Vlad Chico în piesa ”Ultimul lepros” de Radu Botar, pe scena Festivalului de teatru din Roma

25 iunie 2015 | 0 comentarii

ultimul leprosProducția Teatrului de Nord Satu Mare, piesa ”Ultimul lepros” în regia lui Radu Botar, după o idee de Vlad Zografi, cu Vlad Chico, va încheia Festivalul de teatru din Roma ”teatROmania_emersionisceniche”.

Accademia di Romania in Roma găzduiește în ultimul weekend al lunii iunie, festivalul de teatru ‘”teatROmania_emersionisceniche’” ajuns la cea de a cincea ediție. Festivalul își propune să promoveze dialogul intercultural, creșterea colaborărilor artistice internaționale și diversificarea exprimărilor scenice. Intenționează, desigur, să aducă sub reflectoare teatrul contemporan, oferind un caleidoscop a scenei teatrului românesc, de la câteva companii independente până la Teatrul Național din București.

Festivalul a fost inițiat în 2010 de două asociații culturale — Telluris Associati din Pontedera și FIRI (Forumul intelectualilor români din Italia), în colaborare cu Accademia di România, care, de asemenea, găzduiește an de an evenimentul în spațiile sale. Este susținut de Institutul Cultural Român din București, și se bucură de patronajul regiunii Lazio și a orașului Roma, Departamentul de Cultură și Turism.

Programul celei de a cincea ediții a festivalului îl propune în deschidere, vineri, 26 iunie, pe cunoscutul actor Ion Caramitru, acompaniat la clarinet de Aurelian Octav Popa, în spectacolul ‘Dor de Eminescu’, bazat pe texte cunoscute și inedite ale marelui poet romantic Mihai Eminescu.

În a doua seară, actrița Isabella Drăghici (formată în compania teatrală Passe Partout condusă de Dan Puric) va interpreta pe scena festivalului ‘Tra i silenzi’/ ‘Între tăceri’, o meditație a drumului inițiatic al iubirii și existenței umane. Va urma, ‘Burrnesha’ spectacol în care limbajul teatral se împletește cu cel cinematografic pe tema identității de gen, plecând de la o realitate socio-culturală pe cale de dispariție în Balcani, interpretat de Maria Ștefanache în regia lui Valbona Xibri.

Vor încheia Festivalul două spectacole: ‘L’ultimo lebbroso’/ ‘Ultimul Lepros’ de Radu Botar, interpretat deVlad Chico și ‘Mattatoio’ / ‘Abator’ piesă a tânărului dramaturgul Marco di Stefano, cu Olimpia Mălai și Liliana Tofan regizat de Madalina Țurcanu, având ca subiect problemele și tabuurile sociale (cum ar fi comerțul de organe) sau diferitele forme de discriminare și excludere socială, deosebit de relevante în societatea globalizată de astăzi.

vlad chico

Programul festivalului

Vineri, 26 iunie

Ora 20,30: Inaugurarea festivalului.

Ora 21.30, Hemiciclu: ‘Dor de Eminescu’, de Ion Caramitru după texte de Mihai Eminescu, cu Ion Caramitru și Aurelian-Octav Popa (la clarinet). Producție UNITER București. În limba română.

Ora 22,45: ‘Emersioni critiche’, întâlnire cu artiștii Festivalului.

Sâmbătă, 27 iunie

Ora 20,00, Sala de expoziții: ‘Printre tăceri’, performance de/cu Isabella Drăghici. Producție independentă.

Ora 21,30, Hemiciclu: ‘Burrnesha’, regia de Valbona Xibri, cu Maria Ștefanache, producție Centro Produzioni Teatrali, Milano. În limba italiană.

Ora 22,45. ‘Emersioni critiche’, întâlnire cu artiștii Festivalului.

Duminică, 28 iunie

De la 15 la 18, Sala de concerte: workshop ținut de regizoarea Maria Ștefanache ‘Tecniche teatrali per la comunicazione e l’arte di parlare în pubblico’, adresat tuturor celor interesați.

Ora 20,00, Sala de expoziții: ‘Ultimul lepros’, de Radu Botar după o idee de Vlad Zografi, cu Vlad Chico. Producție Teatrul de Nord, Satu Mare. În limba română, titrare în italiană.

Ora 21,30, Hemiciclu: ‘Abator’, de Marco Di Stefano, regia Mădălina Țurcanu, producție Dot Spot Media, București, cu Olimpia Mălai și Liliana Tofan. În limba română, titrare în italiană.

Sursa: Agerpres

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest