Ultima actualizare: azi, 22:30
simona dersidan, marcel marusca
Locale

Noua conducere AJOFM Satu Mare a fost instalată oficial

simona dersidan, marcel marusca

Simona Derşidan, Marcel Maruşca

Noua conducere a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare a fost instalată oficial în funcţie, astăzi, de către subprefectul Cristian Sasu, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a vicepreşedintelui Mircea Govor, a viceprimarului Radu Roca şi a angajaţilor instituţiei.

Subprefectul Cristian Sasu a dat citire ordinelor semnate de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Cristiana Barbu, prin care, începând cu 15 februarie 2013, Marcel Septimiu Maruşca a fost numit director executiv, iar Simona Derşidan director executiv adjunct.

Sasu a transmis noii conduceri că sunt mari aşteptări de la aceasta şi s-a declarat convins că noii directori vor face faţă cu brio provocărilor.

Preşedintele Adrian Ştef a declarat că se poate îmbunătăţi foarte mult managementul instituţiei, el arătând că nu sunt atât de importante datele cu privire la numărul şomerilor existenţi, ci mai utilă ar fi o statistică a persoanelor care şi-au găsit locuri de muncă prin AJOFM. Acesta a adăugat că instituţia trebuie să aibă o legătură foarte bună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, deoarece este o lipsă de meseriaşi pe piaţa forţei de muncă.

La rândul său, Mircea Govor le-a spus angajaţilor că oamenii trebuie trataţi cum se cuvine, precizând că la modul real există mai multe persoane fără locuri de muncă decât cele din evidenţele instituţiei, şi trebuie făcut ceva în acest sens.

Viceprimarul Radu Roca a propus ca Primăria şi AJOFM să pună bazele unui parteneriat constructiv, prin care romii de pe str. Ostrovului şi cei din Sătmărel să urmeze programe speciale prin care să-şi găsească locuri de muncă.

Noul director, Marcel Maruşca, a apreciat că a găsit o echipă de profesionişti, noua conducere AJOFM Satu Mare urmând să continue „proiectele bune” ale vechii conduceri, dar şi să se implice mai mult în găsirea de locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi de liceu sau a celor cu studii superioare.

Maruşca a mai afirmat că doreşte demararea unor consultări cu reprezentanţii firmelor pentru a vedea care sunt meseriile căutate, urmând ca şomerii să fie instruiţi  în aceste domenii.

Conform datelor statistice, la 31 ianuarie 2013 rata şomajului era de 5,25%, fiind 8009 şomeri, din  care 2.484 în plată. La data de 18 februarie la nivel de judeţ erau 189 de locuri de muncă.

Fostul director Gheorghe Tilibaşa, membru PDL, a trecut pe o funcţie de execuţie, la compartimentul de control, iar fostul director adjunct Veronica Variu ocupă funcţia de şef serviciu la autoritatea locală.

instalare AJOFM Satu Mare

instalarea conducerii AJOFM

 

11 comentarii

  1. Irinel Răspunde

    Marusca nu are capacitatea de a-si exercita cu profesionalism atributiile postului de director!
    El si madame Annamaria, ajunsa consiliera judeteana si director de colegiu,sunt protejatii lui Silaghi si ai lui Stef.
    La fel ca el, in PNL Satu Mare , sunt multi indivizi in care cel putin doi membrii din familie sunt avansati politic, indiferent de capacitatea lor. La ISJ Satu Mare, Inspectorul General, domnita Roman este sotia consilierului local Radu Roman, mare sef politic pe la capitala. Acelasi lucru se intampla pe la Aeroport, Spitalul Judetean si la mai toate deconcentratele.Unde nu si-a pus oamenii Stef, i-a pus Valer Marian si Govor!
    Sa nu ne mai miram ca tot cadem din put in fantana si invers! Cu o asemenea clasa politica , ce inainte de a fi la putere, striga ca din gura de sarpe “Depolitizati institutiile statului!” au ajuns sa le politizeze cum n-a reusit niciun partid pana acum! Oameni incompetenti au fost unsi in functii publice, bine remunerate, asa s-a ajuns ca un individ fara personalitate, arogant si nepregatit, Babut Domuta Dan, sa ajunga city-manager, iar pupaza din tei, amanta lui X-lescu, mare bastan, sefa de serviciu la CJ.

    • optimist Răspunde

      Postaci portocali! Ati si inceput! Lasati-l pe om sa dovedeasca ce poate , nu-l judecati tocmai voi care ati distrus o tara. De ce-i judecati pe oameni dupa neamuri sau prieteni , judecati-i dupa faptele lor.
      Succes domnilor directori si o sa inchideti gura celor ce latra la luna facandu-va treaba si respectandu-i pe cei ce vin la voi si pe cei cu care lucrati

      • Gigel Răspunde

        @optimist….Daca nu i-am cunoaste pe acesti indivizi, proaspat unsi in functii, sigur nu am scrie nimic!Dupa cum pui problema esti blat cu acesti indivizi ce ne vor suge si maduva din oase!
        Apropos, n-am zis ca vor suge si altceva, insa cei fara atitudine, merita sa plateasca pretul indiferentei lor!

      • Lia Răspunde

        Am citit undeva ca Govoras Mircea si fiul sau Razvi-boy datoreaza la bugetul de stat 500.000.000.000 RON prin prisma firmei lor Nord-Vest TV. Este adevarat?! Daca da, de ce nu i se pune sechestru pe avere pentru ca statul sa incaseze datoria? Se poate asa ceva? Noi muncim, platim taxer iar asta are asemenea datorii la stat (adica noua!)?!?!?!

    • Hans Christian Andersen Răspunde

      Intrebari pentru Valer Marian si altii care stiu raspunde:
      1. ce s-a intamplat cu cele 500.000.000.000 datorii la buget ale amicului Govor Mircea?
      2. aveti vreo contributie la prescrierea faptelor dlui govor?
      3. ati facut interventii pe langa procurorul de caz?
      4. cunoasteti averea pe persoane interpuse ale lui govor? si la cat se ridica?
      5. recent ati facut trafic de influenta la inalti functionari pentru schimbarea anumitor directori?
      6. impreuna cu prefectul sunati in fiecare zi la bucuresti ptr schimbarea anumitor oameni?
      7. este adevarat ca l-ati implicat si pe relu fenechiu?
      8. este adevarat ca ati intervenit ptr angajarea anuitor persoane la anumite institutii?

      Asta nu este tot.

  2. cocojumbo Răspunde

    astia care ati scris sai spunet lui govor ca azi intimp ce sefii erau la somaj toti, oamenii sedeau afara nici in hol nu erau lasati sa intre. sasi tina gura totzi ca somerii is vai de ei numai gura ii de voi

  3. Daniel Răspunde

    Din pacate numai vorba e de ei, suna frumos asa pentru presa sa vorbeasca (mai ales Govor) ca cetatenii trebuie tratati cum se cuvine, ca sa fie joburi pt ei etc etc. Nu va agitati ca tot asa o sa fie, nimic nou la orizont. Cat despre directorasul nou, ce sa zic, unul care era cica manager la zibo un site pt copii, a unui moldovean naturalizat in Satmar, ce se poate spune…

    • Klaus Johannis Liberalus Răspunde

      De precizat ca Marusca era in slujba unui pesedist Racautan, la Moara cu Noroc,manat si adunat de nevasta,un…La fel, il slujea pe Stefut si pe cumnatelul acestuia, Sisi, asa ca a fost recompensat cu varf si indesat!De ar da bunul Dumnezeu ca indivizii ce l-au sustinut sa aiba nevoie de serviciul lui Marcelinnio, un somaj sau, cine stie sa vada siei cumse traieste de pe ozi pe alta!

  4. carmen Răspunde

    va felicit d-na Dersidan locul ocupat il meritati pe deplin va doresc mult succes si multe realizari

  5. somer satmarean Răspunde

    @carmen Deja o pupi in curul ala mare pe taranca de Dersidan Simona!!!!! Asta o sa faca numai porcarii in AJOFM asa cum a fost invatata de Doinita Iura pe care o idolatrizeaza pupincurista de Simona Dersidan. Iar pe aerianul ala de Marusca o sa il duca de nas asa cum va vrea ea ( si Doina Iura ). Ele doua vor conduce de facto Somajul !!!! Dar totul e …trecator!!!!!

  6. RRRrrrrrr Răspunde

    Simona Dersidan ce stai asa sfioasa ??? Crezi ca nu stie Gigel ca acum ii vei pregati ceaiul…. incepand de luni dimineata???? Dar sa nu-i faci niciun rau fara sa te consulti cu Doinita Iura – mama Somajului cae care s-a pensionat cand Gigel era director ! Eu zic sa nu cumva sa iesi din cuvantul comunistei Iura Doina ca Drrrrrrracu te va lua!!!!! Nu ca ar fi rau!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.