Ultima actualizare: azi, 19:12
politie frontiera
Locale

Excavator de 70.000 euro furat din Austria, depistat în județ

politie frontieraPoliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au depistat un excavator, în valoare de 70.000 de euro, care figura ca fiind furat din Austria  din anul 2010.

În data de 21 august, la nivelul STPF Satu Mare s-a desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului internaţional cu utilaje furate.

Astfel, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră au descoperit pe raza judeţului Satu Mare un excavator marca Liebherr, care aparţinea unei firme din acelaşi judeţ.

La controlul efectuat asupra utilajului s-a stabilit faptul că seria de şasiu a fost modificată în scopul ascunderii seriei reale. Totodată, în urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că excavatorul, în valoare de 70.000 euro, figura ca fiind furat din Austria din anul 2010.

Administratorul firmei este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.