Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Agenţii de poliţie vor alegeri pentru şefia Poliţiei. Aceştia reclamă intervenţia politicului în Poliţie!

Sindicatul National al Politistilor (2)Agentul principal de poliție Cosmin Andreica a fost reales astăzi președinte al filialei județene Satu Mare a Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP). Acesta și-a încheiat un mandat de patru ani și a mai primit unul de la colegii săi.

Conferința s-a desfășurat în prezența preşedintelui la nivel naţional SNAP, Iulian Surugiu, fiind urmată de o dezbatere pe tema „Vulnerabilităţile profesiei de poliţist”, la care au mai participat Gheorghe Mocanu din partea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, şefei Serviciului Monitorizare din cadrul Instituţiei Prefectului, Ramona Antonescu, avocatului Adrian Pop, şi mai multor agenţi de poliţie din Satu Mare.

În cadrul întâlnirii, Cosmin Andreica a atins câteva puncte sensibile, amintind că Poliţia este percepută de cetăţeni drept un organ de represiune şi că de multe ori viaţa agenţilor este pusă în pericol, fiind totodată şi o meserie stresantă. De asemenea, acesta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de „vânătoarea de poliţişti”, adică reţinerea poliţiştilor cu probleme în direct la posturile de televiziune.

Andreica şi-a mai exprimat nemulţumirea faţă de modul în care unii procurori tratează cazurile de ultraj, dând exemplul unor poliţişti bătuţi, dar şi faţă de diferenţa de salarizare între personalul de la DNA , DGA şi Poliţia Judiciară, deşi fac munci asemănătoare, ba mai mult poliţiştii fac aproximativ 90% din munca procurorilor.

O altă problemă a sistemului o reprezintă influenţele politicienilor, care, potrivit lui Cosmin Andreica, sunt tot mai mari iar în rândul poliţiştilor se transmite un mesaj non-combat.

De asemenea, acesta a criticat şi proiectul vicepremierului Liviu Dragnea prin care Poliţia trece în subordinea primăriilor iar şefii sunt numiţi de primari. Acest proiect ar transforma poliţiştii în mercenari.

Preşedintele (SNAP), Iulian Surugiu,  a criticat la rândul său proiectul vicepremierului, el propunând alegerea şefilor poliţiei prin vot direct de către cetăţeni.

Sindicatul National al Politistilor (5)

D-l Dragnea vine să ne spună că directorul Poliţiei pe care vrea să o înfiinţeze va fi numit de către primar. Daţi-vă seama ce va însemna asta! Eu personal consider că şi până acum, timp de 23 de ani politicienii s-au implicat foarte mult în activităţile poliţieneşti şi au mers până acolo să se certe între ei pentru funcţia de şef de post. Puteţi să vă imaginaţi, oare un primar când va numi un director ce se va întâmpla sub el? Nu va ţine cont de profesionalism, nu va ţine cont că poliţistul are familie, nu va ţine cont de absolut nimic, îşi va vedea interesele lui şi al partidului din care face parte. Nu am absolut nimic cu politicienii, dar nu pot să accept ca într-o ţară democratică să trecem direct poliţia sub ordinea primarului. M-am uitat în proiect şi am văzut că d-l Dragnea aşa doreşte, deci primarul îşi va numi cei doi directori. Eu îi propun lui D-l Dragnea, dacă tot ţine la acest proiect, ca directorii de poliţie să fie aleşi cu un mandat de patru ani de zile de către urbe, de către cetăţeni. Atunci şi acel director al poliţiei va ştii foarte clar că stă pe picioarele lui şi nu va sta cu sabia primarului deasupra capului. Aşa se întâmplă şi în Europa şi peste ocean“, a spus Iulian Surugiu.

 

9 comentarii

    • matei Răspunde

      Dl. Calugaru, il felicitati pt profitul firmei de paza? sau pt modul in care il va imparti cu …Unchiul?

  1. Stefan Marian Răspunde

    Sandule , conform reglementarilor actuale ce se intimpla cu un politist impotriva caruia s-a inceput urmarirea penala indiferent de fapta pt. care este cercetat ?Restul sunt vise ca sa nu le zic utopii…Stii la ce ma refer…

  2. Calugaru Alexandru Răspunde

    Eu l-am felicitat pe Cosmin pentru ca a fost reales presedinte la Satu Mare, atât și numic mai mult!

  3. flacara violeta Răspunde

    Asa este,sefii politiei trebuuie sa-si castige functia prin concurs real,bazat pe competenta,morala,valoare etc,nu prin politic!Pot aparea tot felul de doctori proveniti din militieni corupti sprijiniti de partide,iar acestia vor aplica metodele vechi,comuniste,nu cele europene spre ce tindem.

  4. mare maestru Răspunde

    Ia uite , si d-nul Surdu de la S.I.P.I e agent de politie.Militienii tot militieni!Ati citit informarea trimisa de Surdu la D.G.I.P.I?Buna alegere cu papagali!!!

  5. nini Răspunde

    SURDU…E DE PROVENIENTA GRANICER, VENIT DE LA PICHET INCA IN VREMEA GRANICERILOR,,,,NU AVETI PILE CAV EL SI SUNTETI INVIDIOSI,?

  6. gyuri Răspunde

    MOCANU ,,,,ALT PILOS , CREDETIN CA A AJUNS PE MERIT,,,,NUUUUUU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.