Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Nebunie totală în traficul sătmărean. Patru sătmăreni, depistați la volan fără permis

politie traficTraficul sătmărean este o adevărată junglă și mulți dintre participanți fac ce vor, fără să țină cont de normele Codului Rutier. Polițiștii sătmăreni au intervenit și s-au crucit de ce au găsit.

Astfel, ieri, în jurul orei 12:45, poliţiştii  Secţiei Rurale Gherţa Mică, în timp ce acţionau pe raza de competenţă, s-au sesizat despre producerea unui eveniment rutier. În fapt, numitul I.P., de 31 de ani, din Batarci, circulând pe  DJ 109 M, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de V.T., de 62 de ani, care circula regulamentar pe drumul cu prioritate din direcţia Batarci- Tarna Mare, intrând în coliziune cu acesta, rezultând doar pagube materiale. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cel care a cauzat evenimentul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule motiv pentru care este cercetat pentru conducere fără permis,

Tot pe raza de competenţă a Secţiei Rurale Gherţa Mică, în jurul orei 12:50, poliţiştii din cadrul Secţiei l-au identificat în trafic pe C.I.,  de 35 ani, din Satu Mare,  care a condus pe D.J. 109 L, în localitatea Calineşti Oaş, un moped, fără ca să posede permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal.

Poliţiştii Secției Rurale Beltiug au acţionat ieri pe raza localităţii Tătărăști, în scopul îndrumării și controlului traficului rutier, ocazie cu care l-au depistat în trafic V.B., de 35 ani, din comuna Moftin,  în timp ce conducea autoturismul pe DJ 193A, deşi nu poseda permis de conducere pentru  nici o categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

De remarcat este și faptul că în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.50, poliţiştii rutieri careieni au constatat cu ocazia intervenţiei la soluţionarea unei tamponări  produse pe strada Dobrogeanu Gherea, că unul din conducătorii auto, C.F. de 31 ani, din Carei, a condus autoturismul fără ca să posede permis de conducere,  iar pentru plăcuţele de înmatriculare aplicate, deţinea o adeverinţă de circulaţie expirată. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că cel de la volan consumase alcool, aparatul indicând o concentraţie alcoolică de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit în acest scop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.