Creștere alarmantă a infecțiilor în Spitalul Județean Satu Mare. Față de alte județe stăm totuși bine

6 mai 2016 | 5 comentarii

inaugurare intrare Spitalul Judetean Satu Mare (2)În ultimii șase ani, la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare s-a înregistrat o creștere substanțială a infecțiilor contactate de pacienți în spital, potrivit unui studiu făcute de riseproject.ro. Chiar și în aceste condiții, județul Satu Mare se află pe locurile fruntașe în ceea ce privește numărul mic al acestora.

Începând din 2010, de când a fost făcut studiul, până în 2015, numărul infecțiilor ontactate de pacienți în spital a înregistrat fluctuații, iar în ultimii doi ani creșteri alarmante.

Astfel, în 2010 au fost înregistrate 17 astfel de infecții, în 2011 doar două, în 2012 numărul acestora a crescut la șapte, în 2013 a scăzut cu una ajungând la șase.

Într-un singur an, din 2013 până în 2014, s-a înregistrat o adevărată explozie a acestor infecții, numărul acestora ajungând la 52. În fine, anul trecut au fost înregistrate 40 de infecții nosocomiale.

Chiar și în aceste condiții, spitalul sătmărean se află printre primele pe țară în ceea ce privește numărul redus de astfel de infecții. Astfel, în 2010 se afla pe locul 7, în 2011 peprimul loc, în 2012 și 2013 pe locul 3, în 2014 pe locul 13, iar în 2015 pe locul 14 între spitalele județene din țară.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (5)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. D'ALDE' spune:

    Vai de el Spital Judetean!Ce-a ajuns.Asa multe infectii in ultimii doi ani de reforma ALDE, cu manager nou, Papici.Cum este posibil cu asa menajera?A mai angajat 180 de personae, acum sa vezi efecte …”infecte”

    • sandy spune:

      Serios?Infectiile au aparut o data cu Papici? Numai de 2 ani?????Infecția e de 26 de ani!!!!!!Un butoi mare comunisto-ordinar de care nu mai scăpăm.Aceeasi infectie care a eliminat toate intrprinderile din orasul nostru.Care s-au cårdäşit si au format marea hora a hotiei!!!!!!

  2. dottore! spune:

    NUMARUL INFECTIILOR NU ESTE NICI PE DEPARTE ADEVARAT !
    ACESTE INFECTII NU SE RAPORTEAZA DE PE SECTII CATRE CONDUCERE, DIN PACATE CONDUCEREA STIE, DAR NU DORESTE SA FACA NIMIC FIIND UN DEZAVANTAJ !
    SA VA FIE FOARTE CLAR !

  3. babut spune:

    adevarul e ca la cat de infecta e papici, nu e nicio surpriza

  4. anonim spune:

    Asta ca asta dar daca medici stiau ca sunt infectii de ce nu au luat masuri . Un om cand ia de exemplu o casa vede ca e darapanata nu o renoveaza si o face lacrima? Iar medicii is nepasatori cunosc doi doctori de la sectia de chirurgie care nu le e locul acolo au distrus viata unor persoane au facut din oameni neoameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest