Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Conducerea Primăriei Satu Mare, la Conferința Regiunilor și Orașelor Europene

primarie-europaPrimarul municipiului Satu Mare, dr. Coica Costel Dorel şi viceprimarul Radu Roca au participat la Conferinţa Regiunilor şi Oraşelor Europene – ediţia a 9-a care a avut loc în perioada 13 – 15 octombrie în localitatea Pamhagen, Austria.

Având ca subiect principal cooperarea transfrontalieră ca şi strategie de viitor pentru economie şi politică s-au dezbătut următoarele teme:

  1. colaborarea regională în domeniul sănătăţii,

Având în vedere numărul tot mai mare de cetăţeni europeni care solicită asistenţă medicală în alte state membre ale UE şi cadrele medicale care urmăresc oportunităţi de carieră în afara ţărilor de origine s-a constatat un trend crescător în întreaga Uniune Europeană al acestor sisteme de asistenţă medicală.

Prin urmare regulile pentru primirea de asistenţă medicală transfrontalieră şi rambursarea acestor servicii au fost analizate şi discutate de către Comisia UE privind aplicarea Directivei UE – drepturile pacienţilor.

Discuţia de grup a prevăzut punerea în aplicare a acestei directive – pacientul european (Directiva 2011/24 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere din 09.03.2011) – exemple de bune practici vor fi prezentate.

 

  1. strategii transfrontaliere de turism,

Importanţa turismului în Europa continuă să crească. Dezvoltarea turismului este un factor cheie pentru prosperitatea economică, în special pentru regiunile şi oraşele din Europa centrală şi de sud-est. Strategiile de turismului transfrontaliere reprezintă o  provocare de actualitate într-o Europă unită. Libera circulaţie a persoanelor face posibilă ca orice destinaţie sa fie accesibilă de către oricine indiferent de tare din care provine. În acest context, apar multe semne de întrebare, dacă marketingul şi publicitatea unei destinaţii să apară ca un brand comun. Astfel de întrebări şi probleme actuale vor fi dezbătute în cadrul discuţiilor de grup cu experţi din sectorul turistic.

 

  1. finanţarea infrastructurii regionale şi comunale,
  2. proiecte de trafic trans-regional şi eficienţă energetică
  3. energie regenerabilă şi provocările unei cooperări transfrontaliere

Situaţia energetică actuală necesită noi perspective şi idei inovatoare pentru descentralizarea furnizării de energie electrică pe termen lung şi durabilă în Europa.

Aspecte cheie precum securitatea aprovizionării şi o combinaţie sănătoasă de energie la nivel regional şi local, va fi dezbatut in randul acestui grup de experți. În special cooperarea transfrontalieră în domeniul formelor de energie din surse regenerabile este una din provocările majore pentru industria, politica şi autorităţile implicate. Exemple de bune practici vor fi prezentate şi discutate la fel şi posibile strategii viitoare pentru Europa.

            6. Cele mai bune practici de cooperare locală administrativă.

 

Sursa: Primaria Satu Mare

13 comentarii

  1. toma Răspunde

    tocmai au anuntat ca podul (centura) se va face peste 40 de ani… au timp.

    • satmarean Răspunde

      Nu centura. Ci un alt fel de centura numita inel. Si nu al treilea pod, ci al cincilea. Daca nu ai proprietatea termenilor mai bine taci

      • toma Răspunde

        Pai daca are timp sa vorbeasca de inel si de al 5-lea pod, inseamna ca centura si al treilea si al patrulea pod sunt gata?

  2. sandu Răspunde

    si pe ce limba ati vorbit cu ei? Analfabetilor. Coica, Roca, Papici, Babut, Stef, Govor: habarnistii USL

  3. satmarean Răspunde

    Ca o solutie rapida la blocajele de pe poduri, de ce nu se poate regandi circulatia de pe ele, de pilda, pe Podul Golescu sa se urce spre cartiere, ar fi 4 benzi(!)pe care ar “zbura” masinile, iar pe celalalt sa se coboare spre oras,iarasi 4 benzi rapide ?!ORASUL SE SUFOCA ,IAR SANATATEA OAMENILOR ARE DE SUFERIT! E nevoie sa reganditi circulatia, PE SENSURI UNICE, nu costa bani si nici timp,solutiile sunt la indemana si sunt rapid de pus in practica! E inuman sa fie chinuiti asa soferii, in fiecare zi – zi de zi, saptamana de saptamana, ani intregi-decenii ,de fiecare data cand se reintorc epuizati de la servicii spre casele lor…

    • satmarean Răspunde

      Adica toate tirurile in tranzit de la baia mare la cj sa faca un ocol prin centru si sa urce pe golescu ca sa mearga la cluj? Cam pe unde crezi ca ar putea face asta? Pe bucla de langa turnul lui bud? Hai na

      • satmarean Răspunde

        ERATA: In loc de Podul Golescu sa se citeasca corect Podul Decebal. Le-am inversat, doar! Deci, pe Podul Decebal se urca spre cartiere…

        • Norick Răspunde

          Dar tot aceeasi mancare de peste @satmarean-ule . Vine un TIR dinspre Cluj si vrea sa ajunga dincolo de granita…Upsss.Cum ajunge pe Botizului??Mai trebuie putin gandit…:-)

          • satmarean

            Ce tare e logica acestui satmarean :)) bine ca nu e membru in comisia de circulatie ca ne-am trezi ca nu avem voie sa trecem podurile decat in zile pare :))

    • satmarean Răspunde

      In marea lui desteptaciune, ADMINISTRATORUL ORASULUI sunt convinsa ca va gasi solutia si raspunsul la intrebarea ta.

    • satmarean Răspunde

      P.S. pentru ca nu vreau sa ma acuze careva simpatic ca sunt confuza sau ca am capul sec voi preciza ca prin “administratorul orasului” m-am referit cu eleganta la cel mai destept si mai destept CITY-manajer din toata lumea !…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.