Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Ambulanţa Satu Mare are nevoie de peste 50 de angajaţi

intalnire ambulanta (3)Noul director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Satu Mare, Gabriela Opriş, a convocat astăzi o întâlnire cu angajaţii dar şi cu şefii instituţiilor cu care instituţia colaborează pentru a discuta despre unele probleme cu care se confruntă.

După ce prefectul Eugeniu Avram, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, Dan Cojoc, managerul Spitalului Judeţean, Erica Venemozer, șeful ISU, Dan Gheorghe şi liderul sindicatului Ambulanţa, Gheorghe Chiş, i-au asigurat pe ambulanţieri de tot sprijinul lor, directorul Gabriela Opriş a  prezentat câteva din problemele cu care se confruntă instituţia.

Aceasta a declarat că pe lângă cei 149 de angajaţi din momentul de faţă, dacă s-ar ţine cont de criteriul demografic, Ambulanţa ar mai avea nevoie de cinci medici, 24 de asistenţi medicali şi 24 de ambulanţieri.

În privința timpilor de intervenţie, Gabriela Opriș a declarat că se încadrează în general în timpii minimi prevăzuţi de lege. Aceasta a arătat că Serviciul de Ambulnţă are acum 27 de autospeciale şi ar mai fi nevoie de şapte ambulanţe de tip B şi cinci ambulanţe de tip A, pentru o mai bună funcţionalitate. În cursul anului trecut, Ambulanţa a răspuns la 34.129 de solicitări din care 30.187 au fost situaţii de urgenţă.

Pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical, noul director îşi propune completarea resurselor umane, dotarea cu maşini şi aparatură nouă şi reabilitarea sediului instituţiei.

intalnire ambulanta (4)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.