Episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, PS Iustin Sigheteanul, a fost declarat omul anului, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Galei Laureaţilor Sătmăreni, ce a avut loc vineri seara, în sala mare a Teatrului de Nord.
În fiecare an, Consiliul Judeţean şi Primăria Satu Mare răsplăteşte personalităţile care şi-au pus amprenta, în mod pregnant, asupra evoluţiei artei, sportului, ştiinţei şi cercetării, care prin munca lor au promovat valorile judeţului Satu Mare.
Prima ediţie a acestui eveniment s-a desfăşurat în 2008 sub patronajul exclusiv al Consiliului Judeţean după care începând cu cea de a 2-a ediţie şi Primăria Satu Mare s-a alăturat Judeţului Satu Mare, în vederea organizării şi susţinerii financiare a evenimentului.
Amfitrionii evenimentului au fost Toth Klarisz şi omul de radio Ovidiu Chilinţan. Premiile au fost acordate de către preşedintele Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, primarul Dorel Coica, respectiv viceprimarii Marcela Papici şi Radu Roca.
Sala Teatrului de Nord a fost plină de personalităţi marcante din domeniul culturii, învăţământului, sportului, dar şi şefi de instituţii, oameni politici, etc.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a declarat că Gala Laureaţilor este o reconfirmare a faptului că judeţul Satu Mare are oameni de mare talent, pe care trebuie promovaţi mult mai vizibil.
Primarul municipiului Satu Mare, Dr. Dorel Coica a precizat că el însuşi este un susţinător şi un promotor al valorilor sătmărene, indiferent de domeniul în care aceştia activează, iar cei premiaţi sunt exemple de urmat pentru tineri.
Pentru ediţia din acest an a Galei Laureaţilor Sătmăreni, Consiliul Judeţean, Primăria Satu Mare şi instituţiile de cultură din judeţ au făcut 57 de nominalizări. Toţi nominalizaţii au primit diplome de merit, iar din aceştia 10 au fost nominalizaţi pentru diplomă de excelenţă şi au primit câte o statuetă realizată de artistul plastic Radu Ciobanu.
Au primit diploma de excelenţă: prof. univ. dr. Gavril Ardelean, rectorul filialei Satu Mare a Universităţii de Vest Vasile Goldiş, Veronica Feier, absolventă a Colegiului Naţional “Ioan Slavici” din Satu Mare, cei doi participanţi la concursul X Factor, Tudor Toduţ şi Surany Botond, Mihaela Faur, Bartincki Attila, Camerata “Consonanţia”, Bogdan Georgescu, directorul Direcţie de Cultură şi Sport Carei, jurnalistul Muzsnay Arpad, Ioan Mircea Ardelean, actual director executiv al DGFP Satu Mare, fost director al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Omul anului a fost desemnat PS Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a urcat pe scena Teatrului de Nord, mulţumind sătmărenilor pentru aprecierea care i-a fost acordată. Acesta a precizat că îi consideră deosebiţi pe sătmăreni şi că de fiecare dată când vine în judeţ este primit foarte bine.
La final, senatorul Valer Marian l-a invitat pe scenă alături de el pe colonelul în rezervă Alexandru Gheorghe, din Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, care a fost distins cu o diplomă de excelenţă înmânată de primarul Dorel Coica, pentru atitudinea din timpul protestelor de stradă din Piaţa Universităţii, de la începutul anului trecut.
“Consiliul Judeţean şi Primăria Satu Mare răsplăteşte personalităţile care şi-au pus amprenta, în mod pregnant, asupra evoluţiei artei, sportului, ştiinţei şi cercetării”
Imi explicati si mie ce cauta un popa aici?
In afara de faptul ca fac bani santajand oamenii cu iadul si cu focul vesnic storcandu-le banii castigati cinstit, ce altceva fac popii?
Rusine, CJ SM! Rusine PRimaria SM! Cand ma gandesc ca v-am votat…
bai,fraiere,nu te santajeaza nimeni cu iadul si focul vesnic,cel putin nu e santaj,dupa cum crede mintea ta innapoiata!Asta a spus-o insusi Dumnezeu,in biblie,Sfanta Treime,in care tu nu crezi,ateu ce esti!
nu stiu ce dracu cauta valer marian. pur si simplu nu pricep cum il suporta oameni. e un mare pacat cum misca pe coica ca o papusa cand vrea ceva. in rest felicitari pt mare parte dintre premiati.
cauta … ca-i ROMAN !
Popa merită desemnarea de om al anului pentru meritul de a fi făcut din autorităţile locale hîrtia sa igienică. Mai trebuie să le dea **** la supt, ca sa fie toţi preafericiţi. Ruşine să vă fie, celor care vă lăsaţi prostiţi de popi şi duceţi lumea înspre Evul mediu. În loc să premiaţi un om de ştiinţă, un profesor, un medic, un pompier care salvează vieţi, etc.., voi omagiaţi un parazit social şi un păduche cre(ş)tin care vă prosteşte cu minciuni religioase şi care vă jecmăneşte de bani. Nu degeaba v-a numit Isus oi (simbolul prostiei şi a spiritului de turmă). Vizitaţi http://www.ateismulactiv şi treziţi-vă la Adevăr.
Piei satana spurcata si innapoiata,tu esti din evul mediu,dement si golan imputit,ordinar si sobolan!Ce scrii ba,curvarule,vulgaritatile astea??Nimic ce esti!
popa omul anului? si nui satmarean! atunci de ce nu gigi becali ca si asta behaie cantari bisericesti si tot nui satmarean
Bravo pt senatorul Valer Marian fata de … care uita ca nu suntem tara lor .
Super!
Cine a facut selectia? Ce dracu cauta popa din Sighet pe scena teatrului din satu mare( nu-i satmarean, nu locuiesre in satu mare), ce a facut el pentru satmareni? Ce cauta pe scena teatrului din orasul nostru pilotul din campia turzii? ce a facut el pentu satmareni?, poate nu a fost in viata lui in satu mare!!S-a facut un sondaj de opinie? Ce se intampla in orasul nostu? Au inebunit conducatorii acestui oras sau judet? Stef,coica, marean valer, papici,etc. V-a luat D-zeu mintile? sau nici nu le_ati avut. Dmisionati repede, pana nu distrugeti acest oras!!!
Alegerea facuta de autoritati demonstreaza lipsa de orizont a actualei administratii judetene si locale! In mod firesc, nominalizarile trebuiau sa se refere la satmareni sau la personalitati ce au avut realizari insemnate anul trecut pentru Satu Mare.
Din pacate, fie nu s-a evidentiat nimeni in 2012,care sa respecte criteriile de mai sus,fie cei indrituiti sa faca asemenea selectii nu au avut capacitatea de a alege personalitatea potrivita!
In mod firesc, titlul trebuia sa-i revina city-managerului Babut Domuta Dan, fiindca domnia sa era nominalizarea PNL-ului la orice functie importanta neeligibila. Dansul a fost acceptat si de edilul-sef, intr-o functie de maxima importanta pentru dezvoltarea orasului, dar si in fruntea clubului de fotbal Olimpia. In mod normal, Stef si Coica trebuiau sa-i recunoasca, si prin acest titlu de noblete, calitatile de pupincurist sef al acestuia si sa-l decoreze pe vanzatorul de carpete, omul pe care nimic, in afara sotiei sale,(prietenii stiu de ce) nu-l recomanda pentru o functie publica.
De azi, in mod oficial imi caut religie. Alta decat cea in care am fost botezat. Atata fatarnicie si dispret fata de oameni nu pot exista in numele Domnului.
esti cel mai mare prost !!Iti cauti alta religie,zici?Deci iti poti schimba religia asa cum ai tu chef,cum iti schimbi chilotii si sosetele!Du-te,ba,la ce secta vrei,ca te va parasi si Duhul Sfant,pe care l-ai primit la botez!Crezi ca degeaba ,e coincidenta,de se apribde lumina sfanta numai si numai la ortodocsi,de Boboteaza raul iordan isi Schimba cursul,Sfinti sunt numai an Biserica Ortodoxa…si dovezi sunt mii!Da daca aveti credinta superficiala si va duceti unde va convine voua,ca de,la secte nu se tine post,si cate si mai cate rataciri au….Un lucru e sigur :daca vreti adevarul,il cautati si veti vedea ca adevarata credinta ,neschimbata si preluata direct de la Sfintii Apostoli,e ORTODOXIA!AMIN!
@elena draga , dar te-ai trezit ?? Sau numai acuma ai primit acces la internet/sau curent ?? 😀
E limpede ca se incearca amestecul politicii in religie!
Oameni politici mizerabili, cu imagini sifonate, cauta cu ardoare sa-si curete imaginea apelandla oamenii in sutana bisericii.
Faptul ca clericii accepta aceasta postura arata faptul ca sunt departe de cele sfinte, de cele propovaduite. Cand ii vezi cu ce masini umbla si ce venituri au, dovedesc ca sunt in pact cu Diavolul, nefiind slujitorii lui Dumnezeu.