Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Valută falsă pe piaţa din Satu Mare. Patru maramureşeni au fost arestaţi

euro falsiPatru persoane din Maramureş au fost arestate astăzi după ce a plasat valută falsă pe pieţele din Maramureş, Satu Mare, Bihor dar şi în străinătate (Italia, Grecia, Spania).

În fapt, în a doua decadă a anului 2012, aceştia au procurat valută falsă din străinătate şi au plasat-o pe piaţă folosind metoda cumpărării unor bunuri din târguri, pieţe sau prin anunţuri publicitare, schimburi ilegale de valută, plata unor servicii de masaj. Poliţiştii au reuşit recuperarea sumei de 4.120 euro (116 bancnote de 20 de euro şi 36 bancnote de 50 de euro). În continuarea probatoriului administrat în cauza de mai sus, în data de 26 iunie 2013, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, cu sprijinul IPJ Maramureş – Serviciul de Acţiuni Speciale, au efectuat patru percheziţii domiciliare şi au pus în executare cinci mandate de aducere la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Maramureş.
Prin încheierea penală nr. 448 din data de 27.06.2013, pronunţată în dosarul nr. 5751/100/2013 al Tribunalului Maramureş s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o durată de 29 zile, începând cu data de 27.06.2013 până la data de 25.07.2013 inclusiv, a inculpaţilor K. Arnold, domiciliat fără forme legale în Baia Mare, în vârstă de 30 ani, fără antecedente penale, C. Marius, domiciliat în loc. Berchez, jud. Maramureş, în vârstă de 33 ani, recidivist, fără ocupaţie, G. Cosmin, domiciliat în Baia Mare, în vârstă de 28 ani, recidivist, fără ocupaţie şi F. Cristian, domiciliat în Baia Mare, în vârstă de 33 ani, recidivist, fără ocupaţie, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, falsificare de valori străine şi înşelăciune.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa, considerând că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia au comis faptele pentru care sunt cercetaţi, a reţinut următoarele:
Inculpatul K. Arnold, în perioada ianuarie-mai 2012, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, a procurat din străinătate (Grecia, Bulgaria) o sumă cuprinsă între 12.000 şi 20.000 de euro în cupiuri de 20 şi 50, contrafăcute – scopul fiind inducerea în eroare a cât mai multor persoane prin punerea acestor unităţi monetare false în circulaţie şi obţinerea de profit – şi s-a implicat direct în plasarea de valută contrafăcută, atât în ţară cât şi în străinătate.
Inculpatul C. Marius s-a implicat în activitatea de deţinere şi plasare de valută contrafăcută dar şi de recrutare de noi membri în grupul infracţional, pe care i-a coordonat în desfăşurarea cât mai eficientă a actelor infracţionale.
Inculpatul G. Cosmin, în perioada ianuarie-mai 2012, a aderat şi a sprijinit grupul iniţiat de inculpatul K. Arnold, în scopul plasării în circulaţie de valută contrafăcută, sens în care a deţinut şi a plasat (personal sau prin intermediul celorlalţi membri ai grupului) sume importante de astfel de valută şi a identificat potenţialele victime, persoane uşor de convins să accepte tranzacţii ilicite, în necunoaştere de cauză.
Inculpatul F. Cristian, în perioada ianuarie-mai 2012, a aderat şi a sprijinit grupul infracţional, în scopul plasării în circulaţie de valută contrafăcută, sens în care a deţinut şi a plasat valută şi a căutat modalităţi cât mai diversificate de realizare a operaţiunilor ilicite. Alături de inculpatul G. Cosmin, a racolat alte persoane lipsite de ocupaţie, chiar dacă fără antecedente penale, care la rândul lor, în baza promisiunii unui câştig facil, au acceptat să se implice şi să plaseze sume variind între 50 şi 600 sau 1000 euro falşi în circulaţie.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii de arestare preventivă, inculpaţii au declarat recurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.