Peste o tonă şi jumătate de tutun, trei utilaje destinate prelucrării tutunului, mai multe echipamente pentru confecționat țigarete, bani şi o armă de vânătoare, au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării, în urma mai multor percheziţii efectuate ieri, 20 iunie, în judeţul Satu Mare.
Poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, au efectuat, la data de 20 iunie a.c., nouă percheziţii în municipiul Carei, judeţul Satu Mare, la membrii unei reţele infracţionale cu preocupări ilicite pe linia producerii de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală competentă, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Totodată, poliţiştii au pus în executare 30 de mandate de aducere.
La acţiune au participat şi poliţişti criminaliști, de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Poliţiei Municipiului Carei şi ai B.C.C.O. Oradea, precum și inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Satu Mare.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate 1.523 kg de tutun, prejudiciul estimat de inspectorii din cadrul D.J.A.O.V. Satu Mare fiind de aproximativ 550.000 de lei.
De asemenea, a mai fost ridicată o armă de vânătoare, trei utilaje destinate prelucrării tutunului, mai multe echipamente pentru confecționat țigarete,19 telefoane mobile,un laptop, două cântare electronice şi 7.080 de lei. Toate bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.
Suspecţii au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Până în prezent, două persoane au fost reținute.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul S.R.I.
Sursa: Poliţia Satu Mare
:)))
Nu la Carei era fabrica !
Aia da! Unde a fost "fabrica"?
Lucaceni
E mai usor sa patam imaginea municipiului Carei decat sa ne informam corect unde anume a fost captura mare de tutun!
Pentru unii Lucaceni e totuna cu Carei…deontologie profesioanala, informare corecta!
ORIUNDE IN TARA SUNT INFRACTIUNI TOT ROMANIA ARE DE PIERDUT
Tutunul foi nu este purtator de acciza. Tutunul taiat este. Si daca detii mai mult de un kg este infractiune.Ce se vede in fotografii nu poate fii numita fabrica ci o munca manuala.
DAR UNDE
AM PREFERA VESTI BUNE