Noi controverse în ședința de Consiliul Județean

25 februarie 2015 | 14 comentarii

sedinta Consiliul Judetean (42)O şedinţă de Consiliu Judeţean, ce în mod normal ar fi trebuit să dureze maximum 30 de minute deoarece au fost doar nouă proiecte pe ordinea de zi, a fost prelungită la aproape două ore din cauza schimburilor de replici dintre consilieri. Consilierii opoziţiei au atacat aproape fiecare proiect de pe ordinea de zi, preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor fiind de părere că intervenţia acestora, în special a PNL-istului Adrian Cozma, s-a datorat faptului că şedinţa a fost transmisă în direct de posturile locale de televiziune şi ar dori să-şi facă reclamă.

Discuțiile au început chiar de la primul proiect de pe ordinea de zi, cu privire la rectificarea bugetului. Consilierul Radu Giurcă a anunţat că PNL nu votează acest proiect deoarece aşteaptă o strategie coerentă de la conducerea Consiliului Judeţean. La rândul său, consilierul UDMR Kovacs Mate a cerut explicaţii cu privire la reducerea sumei de 100.000 de lei ce era prevăzută pentru construirea noului sediu al Bibliotecii Judeţene. Deşi întrebarea sa se dorea a fi mai mult critică la adresa conducerii Consiliului Judeţean, preşedintele Adrian Ştef a spus că de fapt se face o mare economie la bugetul judeţului, din moment ce investiţia este preluată de către Compania Naţională de Investiţii.

sedinta Consiliul Judetean (30)S-au mai purtat discuţii în jurul a ceea ce înseamnă abţinere şi vot împotrivă, după ce Comisia de buget a avizat favorabil acest proiect cu trei voturi pentru şi trei abţineri. Unii s-au exprimat că abţinerea este un vot împotrivă, în vreme ce alţii susţineau că nu există majoritate și cele trei voturi pentru nu sunt suficiente. După discuţii a reieşit că avizul este de fapt favorabil, unul dintre membrii care nu a participat la şedinţă de comisie exprimându-se pentru ulterior.

Discuţii aprinse au fost şi la proiectul privind modificarea statului de funcţii la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, unde consilierii au cerut mai multe lămuriri cu privire la cele două persoane care au fost avansate în funcţie şi criteriile după care s-a făcut propunerea. După ce li s-a adus lămuririle necesare, cu privire la persoanele repective, proiectul a fost votat de consilieri, însă cu abţinerea opoziţiei. În schimb, proiectul de modificare a statului de funcţii de la Muzeul Judeţean a fost amânat din cauza unor erori din documentații. Consilierul Stier Peter a semnalat că sunt unele inadvertențe, adică a primit o variantă de proiect iar la ședință s-ar fi prezentat altă variantă sau în unele documente ar fi apărut că muzeul are doi directori adjuncţi deşi în realitate sunt trei, astfel că proiectul a fost amânat. Stier Peter a avut mai multe remarci de-a lungul şedinţei, vicepreşdintele Mircea Govor sugerând că ar profita de camerele de filmat și că s-ar pregăti pentru o candidatură în 2016, lucru care l-a deranjat pe consilierul UDMR care a afirmat că probabil a fost înţeles greşit.

sedinta Consiliul Judetean (39)La punctul Diverse a fost reaprinse discuţiile după ce consilierul Alexandru Panea a spus că situaţia din spital este jalnică, el fiind internat şi trimis să-şi cumpere medicamente de la farmacie. Directorul medical i-a explicat că bugetul spitalului este limitat, situaţia la nivel naţional nefiind foarte bună, motiv pentru care fondurile se direcționează mai mult către cazurile grave şi tratamente cu cost redus, fiind cazuri când pacienţii preferă să-şi cumpere medicamente mai bune din buzunarul lor. Vicepreşedintele Mircea Govor a spus că s-au depus eforturi serioase pentru modernizarea spitalelor, nici el nefiind de acord cu această practică.

Tot la încheierea şedinţei, consilierul Adrian Cozma a readus în discuţie subiectul angajaţilor SC Palat Jud, firmă care are 50 de angajaţi, din care 37 detaşaţi la alte instituţii. Cozma a cerut în scris explicaţii cu privire la temeiul legal în care aceşti angajaţi au fost angajaţi tocmai în perioada în care s-au blocat angajările. Adrian Ştef i-a promis un răspuns în scris, precizând că această situaţie este din anul 2008.

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (14)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. aprozar spune:

    Hai sa fim seriosi. Interventiile celor de la PNL mi se par pertinente. Si faptul ca se cere socoteala e oarecum normal. Ce tot atata musamalizare din partea celor de la conducerea Consiliului.

  2. Maria spune:

    Se vede ca in sfarsit se misca putin lucrurile. Nu isi mai poate face stef de cap cum are el chef. Bravo pt cei care au curajul sa spuna lucrurilor pe nume si iau atitudine in acest sens.

    • Un neuron singuratic spune:

      Se mişcă lucrurile “bine di tăt”, mai exact singurul neuron din capul lui Cozma a luat-o razna!!!Şi fugeee, fugeee, bate câmpii :)

  3. mishu spune:

    Ce? Govor mai este in libertate? DNA, catusele!!! Ai zilele numarate, Govorila!

  4. robocop spune:

    Ce tembel e si Cozma ala, un contrabandist cu tigari din Ucraina care ( nu stim cum ) dar este inca in libertate, se baga in seama de cateva sedinte incoace.
    Pe langa ca-i analfabet de nu poate lega 3 silabe se mai da si avomat ( pardon, avocat). Ar trebui sa efectueze politia niste controale la el acasa, in ziua cand vin baxurile cu tigari de contrabanda, acolo pe Paulestiului…. Halooo Politia….

    • Playmaker spune:

      Tu chiar esti dus de acasa . Cozma e analfabet? Este un avocat foarte bun care in urmatorii ani va fi si mai bun . De ce sa faca puscarie? Nu e nici primul si nici ultimul care a facut contrabanda cu tigari .. Si marii sefi de acolo practica acest lucru . E un om foarte ambitios care a reusit sa isi atinga scopul . Mai lasati rautatile astea gratuite.

      • Mascariciul spune:

        Da sigur… si-a atins scopul in sensul ca a ajuns consilier judetean, din nefericire pentru noi toti… daca-i urmaresti putin activitatea in acest sens vei observa ca se ocupa doar de chestiuni insignifiante, fiind total rupt de problemele judetului, habar nu are de proiectele CJ, de obiectivele de investitii, ce sa mai vorbim despre reprezentarea intereselor cetatenilor… este un bagator de seama, care face tot posibilul sa iasa in evidenta. Un mascarici care isi face de rusine partidul, pana si colegii lui “asa zis liberali” ar vrea sa scape de el!

  5. Corina spune:

    Ooo, cineva nu mai poate de ciuda :) Ce mai acuzatii! Ai cumva dovezi? Esti mare procuror aici? E usor sa stai in spatele unei tastaturi si sa ataci, dar sa nu faci nimic pentru societatea asta.

  6. amalia spune:

    Ba da, Corina, poți să faci ceva pentru societate: să aduci niste țigări de contrabandă pe filiera Adi C.
    Oricum, se vând ceva mai ieftin!

  7. porcul din malai spune:

    cosma este prtnt primii 3 traficanti de tigari din satu mare , de ce nu este arestat sau macar anchetat?? simplu i-a turnat pe toti traficatii , nu-i asa domnule cosma ca asa te stiu toti cei de teapa ta de TURNATOR

  8. Cica citez ”preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor fiind de părere că intervenţia acestora, în special a PNL-istului Adrian Cozma, s-a datorat faptului că şedinţa a fost transmisă în direct de posturile locale de televiziune şi ar dori să-şi facă reclamă” …:)) zise cei doi care incaseaza prin intermediari bani de la CJ tocmai ca se filmeaza sedintele de CJ in direct, se stie care sunt cele doua televiziuni. Insa nimeni nu s-a prins de smecherie? Se vrea un proiect referitor la Biblioteca insa lumea a uitat ca Stef a cheltuit o gramada de bani la un alt proiect tehnic legat de cica constructia unei Biblioteci langa Casa de Moda, desigur ca locatia nu era buna, insa banii s-au dat intentionat sa se faca proiectul….in rest…ca Govor la toti le zice ca nu stiu ce reclama vrea sa isi faca ca sa nu stiu ce…mai bine sa taca…el care ne crede prosti ca cica vrea ca Nicu Bura sa fie seful PSD, insa strategia e ca avocatul grupului de la Cluj (Florisal) Silviu Sumlas sa fie seful PSD SM. In rest….am aflat ca la Bucuresti totul se trage de la Coldea….ca daca iesea Ponta presedinte, nici Udrea, nici Ghita, nici cumnatul lui Ponta nu erau cercetati….cine e destept stie de ce….cine e seful statului ? Numai bine…!!!!

  9. Andrei spune:

    Vad ca singura replica a viitorului puscarias govor e ca toti vor sa-si faca reclama la sedinte. El ar vrea ca toti sa voteze afacerile lui fara nici o intrebare.

  10. gigi spune:

    Oricare dintre consilieri are dreptul să pună întrebări la care TREBUIE să primească răspunsuri. Consilierii nu au rolul doar de a vota ce propune unul sau altul. …La consiliul s-a uitat demult de libertatea cuvîntului, libertatea de exprimare, respectul reciproc, respectarea legii etc etc etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest