Ultima actualizare: azi, 11:50

Bentoflux
Locale

Procedeu experimental de uscare a bentonitei, la Satu Mare

BentofluxS.C. Geobent Mujdeni S.R.L., cu sediul în Satu Mare, str. Fabricii, nr. 64, a organizat astăzi conferinţa de închidere a proiectului ,,Cercetări privind transpunerea la scara industrială a procedeului de uscare şi activare a bentonitei cu ajutorul microundelor – MICROBENT”.

Directorul de proiect, Ioan Ghere, a declarat că firma a beneficiat de un program de finanţare prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” în valoare de 200.000 de euro pentru testarea unei tehnologii experimentale privind uscarea şi activarea bentonitei.

Reprezentanţii firmei au efectuat mai multe vizite în diferite ţări pentru a se pune la curent cu tehnologia din domeniu, intenţionând să breveteze procedeul de uscare prin utilajul construit la Satu Mare. Acesta are o capacitate de prelucrare cuprinsă între 300 şi 500 de kg de bentonită uscată pe oră.

Directorul Ioan Ghere a subliniat că în general această uscare se fac cu utilaje pe gaze naturale, însă având în vedere costurile ridicate s-a ales varianta cu microunde, astfel încât costurile scad la jumătate.

Bentonita prelucrată a fost trimită spre analiză unor laboratoare specializate pentru a vedea exact cum arată molecula, rezultatele fiind bune.

Cercetătorul principal a fost Hatvani Nagy Alpar, care s-a ocupat direct de supravegherea procedeului şi analiza compoziţiei bentonitei.

Directorul Ioan Ghere speră ca în acest an să înceapă construirea unei fabrici la Livada, valoarea investiţiei ridicându-se la 2,5 milioane euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.