaj la alegerile locale pe municipiu nicoara si cozma zboara din functii si revin cei din alde cu toti de acolo la conducerea pnl

  22. stefy Răspunde

    Ce ruşine!A iesit Stef sa-si faca poza pe plaja, cu ,,achizitia”. E chiar amuzant cum isi cacă batrânii aştia batranetile.

  23. Bratianu Răspunde

    atata legatura au astia doi cu liberalismul, cat are vaca cu baletul…

  24. observator Răspunde

    Giurca uita ca in urma cu 4 ani a fost aparat de cel pe care azi il paraseste. E o inconstienta ca la 70 de ani sa te lansezi intr-o asemenea aventura politica.

  25. Liberal Răspunde

    In ritmul asta, ALDE va deveni cel mai mare partid de tradatori.

  26. Sătmărean Răspunde

    Pentru PNL Satu Mare, anul 2014 a fost unul extrem de dificil. Filiala noastră, înființată în 1919, cea mai veche din Transilvania, a fost în pragul desființării, din cauza nerespectării Statutului PNL de către liderii de atunci ai partidului, Ovidiu Silaghi și Adrian Ștef. În 2016, aceşti indivizi continuă lupta cu PNL-ul, racolând traseişti politici precum Raţiu, Huzău şi Giurcă.

    • Alexandra Răspunde

      Ce mizerii!

    • Ana Răspunde

      Pentru ce s-a intamplat azi voi demisiona din ALDE.

    • mama Răspunde

      Dacă de la p.n.l. v-a pleca orice om cu experiență, postacii vor sări cu înjurii și mizerii, nerealizând obscuritatea(lipsă de claritate (în idei, în stil etc.); nelămurire, confuzie, lipsă de renume, de vază, de faimă etc.; mediocritate) în care se află. Seniorii,tinerii realizează că ALDE este un partid care nu distruge ci construiește. Așa să ne ajute DUMNEZEU, după cum facem și ce facem. Cei care fac rău să îi bată.

      • tata Răspunde

        Mai, mai ALDE! V-ati angajat-o pe mama Omida de postac?? De ce va mai obositi sa scrieti si sa blestemati? Faceti mai o vraja de alegeri si hop la Primarie!!

  27. Liberalul Răspunde

    Majoritatea membrilor PNL Satu Mare, oameni extrem de valoroși, au rămas însă împreună, rămânând fideli unui crez pe care liderii de atunci, Silaghi şi Ştef, l-au abandonat: adevăratul liberalism și politica în slujba comunității.
    Din păcate, eforturile noastre de reorganizare au fost frânate de Silaghi și Ștef: inițial, lăsându-ne fără sediu, apoi, prin propagandă mincinoasă, racolând membri PNL în partidul Lui Tăriceanu. Acest partid s-a poziționat, din start, alături de cel mai nociv partid politic din România, PSD. Apropierea de PSD a fost, pe plan local, extrem de explicită, prin trecera la PSD, pentru puțin timp, a lui Ovidiu Silaghi, pentru a-și păstra imunitatea parlamentară.

    • Anca Răspunde

      Adevarat

    • Gâgă Răspunde

      OK!Am înţeles că vrei să clarifici nişte lucruri pt…ulime dar mai lasă-ne cu ,,extrem de valoroşi” că ne înghionteşte revolta că unor asemenea oameni(extrem de valoroşi) li se pot întâmpla asemenea nedreptăţi.

  28. Liberal Răspunde

    Dacă, prin apropierea de PSD și fuziunea cu partidul lui Voiculescu, atașamentul față de liberalism al acestor politicieni, Silaghi şi Ştef, s-a dovedit a fi complet nul, același lucru se poate spune și despre fidelitatea față de colegii lor. Astfel, în pragul alegerilor locale, ALDE și-a continuat recrutarea de traseiști politici. Racolând trei membri PNL, Raţiu, Huzău şi Giurcă, ALDE i-a propulsat pe doi dintre aceştia, imediat pe lista de consilieri, eliminând de pe această listă oameni care au muncit pentru acest partid.
    E doar cea mai recentă dovadă a disprețului cu care Ștef și Silaghi își tratează colegii și electoratul. Pentru liderii ALDE, important nu sunt crezul doctrinar și proiectele pentru Satu Mare, ci aranjamentele de culise în folosul propriu.

    • satmarean Răspunde

      Asta e dispret fata de cei ce in 2012 au scandat lozinci impotriva lui Giurca.

  29. George Răspunde

    Da, asa este.

  30. Holdis Răspunde

    Giurca a facut blat cu Stef si in 2012. A scos un scor jenant. De ce a fost in excursii pe Coasta de Azur cu Coica ?

  31. nicu Răspunde

    In loc sa se pensioneze politic la 65 de ani Radu Giurca mai tradeaza odata.Tradeaza partidul care l-a pus in cea mai inalta functie publica din judet 2009-2012 prefect.

  32. floarea soarelui Răspunde

    Eu cred ca electoratul s-a saturat de ALDE ,PSD,PNL,UDMR care de-a lungul vremii nu si-au tinut promisiunile , dar si de scandalurile interminabile, oamenii nu mai au nevoie de CIRC..au nevoie de un primar care sa-i sprijine indiferent de etnie,un bun gospodar care sa stie administratie si sa dea o noua fata acestui oras, lasat de multa vreme intr-un con de umbra. Dupa mine.. dar si dupa multi altii..singurul care a avut rezultate notabile (pasajul de pe Fabricii, Parcul Industrial Sud- cu locuri de munca pt tineri , strazi asfaltate, etc..) a fost Horea Anderco…Daca in urmatorii 4 ani nu se misca nimic in acest oras si o s-o tinem iar intr-un circ..ne putem lua adio de la Satu Mare-oras european..

  33. Fost liberal...actualmente Liber ( nu pentru racolat !) Răspunde

    Știm cu toții ca România are o clasa politica de tot rahatul. Partidele sunt pline de lepre, oportuniști, hoți moraliști si chiar retardați. Moralitatea, profesionalismul si patriotismul lipsește cu desăvârșire politicienilor atat la nivel central cat si local.
    Părere:
    PNL- actual, de la nivel local, este aproape un zero barat. Puteți sa nominalizați 5-6 lideri actuali care înseamnă ceva in Satu Mare ?Sunt si câteva excepții care întăresc regula ! Cei doi coipreședinți , Cozma si Romeo nu au condus in viata lor nici o bicicleta cumpărată din banii lor, nu cred ca-i recomanda nimic pentru aceasta funcție si de aici apar marile probleme.
    Nu sunt de laudat nici dezertorii deontologi vopsiti in voiculecotariceni !

    • observator Răspunde

      Opinia dumneavoastra are la temelie o mare dezamagire, insa sursa ei e politica mizera, realizata de Adrian Stef si Ovidiu Silaghi, ce a avut ca obiectiv distrugerea PNL.

  34. mirela Răspunde

    DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LUI STEF CARE SI-A TRADAT SI FAMILIA!!! TRADATORII LA ALDE!

  35. Un vot Răspunde

    Votez Adelin Ghiarfas! Tanar, inteligent, serios. Nu face parte dintr-un partid important dar asta nu este o mare problema.
    Trebuie sa ne uitam la candidat mai mult decat la partid!
    Membrii de partid

  36. Un vot Răspunde

    sa cumpaneasca bine pe cine pun stampila caci in cabina de vot nu ii vede partidul ci numai Dumnezeu!

  37. ISTOC AUGUSTIN Răspunde

    Radule,dupa cum vezi nu-mi ascund identitatea. Am aflat de tradarea ta marti dupa masa dar nu mi-a venit sa cred;parca ar fi cazut cerul pe mine.Am avut foarte mare incredere in moralitatea ta in principiile tale si dorinta de dezvoltare a economiei romanesti.Tot timpul ai fost impotriva acestui binom PSD – ALDE si atunci ma intreb care a fost resortul ce te-a impins tocmai in campania electorala sa faci acest pas necugetat. Ai devenit din nou coleg de partid cu Huzau si Ratiu alti doi tradatori de partid.Poate nu stii dar Huzau nu a fost in stare sa scrie un rand de program pentru Primaria Satu Mare.S-a facut de rusine in fata unui birou municipal;tare in clanta dar fapte ioc.Dl.Ratiu nu a mai fost la sedintele de birou municipal din luna noiembrie anul trecut si atunci cum putem fi acuzati de haos si lipsa disciplina.Daca vorbim de doctrina economica si sunt in masura sa fac aprecieri ( am 2 semestre de doctrini economice la scoala ) atunci cu adevarat ai ajuns la un partid remorca si pres in carca PSD-ului.Cum poti sa ai un sef ca dl.Tariceanu care de 10 ani este supusul unui partid de stanga dar clameaza sus si tare ca este un liberal pur sange.In mare a fi un partid liberal inseamna:
    – alocarea unor fonduri pentru dezvoltare superioare ca procent fata de alte state pentru a atinge macar productivitatea medie in UE.
    – eficientizarea sectorului de stat pentru reducerea uriaselor pierderi pe care le suporta in final sectorul privat.
    Dl.Taricenau si-a permis in 2007-2008 sa iroseasca peste 4 miliarde de dolari in proiecte nesemnificative doar cu scop electoral(la indicatia dlui Hrebenciuc) bani care ar fi putut fi utilizati pentru 300 km autostrada.Din punct de vedere moral nu a chemat pe nimeni din guvernul Ponta la “urechiat” atunci cand autostrada Sibiu-Orastie pe cei 200 m s-a fisurat.Dupa dezastrul de la Colectiv la fel de pasiv a fost.A sarit ca ars pentru Antena 3 convacand-ul pe prim ministru de luni pe miercuri ca doar e vorba de gasca si clan.Exemplele ar putea continua.Totusi daca ai ajuns mana dreapta a dlui Stef te rog sa-l intrebi printre altele, citi kilometrii de sosele au fost realizate de firme cu sediul in Satu Mare.Cum e posibil ca Aeroportul din Suceava sa fie gata iar al nostru nu.Fondurile primite de Consiliul Judetean sunt superioare celorlalte judete?Ma opresc aici cu regretul ca m-am inselat amarnic in privinta ta.Voi ramane cu amintirea multelor ore de dezbateri in care am fost pe aceeasi linie.
    ISTOC AUGUSTIN

    • Zeus Răspunde

      Domnule Iştoc, apreciez atitudinea dumneavoastră. Şi pe mine mă încearcă acelaşi sentiment. Am fost revoltat, ieri, aflând de trădarea lui Radu Giurcă. Din punctul meu de vedere, nu are nicio justificare logică plecarea dânsului în ALDE, în partidul traseiştilor politici.

    • Ion Sătmărean Răspunde

      Silviu Mănăstrire a vorbit la ”Dosar de politician” despre baronizarea României și mecanismul putred al finanțării clasei politice. Un exemplu este Satu Mare unde doi baroni penali și alți câțiva locotenenți stăpânesc județul de patru ani.
      Baronii sunt fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi și Mircea Govor, șeful PSD din județ și vicepreședinte al Consiliului Județean. Silaghi face parte acum din partidul lui Tăriceanu, ALDE, iar Govor este protejatul lui Liviu Dragnea. Cei doi baroni au și două marionete care dau cu subsemnatul pentru contractele publice: una este Dorel Coica, primarul PSD-ist de la Satu Mare, a doua marionetă este Radu Ștef, președinte al CJ Satu Mare, și cumnatul lui Silaghi.
      Acești patru băieți au mari probleme penale, dar se luptă să rămână în politică, deși fiecare în parte este putred de bogat. Primarul Coica va candida pentru un nou mandat la primăria Satu Mare, iar Radu Ștef vizează încă patru ani în fotoliu de șef la judeș. Coica și Ștef însă tremură de frică pentru că începând cu anul 2012 au semnat și atribuit contracte publice de lucrări către societatea de construcții Tehnic Asist din Botoșani.

      Compania este patronată de afaceristul Mirel Vlas, un personaj foarte intim al baronilor Mircea Govor și Ovidiu Silaghi, cei doi păpușari de la Satu Mare. În decembrie anul trecut, procurorii DNA au ridicat documente din sediul Tehnic Asist. Procurorii l-au reținut atunci și pe Mircea Govor într-un dosar de trafic de influență – baronul influențase numirea șefilor de la Finanțe și de la ANAF din județ. Însă procurorii au luat și urma zecilor de milioane de euro cheltuite la primărie și la Consiliul Județean.

      Baronii Silaghi și Govor au reușit să aducă în județ finanțări considerabile de la ministerele Transporturilor și de la ministerul Dezvoltării. Principalul beneficiar al banilor trimiși de la București către Satu Mare este aceeași companie Tehnic Asist. Primarul Coica a atribuit în aprilie și în decembrie 2015 două contracte pentru reabilitarea unui pod și a drumului spre orașul Carei în valoare totală de 4 milioane de euro.
      Banii grei însă au venit pentru Vlas de la primăriile de comune și de la Consiliul Județean Satu Mare pentru diverse lucrări de întreținere și reparații de drumuri. În total,Tehnic Asist a încasat peste 50 de milioane de euro. Alte contracte au venit pentru Tehnic Asist de la alte instituții publice, cum ar fi regia de apă a județului- Apaserv SA, circa 5 milioane de euro în aprilie 2014, de la aeroportul Satu Mare, aproape 1 milion de euro, sau de la compania națională de drumuri, alte zeci de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor naționale ce traversează județul.

      În luna octombrie 2015 baronul Mircea Govor și ministrul Fondurilor Europene semnau două finanțări europene pentru aeroport și compania de apă Apaserv în valoare de 22 de milioane de euro. Până în anul 2020, doar pentru compania de apă a județului vor fi disponibile circa 120 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei de apă. Peste tot în aceste proiecte apare deja, ca o banalitate, numele companiei Tehnic Asist.
      Una din acuzațiile care i se aduc lui Govor de către procurorii anticorupție este că a șantajat un primar de comună să atribuie un contract acestei firme. Documentele arată că aproape toate contractele importante de lucrări din județ au fost preluat de Tehnic Asist. Ceea ce se întâmplă de patru ani la Satu Mare cu fondurile publice este atât de evident ți revoltător, încât orice comentariu este de prisos.
      Sistemul baronilor este implacabil peste tot în țară: banii vin de la București, de la ministere sau din fonduri europene, ei sunt împărțiți pe criterii politice primarilor și la consiliile județene, apoi sunt licitați și dați cui trebuie. Din acești bani publici se întreține un sistem mafiot hrănit din corupție care asigură voturi pentru partidele politice. Voturile înseamnă funcții de primari, de parlamentari și, în final, accederea la guvernare. Apoi, suveica se repetă din patru în patru ani.

    • nicolae Răspunde

      Bine punctat,domnule Istoc Augustin, dar probabil nu l-ati cunoscut bine pe acest sarpe! Blajinul batran Giurca a stiut sa-si urmareasca tenace interesele personale intotdeauna.

  38. Sătmărean Răspunde

    M-a surprins neplăcut alegerea lui Radu Giurcă.

  39. radical Răspunde

    CU CE OAMENI TRE SA VOTAM IN ANUL 2016.
    POLITICIENI, CARE S-AU VANDUT O VIATA-N TREAGA.
    indiferent de culoare.
    RUSINE !!!
    si mai avem asteptari de la sistemul asta corupt.

  40. vasile Răspunde

    Cel mai prost prefect al Satmarului care n-a atacat nici-o hotarare, desi pana si Ciocan Gheorghe a facut-o, la timpul sau. Si-a rezolvat problemele personale impreuna cu Breban si inspectoarea sefa. INn fine, a ajuns sa linga exact acolo unde a scuipat cu restul PDleilor, Ratiu, Daliana, Huzau si altii lipsiti de coloana vertebrala

  41. Gheorghe Răspunde

    Nu a mai putut mosneagul de dorul Dalianei Lazar! Iubita lui cu ochi de peste, pe care a trimis-o demult la Silaghi, in amintirea anilor tineretii…O libelula acest Giurca…ca si Ratiu si Huzau. Trei caractere mizerabile!

  42. Gheorghe Răspunde

    PDL-istii se bucura de plecarea celor trei oportunisti, cunoscand metodele lor de parvenire. Doar Andreea Vass ii plange, caci si ea e la fel!

  43. Liberalul Răspunde

    Bineinteles, ALDE reprezinta liberalismul pur sange. Tocmai recent a incorporat doi liberali etalon: Nicu Bura din Negresti (fost primar in regimul comunist si PSD-ist in actualul regim) si Radu Giurca, fost directoras comunist la “Unio”. Impreuna cu USL-istul Stef si deputatul PSD Ovidiu Silaghi vor face cea mai liberala echipa din Tara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.