Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Marş împotriva pedofiliei. Mărturia unor părinţi a căror copil a fost abuzat sexual (VIDEO)

mars-impotriva-pedofiliei-satu-mare-(65)Peste 100 de sătmăreni au participat în această seară în centrul municipiului Satu Mare la primul marş împotriva pedofiliei în centrul municipiului Satu Mare. Printre participanți s-au numărat şi persoane publice, precum viceprimarul Marcela Papici, inspectorul de poliţie Simona Săndulescu, Sorin Ghilea, Vasile Lup, Ramona Ştef, Ovidiu Mureşan.

Organizatorul acţiunii, Andreea Demeter, a declarat că scopul acestui marş este sensibilizarea comunităţii locale şi transmiterea unui mesaj de solidaritate faţă de familiile care trec prin astfel de probleme.

“Scopul nostru este sensibilizarea comunităţii locale, şi mai mult decât atât dorim să ştie acele familii care sunt în această situaţie că le suntem alături. O familie în data de 12 octombrie va avea primul proces, dorim să le dovedim că nu sunt singuri în această perioadă şi comunitatea este alături de ei”, a declarat Andreea Demeter.

Aceasta a dat publicităţii o înregistrare video cu părinţii unui copil care a fost abuzat sexual. Părinţii povestesc prin ce au trecut, cât de greu a intervenit Poliţia, având în vedere că persoana acuzată este fiu de poliţist.

 Proiectul de informare va continua în şcoli. Acesta a fost inițiat după cazul lui Vivien Dragoş, fetiţa de 10 ani violată şi ucisă de concubinul surorii sale.

În acest an Poliția Satu Mare a înregistrat 29 de cazuri de act sexual cu minori. 

 

 

2 comentarii

  1. Ana Salajan Otv Răspunde

    DOAMNE FERESTE-NE DE ASA CEVA TREBUIESA LUAM MASURI DE PREVENIRE SI SA FIE PEDEPSITI DRASTIC ACELEA BESTIIICARE FAC ASA CEVA !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.