Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Poveste cu repetiție. Încă un sătmărean a uitat unde și-a parcat mașina

parcareDupă ce ieri un şofer de 45 de ani a fost amendat cu 500 de lei pentru alertarea nejustificată a organelor de Poliţie, uitând unde și-a parcat mașina, azi, unui alt sătmărean i-a fost aplicată aceeaşi sancţiune contravenţională.

Cele două cazuri sunt identice: ambii conducători auto au apelat numărul de urgenţă 112, reclamând că le-au fost furate autoturismele, care de fapt erau parcate la o stradă distanţă. Până şi locaţia în care proprietarii susţineau că şi-au lăsat maşinile este aceeaşi, zona Pieţei nr. 1 din municipiu.

De îndată ce s-a înregistrat apelul de urgenţă,  poliţiştii au demarat şi azi toate procedurile necesare pentru găsirea în cel mai scurt timp a maşinii şi a celor vinovaţi de comiterea infracţiunii. Persoana care sesizase furtul, Janos M., de 71 de ani, a revenit însă asupra reclamaţiei, precizând că şi-a găsit maşina parcată pe o altă stradă.

Reamintim că, potrivit O.U.G. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă, apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112 şi alertarea organelor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă.

Sursa: IPJ Satu Mare

3 comentarii

  1. Sabrina Berende Răspunde

    Saracul batranel… i s-a dus jumatate din pensie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.