Atacați cu toporul în propria curte

15 septembrie 2014 | 0 comentarii

atacati toporÎn duminică noaptea poliţiştii Secţiei Satu Mare au fost sesizaţi de către un tânăr  în vârstă de 23 de ani  din Micula despre faptul că în jurul orei 02,00  Ioan M. l-ar fi agresat atât pe el cât şi pe tatăl său.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că Ioan M. aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice  a pătruns fără drept în curtea locuinţei aparţinând lui Alexandru P. având asupra lui diferite obiecte contondente, respectiv levier, topor  iar proprietarul casei împreună cu fiul său auzind zgomot au ieşit în curte să vadă ce se întâmplă moment în care Ioan M. i-ar fi agresat.

Între cei trei a avut loc o altercaţie în timpul căreia s-ar fi agresat reciproc, însă întrucât reclamantul şi tatăl său au suferit leziuni la nivel capului şi a corpului au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru a li se acorda îngrijiri medicale. Nu a fost necesară rămânerea sub supraveghere medicală a celor doi.

În acest caz se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu.

Sursa: IPJ Satu Mare

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest