Ultima actualizare: ieri, 21:37
DRM
Accident Aurel Vlaicu Satu Mare
Locale

Accident pe str. Aurel Vlaicu. O tânără rănită și patru mașini avariate (FOTO)

Accident Aurel Vlaicu Satu MareAzi, în jurul prânzului, un accident de circulaţie s-a produs pe Strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare, o tânără de 25 de ani fiind rănită şi patru autoturisme avariate.

         Poliţiştii Biroului Rutier, ce au efectuat cercetările în acest caz, au stabilit că evenimentul rutier s-a produs pe fondul unei manevre de întoarcere neregulamentare. Un şofer de 57 de ani, Milucu P., din Satu Mare, a virat neregulamentar la stânga, peste marcajul longitudinal dublu continuu, acroşând autoturismul condus de Csaba S., de 34 de ani, care circula regulamentar, din direcţia opusă.

         În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani a fost proiectat în alte două maşini, parcate regulamentar în zonă. În accident a fost rănită o tânără de 25 de ani, care se afla, în calitate de pieton, între cele două autovehicule.  Victima a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutor medical, investigaţiile de specialitate derulându-se şi la această oră.

         Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool înainte de a urca la volan.

         Sursa: Poliția Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *