O treime dintre cei care au participat la Bursă și-au găsit job

9 septembrie 2016 | 1 comentariu

bursa4Unul din trei participanți la Bursa locurilor de muncă de astăzi dimineață de la Satu Mare și-au găsit un job, ceea ce i-a determinat pe organizatori să considere evenimentul drept un succes.

Potrivit organizatorilor, la bursa de astăzi au participat circa 390 de persoane din care 111 și-au găsit un loc de muncă iar 80 de persoane au fost invitate la interviul final la sediul firmelor. Dintre acestea, 40 au fost invitate la firma Autonet și 40 la GP Sofa. Au mai oferit locuri de muncă Clas Tex, Unio și Plastica.

Demn de remarcat este și faptul că 18 dintre cei selectați pentru interviul final sunt cu studii superioare.

Mă bucură foarte mult faptul că cei care au venit la această bursă au fost interesați de locurile de muncă oferite. Au fost foarte mulți cei care aveau un loc de muncă dar doreau să și-l schimbe. Consider că a fost un succes. AJOFM Satu Mare va răspunde cu promtitudine la orice solicitare a agenților economici de a organiza noi burse care să le permită acestora să-și găsească forța de muncă de care au nevoie”, a precizat directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derșidan. 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. x spune:

    imi este mila de cei 40 de la Autonet. cea mai proasta firma din oras

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest