Cuptoarele antice de ars ceramică de la Medieșu Aurit – Șuculeu

12 iunie 2015 | 0 comentarii

p-18-foto-2Situl arheologic de la Medieșu Aurit-Șuculeu se întinde pe o suprafață de cca. 12-15 ha, fiind situat pe terasa sudică  a pârâului Racta. În Antichitate, terasa reprezenta un amplasament  favorabil pentru  locuirea umană. Valea mlăștinoasă,  în  prezent canalizată, a pârâului Racta oferea posibilități de pescuit și de pășunat, iar pământul de pe terasă putea fi cultivat. Pe parcursul sec. I-IV d.Hr.,  în acest loc s-a format o așezare  care a devenit un centru regional de producție a ceramicii, specializat în fabricarea vaselor de provizii de mari dimensiuni.

Situl arheologic a fost cercetat prin săpături arheologice în anii 1964-1970 și 1995-1997, iar prin metode moderne de investigație (fotografii aeriene, prospecțiuni geomagnetice), în anii 2007-2011.  În anii 1960 au fost cercetate 17 cuptoare de ars ceramică, dintre care 5 au fost conservate in situ. Folosindu-se metodele moderne de investigație, au mai fost identificate peste 200 de cuptoare pe o suprafață  totală  de 20 de hectare.

În anul 2011 au fost verificate prin săpături arheologice 4 semnale care indicau cuptoare de ars ceramică. În urma săpăturilor, toate cele 4 semnale au fost confirmate drept cuptoare de ars ceramică, fiind astfel validată existența celor peste 200 de astfel de obiective. În acest mod, situl arheologic de la Medieșu Aurit-Suculeu devine cel mai mare centru de producție ceramică din Europa Barbară (spațiul european în afara graniței Imperiului Roman).

Atelierele de producție a ceramicii erau formate dintr-o groapă de deservire și un cuptor de ars ceramică, cu două  camere și cu perete median de susținere a grătarului. Un canal despărțit printr-un perete median constituia legătura  prin care pătrundea  aerul cald dinspre groapa de deservire spre cuptor. Din punct de vedere al construcției, cuptoarele de ars ceramică de pe teritoriile barbare din Europa sunt asemănătoare cu cele de la Medieșu Aurit, dar ele sunt în general mai mici, având un diametru de cca. 100-120 cm.

Cuptoarele de la Medieșu Aurit au un caracter unicat în Europa Centrală, având dimensiuni care depășesc uneori un diametru de 200 cm. Aceste cuptoare de mari dimensiuni sunt legate de producția vaselor de provizii, care aveau în epocă  o piață de desfacere importantă. Descoperirile arheologice indică  o  prezență  etnică  dacică,  vestigii germanice  apărând doar sporadic în așezare.  Zona era  locuită de daci încă  din perioada de dinainte de cucerirea romană a provinciei Dacia, prezența lor continuând în perioada romană. Pe parcursul existenței așezării, apar  și  elemente  germanice.

Numărul  cuptoarelor identificate se ridică la peste 200, semn că aici exista în Antichitate un mare centru manufacturier.  În partea de hotar a satului numită Togul lui Schweizer  s-a descoperit un mormânt cu movilă deasupra, în care s-au aflat vase de lut apreciate a fi de la sfârșitul mileniului  II  î.Hr. Locul acesta  este  numit de săteni  Dâmbul Acastăului (Dealul Spânzuraților), căci acolo, în vremuri de  demult apuse,  infractorii erau condamnați la moarte prin spânzurare.

Mai multe detalii despre obiectivele turistice ale județului Satu Mare se pot obține de la reprezentanții Centrului Județean de Informare Turistică din Piața Libertății, nr. 21, Satu Mare, la numărul de telefon 0261 805 102 sau la scriind la adresa de e-mail: turism@judetulsatumare.info.

Sursa: Consiliul Județean Satu Mare

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest