Ultima actualizare: azi, 09:22

Locale

Tensiune la mănăstirea Bixad. Executarea a fost suspendată (FOTO)

Manastirea Bixad (1)UPDATE: Ora 16:00 – Răsturnare de situație

 Judecătoria Negrești Oaș a dispus astăzi suspendarea provizorie a executării silite, la solicitarea Consiliul Judeţean Satu Mare, instituţia depunând o adresă prin care susţine că este proprietarul Preventoriului din Bixad, a cărui teren este trecut în aceeași sentință cu retrocedarea terenului de lângă mănăstirea Bixad. Încheierea de admitere a suspendării provizorii este executorie nefiind supusă nici unei căi de atac. 

În aceste condiții, până la judecarea pe fond a cererii Consiliului Județean, executarea silită a mănăstirii Bixad se amână.

UPDATE ORA 14:30 – 200 de jandarmi și polițiști pregătiți cu tunuri de apă

Aproximativ 200 de jandarmi și polițiști, împreună cu executorul judecătoresc au intrat cu forța în Mănăstirea din Bixad, iar reprezentanții bisericii greco-catolice au terminat măsurătorile proprietăților retrocedate.

Cei peste 200 de credincioși ortodocși au cedat în fața forțelor de ordine, care le-au transmis că nu au dreptul de a se opune în fața unei decizii definitive și irevocabile de retrocedare.  Forțele de ordine au adus tunuri de spumă și apă, fiind gata oricând să intervină în blocajul făcut de zidul uman al preoților și credincioșilor ortodocși. Bixădenii cântau în cor „Nu lăsa măicuţă să pierim pe cale, că noi suntem fiii lacrimilor tale…”.

ORA 11:00 – Peste 100 de bixădeni s-au adunat în această dimineață în fața mănăstirii ortodoxe din Bixad, după ce au primit informații că ar putea să apară executorul judecătoresc care să pună în aplicare sentința de restituire a unor terenul Bisericii Greco Catolice.

Localnicii s-au mobilizat pe toate căile, inclusive pe Facebook au fost distribuite mesaje în acest sens.

“FAC APEL LA TOTI BIXADENII !! Maine dimineata la ora 6.00, vor ghiaurii sa ne ia manastirea! Daca iubiti manastirea noastra, mergeti si spuneti-le ca NU LE DAM NIMIC !!!! Haideti sa nu il tradam pe DUMNEZEU, pentru a face pe plac oamenilor !!!”, a fost mesajul distribuit de zeci de persoane.

Oamenii s-au adunat la mănăstirea Bixad încă de la ora 5 dimineața, au încercat să blocheze drumul, dar au fost informaţi de poliţişti că li se pot întocmi dosare penale, astfel că şi-au tras maşinile de pe drum. 

Situaţia devine tot mai tensionată, autorităţile încearcă să calmeze situaţia. 

Amintim că o parte a terenurilor din incinta mănăstirii din Bixad au fost retrocedate greco catolicilor printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă.

Vom reveni cu detalii.

174 comentarii

  1. Atlantikpo Atlantik Răspunde

    Politisti si Jandarmeria ,apara interesele celor bogati !Nu-i lasati sa va intimideze. Ei doar sunt unealta celor care vor avea de castigat in urma retrocedarilor JOS CU EI..!!!!

    • marcel Răspunde

      trebuie sesizat CSM-ul, pentru amânarea executării silite, hotărât de judecătoria Negreşti Oaş, trebuia să se achite 10% din valoarea bunului executat, în caz contrar s-a făcut abuz în serviciu, s-au discriminare, faţă de alţi cetăţeni care au solicitat amânări executări silite.

  2. Eu Răspunde

    Nu mai bine ar darma cladirea aia si ar construi un spital sau o scoala? Ar ajuta mai multi oameni

    • Alex Răspunde

      Sau o biblioteca

      • Eu Răspunde

        sau….orice doar legat de biserica sa nu fie. ca dumnezeu cum bine stim nu exista, asa cum nu exista nici mos craciun.

        • marele maestru Răspunde

          @eu..Dzeu nu exista?mai moaca de gogosar speriat ai merita castrat pt asta

          • Eu

            zise un bun crestin, fiul lui dumnezeu, mult prea sfantul si binevoitorul…maaaaarele maestru! multumesc ca ma faci sa cred si mai mult ca aveti o gandire extrem de limitata! sa nu uitam, si Galileo Galilei a fost condomnat pt ca a avut curajul sa spuna ca pamantul e rotund!

        • gigi finta Răspunde

          bai pervers ffomist si foi ordinar de prostolog creieru ta nu exixta dar dumnezeu exista asa cum exixta infanatici si fatalai din spatele calculatorului ca tine no asa sa dovedit Dumnezeu exista PENTRU CA PROSTU DE TINE EXISTA

          • Eu

            o explicatie mai logica nici nu ai putut inventa. si din scrisul tau se vede cat esti de educat. nu stii lega 2 cuvinte. crede, si nu cerceta 😉 pt ca nu ai cu ce

          • Pop Ioan

            De acord CA EXISTA.Intrebarea este UNDE? O modalitate de contact? Preotii?

      • nora Răspunde

        cand apartinea greco-catolicilor,acolo functiona o tipografie

  3. cineva Răspunde

    Legea e lege pentru toti, fara exceptii!!!

  4. Alex Răspunde

    Poate o fi vre-un semn ca Dumnezeu nu e ortodox, sau poate ca nu exista ci e doar o inventie a oamenilor pentru a tine masele sub control. Cred ca am putea lua exemplul tarilor nordice care au transformat bisericile si catedralele in biblioteci. Asa-i ca o duc mai bine fara biserici si in proportie covarsitoare atei?

    • x Răspunde

      bine zici. nici japonezii nu o duc rau. peste 80% sunt atei. dar un mult prea credincios crede ca ateii sunt rai ca dracu. din pacate ei nu stiu ca atei in general sunt extrem de umanisti si stiu ce e bine si ce nu. asa ca….jos cu bisericile din romania! se construiesc mai multe biserici decat scoli sau spitale

  5. Sunt Satmarean Răspunde

    de ce se face atata galagie pt o minciuna???? oare acesti credinciosi au auzit de EVOLUTIE??? pe naiba, ei cred ca totul a fost creat de dumnezeu care omoara mii de copii nevinovati in fiecare zi, de bolile inventate de el! TREZITI-VA pana nu e prea tarziu!

    • marele maestru Răspunde

      trezeste.te tu halitor de carnati grosi si suculentzi

      • Eu Răspunde

        cate carti de istorie si geografie ai citit? si cate clase ai? iti spune eu….totul e limitat. adica foarte putin. cum e si gandirea ta

        • marele maestru Răspunde

          @eusintprost..esti avansat in prostie eventual si lasa filosofia asta de gascan castrat..pina si einstein recunostea ca exista Dzeu..mai cirnatz expirat

          • toma

            Esti obositor de prost…

          • x

            documenteaza-te mai bine. dar la ce limbaj folosesti mie foarte greu sa cred ca ai citit mai mult de 3 pagini de CanCan. habar nu ai cine a fost Einstein! a fost ateu spre surprinderea ta. cum au fost si cei mai mari fizicieni. pana si Eminescu avea niste intrebari la care nu a primit raspuns. dar nu mai intru in detalii. esti un bun crestin, stii sa vorbesti vulgar, iar daca asta inseamna pt tine “credinta” prefer sa ma abtin de la asa ceva. NU AM NEVOIE DE dumnezeu CA SA FIU BUN!

          • marele maestru

            @xfiles..ia vezi einstain credea?tastezi fara sa sti..culca.te deja delirezi

          • popaprostu

            si cine e opiatra asta de conteaza asa de mult daca el a recunoscut ca exista dumnezeu??? oricum, dezinformezi! opiatra nu a crezut in dumnezeu. esti doar un creStin incuiat, prostodox sau cacatolic. nu e nici o diferenta intre voi. unii mai lacomi si mai perversi ca altii. galbeni de grasi de la atata muncit, post si rugaciune.. asa, ca pentru tine, Einstein zicea ca biblia e o cartulie hazlie…nimic mai mult. prosti, dar multi..

          • caso

            ma intreb si eu : Adam si Eva au avut buric ? cred ca cu asta am incheiat subiectul.

          • marele maestru

            @popaprostu..sa ai freci carabina lui einstein atunci

          • marele maestru

            @caso..esti cumva obsedat de buric?te bagi ca o musca in c..u magarului

    • @marele maestru Răspunde

      esti shaolin pocait? sau ce?

  6. maciucace va asteapta Răspunde

    Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
    În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte.
    Nota:cum poti defavoriza o comunitate existenta in favoarea uneia doar proiectata?
    Securea ,furca si pusca!!!

  7. x Răspunde

    @marele maestru- oamenii au nevoie de raspunsuri. le poti da? sau recurgi la violenta? decat sa fiu crestin (cretin) ca tine prefer sa fiu ateu!

    • marele maestru Răspunde

      @x..vrei tu raspunsuri?sau esti ateu?despre ce vorbim?indrugi prostii ca o rishnitza de macinat cafea

      • x Răspunde

        nu stiu ce sunt prostii….. intamplari bazate pe dovezi sau intamplari bazate pe povesti! dovedeste-mi ca sa cred in dumnezeu. nu poti! in schimb in fiecare zi vezi dovezi ca nu exista!!! deschide o carte de istorie si documenteaza-te. daca poti 😉

      • x Răspunde

        sau, citeste biblia 🙂 sunt convins ca nu ai citito! daca o citesti si ai putin creier, o sa iti dai si tu seama ca ceva pute in cartea aia de basm

  8. crestin Răspunde

    Acum unde sint protopopul si episcopul Iustin? de ce nu apara manastirea ortodoxa? sau nu au timp ca sint la vreo “agapa”?

  9. toma Răspunde

    Eu propun ca biserica ortodoxa sa aiba dreptul sa ocupe abuziv orice cladire vrea, mai ales ale celor care au iesit sa apere un abuz vechi de zeci de ani. Cate dosare s-au facut pentru tulburarea linistii publice? Cati popi au dosar pentru instigare?

  10. Mihai Octavian Muresan Răspunde

    este o mare nedreptate facuta de justitia corupta asupra credinciosilor ortodocsi

  11. Liliana Răspunde

    Daca aceasta sfinta manastire a fost construita la inceputul secolului al XVII-lea de catre poporul roman ortodox ,s-a slujit de la inceput in ea Sfinta si Dumnezeiasca Liturghie ,cum de zic eterodocsii ca este a lor?!Nu mai exista nimic sfint?Nu mai exista bun simt?
    Si apoi,acesti uniti cu Roma nu sint decit niste inselati,rataciti si tradatori.La ce le trebuie lor lacasuri bisericesti ca oricum ce fac ei este egal cu zero.E un fals inventat de catolicismul eretic.Papalitatea este contra ADEVARULUI care este Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos.
    Papii se considera ei ,,hristosi” in lucul Fiului lui Dumnezeu.Cum sa i te inchini?!!!
    Poporul roman s-a nascut ortodox,aceasta-i identitatea lui.Sa ne rugam sa-i linisteasca Dumnezeu si sa-i intoarca la adevar si pe acesti rataciti.

    • Mihail Răspunde

      Mai taci din gura si treci la cratita

    • Alex Răspunde

      Strimata doamna Liliana,

      Sunt curios care sunt dovezile alea care atesta faptul ca poporul roman s-a nascut ortodox? Sa nu uitam ca Romania s-a nascut in anul 1859 prin unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. Transilvania, parte a Romaniei incepand cu 1918, a fost mai mult catolica datorita ocupatiei Austro-Ungare. Avand in vedere aceste dovesti afirmatia dumneavoastra cu ca: “Poporul roman s-a nascut ortodox…” nu are nici un fundament stiintific sau istoric. Dacii aveau ca zeu pe Zamolxes, iar romanii aveau mai multi zei. Apostolul Andrei a increstinat, daca putem sa zicem asa, Dobrogea si nicidecum Romania, pentru ca Romania nu exista la data respectiva. De romania putem vorbi abia din 1859 si cu siguranta printre locuitorii Romaniei de atunci se mai aflau si catolici si musulmani si alte religii.

    • marele maestru Răspunde

      eu inca ieri am fost credincios. azi nu mai sunt. am incercat sa vorbesc cu dumnezeu, l-am intrebat ca ce mai face. nu mi-a raspuns. nu e prima data cand nu imi raspunde. vorbesc singur. as da foc la toate bisericile si manastiri, si as face scoli spitale si gradinite

  12. eminescu Răspunde

    eu zic ca daca nu se inteleg ar trebuii dat gratis bisericii penticostale ca ea este majoritara in acele tinuturi religie care castiga teren intre oamenii din tara oasului si nu se revolta nimeni

  13. Mihail Răspunde

    O singura tara dezvoltata ortodocsa sa imi numiti? Una singura! Nu exista! Pe langa asta ei se mai si mandresc cum tin oamenii fortati in evul mediu. Iar acum se vede adevarata lor fata. Acea manastire a fost greco catolica. Ei ar fi trebuie sa o dea dupa revolutie de buna voie nu sa apere un furt. Voi ortodocsilor suntetk prosti de dati in gropi

  14. marele maestru Răspunde

    @mihailcainedecirc..rolul unei biserici este dezvoltarea economica a unei tari?

    • Mihail Răspunde

      Rolul unei biserici este sa arate oamenilor iubirea si dragostea lui Dumnezeu. Biserica este stalpul unei societati sanatoase, iar acel stalp reprezentat de ordodocsie nu este din pacate spre lumina, el este spre intuneric. Sunt atatea exemple inca nici nu mai merita citare.

  15. dinu birtoc Răspunde

    Ma intreb si eu cum de consiliu judetean sa trezit asa tirziu sa isi recunoasca propietatea(preventoriu)de ce afost necesar sa sfidam locasul lui dumnezeu! pentru ca ce sa intimplat in data de 07 11 2013 la manastirea Bixad ar trebui sa cutremure pamantul,aceste toate se puteau evita daca toti aceia pentru care biserica ortodoxa sa rugat de a lungul timpului sa primeasca intelepciune.

  16. ion romanu Răspunde

    ajutor cati idioti lasa comentarii… eu zic sa facem o armata cruciata, ca pe vremuri si sa omoram tot ce nu e pe placul lilianei si al maestrului. ca doar sunt buni crestini. sau doar CRETINI

    • marele maestru Răspunde

      tocmai ai lasat tu unul,de toata frumusetea..gogosarule

      • Mihail Răspunde

        Dar Marele Maestru ce parere are despre cimitirul privat?

      • ion romanu Răspunde

        pe langa faptul ca nu te descurci cu virgulele, logica ta ma uimeste la fiecare comentariu pe care ai amabilitatea sa il postezi. ori scrii cu piciorul si te uiti la telenovela favorita in acelasi timp, ori esti chiar retardat. sper la prima varianta, caci altfel chiar imi pierd vremea sa citesc ce debiteaza obiectul tau aflat pe axis si atlas.

    • Alex Răspunde

      Eu propun o CRUCIADA CULTURALA, sa lasam crestinilor cruciadele care au lasat in urma mii daca nu milioane de morti si toate pe un dumnezeu iubitor (de sangele celor care nu cred in el), milostiv (cu cei care cotizeaza gras la bugetul bisericii), drept (din punctul lui de vedere) etc…
      O crudiada culturala sa-i educam putin, putina istorie, astrologie, fizica, chimie, geologie, biologie, matematica si de ce nu ceva bune maniere si in special limba romana si gramatica limbii romane.

      • marele maestru international Răspunde

        @alex..porti tu cruciada cu tulburelul din damigeana..esti viteaz nu gluma

        • marele maestru international Răspunde

          poti educa eventual maidanezii dind exemplu pekinezul tau castrat pe care il plimbi

          • Alex

            Stimate mare maestru international,

            spre informarea dumitale proprie si personala tin sa te anunt ca nu sunt consumator de alcool, maidanezii prefer sa-i vad in adaposturi, nu pe strazi, iar animale de companie nu am. Totusi prefer sa am alte indeletniciri decat ai dumneata, cum ar fi atacul la persoana a tuturor celor de alta parere decat dumneata. E dreptul constitutional al fiecarei persoane sa se exprime liber si e dreptul fiecarei persoane sa-i aleaga sau nu o relgie, dar asta nu ii da dreptul sa lezeze in nici un fel alte persoane.

          • marele maestru international

            @alexcruciatul..sint opinii si nicidecum indemnuri la cruciade contra celor care au D.zeu si contraargumente fata de parerea ta ca stiintele inving biserica ortodoxa ..cum ar fi astronomia,fizica,biologia..si prostia (din capatzina ta)

          • Alex

            Si care sunt acele contraargumente? In afara de limbajul suburban. Stii exista o vorba, pe langa ca esti prost mai si semnalizezi.
            Vocabularul limitat de care dai dovada ma face sa cred ca ar mai trebui sa urmezi niste cursuri de stiinte, si de ce nu niste cursuri de istoria religiilor, sa afli ca in decurzul mileniilor pe pamant au existat mii de religii care asa cum au aparut asa au si disparut.
            PS. In caz ca nu ti-ai dat seama, si dupa cate vad nu ti-ai dat seama, nu cred ca am precizat undeva ca stiintele inving biserica ortodoxa. Stiintele inving toate religiile, atat cele monoteiste (care au un singur zeu) cat si cele politeiste (care au mai multi zei).

          • marele maestru international

            daca tot indrugi de legi lasa atunci in pace biserica ortodoxa si credinciosii decit sa hulesti si sa o intorci ca la gara cearta.te mai bine cu D.zeul tau

          • marele maestru international

            @alexposedatu..ma uit la exorcizarile celor care seamana izbitor cu tine

          • Alex

            EU nu cred in nici un D-zeu, pentru ca nu exista, e doar o inventie a unora sa-i controleze pe restul si nimic mai mult. Daca ai avut curiozitatea sa citesti biblia ortodoxa ai fi vazut ca e plina de contradictii, insa nu cred ca ai avut curiozitatea sa o faci, ci te-ai multumit cu ce ti-a zis preotul cand mergei pe la biserica

          • Alex

            Stimate mare maestru international, in ale jignirilor si atacurilor la persoana, consider ca discutia aceasta nu aduce nimic constructiv comunitatii motiv pentru care am sa inchei orice polemica cu dumneavoastra aici. Limbajul si epitetele folosite aduc doar jigniri celor care nu impartasesc aceleasi pareri cu dumneavoastra. Vocabularul limitat de care dati dovada nu imi da posibilitatea sa am o discutie constructiva cu argumente palpabile cu dumneavoastra. Daca doriti sa continuam discutia o putem face, dar intr-un cadru civilizat, etic, si doar dupa ce va imbogatiti vocabularul si argumente palbabile afirmatiilor dumneavoastra.

          • marele maestru international

            ti.a trebuit mult sa vezi pe pielea proprie ca un temator de D.zeu nu are ce inmulti si imparti cu un ateu..totusi iti arunc un compot pt consolare

          • Alex

            Doar ca aceasta atitudine a dumneavoastra va poate aduce mari deservicii in cazul unei plangeri la consiliul national antidiscriminare sau al unei plangeri in justitie din partea unei persoane. Crestinii… de obicei din lipsa de argumente nedemontabile mesteca acelasi rahat la nesfarsit, neputand duce la bun sfarsit o lupta cu argumente palbabile pe teme religioase, celalalt interlocutor luptandu-se cu morile de vant. Din pacate nivelul de cultura al crestinilor e unul scazul, la limita analfabetismului.

          • Alex

            Stii… exista o vorba… cine-i prost de mic cand e mare numai se joaca

  17. marele maestru international Răspunde

    @mihai..adaugam “international”fiindca am fani(sa nu ma confunzi)..cind a fost rastignit Isus a fost dus in cimitir urban?fiindca a stat 3 zile unde?sti? a cui era acel mormint?a statului?ia citeste tu si lamureste.te singur

  18. cosminel Răspunde

    da hotul de SOCOLAN de ce no fost? da PRE MARITUL PRE SMENARUL SI PREA SMECHERUL DE IUSTINIAN DE CE NO FO??? io fo frica ????

  19. marele maestru Răspunde

    tocmai mi-am schimbat medicamentatia. Pana nu trece momentul de luciditate, ma grabesc sa va cer tuturor scuze. Sunt un bou!

  20. marele maestru Răspunde

    gata. aveti dreptate. preotii sunt niste hoti. iar dumnezeu e un personaj prin care oamenii sunt manipulati. asta se intampla de mai bine de 2000 de ani. biblia e o porcaria. m-am documentat mai bine. stiu cum s-a format universul, stiu ce e luna si soarele, doar prostii cred intr-o putere divina. ati avut dreptate. ma bucur ca am ajuns la aceasta concluzie. ma simt mai liber. va multumesc!

  21. maria Răspunde

    alex ai cazut in insecticidul celor ortodocsi acum poti sa zumzaiesti insctule

    • Alex Răspunde

      Nu inteleg la ce te referi?

      • maria Răspunde

        deci ai da foc la biserici ateu instigator ce esti

        • Alex Răspunde

          Te rog sa-mi arati unde am spus eu acest lucru. EU tot ce am zis a fost ca s-ar putea transforma in bibliteci dupa modelul tarilor nordice.
          Nu mai face acuzatii nefondate si fara dovezi.
          Si ma rog de ce sunt instigator? Ca propun culturalizarea oamenilor in detrimentul prostirii lor prin religie?

          • maria

            sa ai parte de o inmormintare asistata de un bibliotecar si nu de preoti atuncea

          • Alex

            Eu deja am facut alegerea… prefer incinerarea.

          • Alex

            Totusi unde sunt dovezile pe baza carora ai facut acuzatiile de mai sus?
            Daca nu le ai poate ca ar fi bine sa-ti recunosti gresala.

          • x

            un jihadist crestin ca si Marie asta crede ;). hai sa mai construim 100 de biserici din aur. ce rost are sa avem scoli spitale educatie bunavoie si pace???? hai sa facem biserici sa avem pt ce sa ne batem, sa ne scuipa sa ne jignim etc. religiile te dezinformeaza, te prosteste si te face sa urasti. toate religiile au interesul lor! iar Marie….ca sa iti spun un lucru, sa stii cum sunt ateii. deci iti spun acum: nu cred in fiinte inexistente cum nici tu nu crezi in pokemon omul paianjen si zana maseluta! ATEISMUL nu e o religie o secta sau grup organizat!!!! ATEII stiu ce e UMAN, NORMAL si BUN!!! si inca un lucru important. stiu sa respecte oamenii, pana nu ii calci in picioare cu religii si alte povesti de adormit copii. SPUNE NU DOCTRINARII RELIGIOASE!!!!!!!!!!!!!

          • Alex

            De accort x

          • Alex

            Cand ceri dovezi si argumente palpabile, il lipsa lor dispar subit din discutie… oare de ce?

        • x Răspunde

          nu mai bine ar fi scoli si spitale in loc de biserici? acuma pe bune 😉

  22. x Răspunde

    @Alex nu pot arata nimic, iar daca iti raspund, o fac intr-un mod violent. cum ar fi….sa mori in chinuri, ar trebui sa fi castrat, si alte metode clasice cum o faceau acum cateva secole. sunt convins daca ai intreba crestinii daca un ateu ar trebui pedepsit cu moartea fiindca nu crede in dumnezeu 99% ar zice DA sa moara toti! 😉 la musulmani asta stim ca functioneaza.

    • Alex Răspunde

      La noi din pacate sloganul “biserica te vrea prost” e mai actual decat in alte parti. E pacat ca ne lasam calcati in picioare de acesti oameni care profita de bunatatea unora promitandu-le o recompensa in alta viata. Si daca facem un sondaj printre credinciosi ajungem la concluzia ca toata viata lor au trait-o si au actionat pentru aceasta asa zisa rasplata dupa moarte. Sunt multe cazuri unde oamenii se multumesc cu ce au tocmai pentru ca asa li s-a spus sa se bucure ca au si atat, cand ar trebui sa ne dorim mai mult decat avem, sa ajungem cat mai sus. De ce sa te limitezi la ce ai cand poti sa ai mai mult? Tocmai ca sa ramai prost nu de alta.

      • Eu Răspunde

        bine zici. Cum spunea si marele crestin, mult prea credinciosul Hitler- spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult, si lumea o va crede!!!! cam asta e cu religiile….minciuni peste minciuni. dovezi= 0

  23. maria Răspunde

    ai tu o problema cu focul @alex daca spui ca incendiezi biserici si preferi sa fi incinerat

    • maria Răspunde

      poate organele de cercetare penala ar trebui sa ia in serios instigarile tale sau sa se gindeasca la tine daca au un A.N in cazul unor incidente deja petrecute

      • x Răspunde

        maria, nu am primit nici macar o amenda in viata mea! stii de ce? pt ca stiu ce e corect sau nu ;). cum spuneam, atacurile ar trebui sa le incetezi tu cu jihadistii tai crestini, care se bat pt o biserica care nu ii apartin, sau ca…in numele lui dumnezeu fura si jefuiesc statul roman! uita-te in curtea ta intai. dupa care mai vorbim. ce da biserica? si ce da o scoala sau spital? fa o diferenta daca iti poti folosi putin creierul.

    • Alex Răspunde

      si unde am zis eu ca incendiezi biserici? Arata dovada daca o ai. Ups.. nu o ai… cred ca e musai sa-ti ceri scuze

  24. Alex Răspunde

    Te deranjeaza instigarea la culturalizare? Ca eu alta instigare n-am facut

    • maria Răspunde

      culturalizare in detrimentul parasirii credintei?sa ajungi sa afirmi direct ori sa dai de inteles ca ai incendia biserici si ai ridica biblioteci

      • maria Răspunde

        alo autoritatile?se autosesizeza cineva in cazul acestui piroman??????

        • Eu Răspunde

          vezi ca incepi sa acuzi si sa faci niste afirmatii deplasate. de ce ceri ajutor autoritatilor? nu mai crezi in dumnezeu? roaga-te la el sa faca dreptate! iar pt o afirmatie ‘cu subinteles’ nu poti numi pe nimeni piroman. dar….esti prea aburita la cap ca sa intelegi asta!

          • maria

            roaga.te asa alex:si nu ma ierta pe mine doamne dumnezeule care nu esti pentru ca nici eu nu iertam gresitilor tai etc ci ma gindeam sa dau foc casei tale si apoi sa citesc o carte amin

          • Alex

            Da unde am zis eu ca as da foc unei biserici?
            Parca esti un CD defect, care s-a blocat pe o fraza anume.

          • Alex

            Spre cultura ta generala, nu ma rog pentru ca nu cred in nici un zeu.

      • Alex Răspunde

        Da arata-mi unde am zis eu ca as incendia biserici…
        Ce am zis eu e ca ar fi mai bine daca am transforma bisericile in biblioteci. Cred ca e o diferenta imensa intre a transforma si a incendia. Ori daca tu ca sa transformi utilitatea unei incaperi trebuie sa o distrugi intai ai mari probleme.
        Ok, daca nu doresti biblioteca poate vrei sa fie teatru, ca bisericile au o acustica extraordinara, mai buna decat a unor sali de spectacole.

      • Alex Răspunde

        Cine te obliga sa-ti parasesti credinta? E alegerea ta proprie si personala sa ai o religie la fel cum e alegerea mea sa nu am una.

  25. Eu Răspunde

    Sa ma trazeasca domane doamne daca ii inteleg pe cre(s)tini! doamne doamne daca existi trezneste-ma!!!!!!!!!! ai 5 min la dispozitie!

    • Alex Răspunde

      Te-a traznit? Eu zic ca nu…

      • Eu Răspunde

        mai astept 5 min. poate e ocupat :)))))

        • Alex Răspunde

          =)) In schimb a iesit Maria din peisaj, cred ca acuma cauta dovezi in biblie

          • Eu

            saraca. mi-e mila de ea si de toti credinciosii. vorbesc serios. un pic ar trebui sa se gandeasca tot. pt ca toti avem cu ce. si nu tre sa fi super inteligent ca sa vezi ca nu exista dumnezeu. sper sa mai prind ziua in care vom fi la nivelul suediei, unde oamenii traiesc foarte bine, si nu au nevoie de biserici. la noi, traim prost, dar avem nevoie de biserici. TREZITI-VA!

  26. Alex Răspunde

    @Maria
    Imi arati si mie dovezile pe baza carora faci asemenea acuzatii?

  27. Eu Răspunde

    Maria cred ca deja esti extrem de frustrata ca te lasam fara replica. altfel nu imi explic fixatiile tale. apropo, ai citit vreodata biblia?

  28. George Răspunde

    Biserica greco-catolica, nu mai putin româneasca decît cea ortodoxa, a fost dizolvata în 1948, episcopii si preotii ei umplînd închisorile.
    Raporturile ei cu Roma, deci cu Occidentul, nu puteau fi tolerate de regimul comunist .
    Regimul comunist bolsevic reusea o dubla lovitura, taind legaturile spirituale cu Occidentul civilizat si facînd totodata un cadou, deloc dezinteresat, bisericii ortodoxe. în acest context se înscrie si satisfactia data bisericii ortodoxe, care-si însusea toate bisericile si manastirile greco-catolice .

  29. marele maestru Răspunde

    @alexincineratul,inca esti aici?in lipsa mea defilezi mai ceva ca la 23 august

    • marele maestru Răspunde

      iti lubrifiai cuzinetii?scuipind seminte iti faceai cruce?cu aerele tale de stiulete emancipat ce ai mai debitat?

    • Alex Răspunde

      Daca tot zici ca te numesti crestin… poate ar n-ar fi rau sa pui mana pe o biblie sau pe o carte de invataturi ortodoxe sa vezi cum trebuie sa fie un bun crestin. Daca tot esti crestin macar comporta-te ca atare nu atacand pe cei care au alta parere decat tine. Daca porti o discutie in contradictoriu cu cineva vino macar cu argumente palpabile nu cu atacuri la persoana si limbaj de mahala. De fapt majoritatea credinciosilor is credinciosi doar cat timp sunt in biserica, de fapt nici acolo ca si acolo se uita la altii cum is imbracati ce face etc. in loc sa se roage ca doar de-aia au mers la biserica.
      Persoanele care nu stiu sa poarte o conversatie civilizata, normala, trebuie in primul rand sa invete sa poarte o conversatie in mod civilizat si apoi sa se informeze asupra temei de discutie pentru a putea purta o conversatie cu argumente nu prin diverse atacuri la persoana si abia apoi sa se bage intr-o discutie.
      Din pacate pe zi ce trece nivelul de cultura e din ce in ce mai scazut. Nivelul de indoctrinare a ajuns la cote alarmante… din pacate.

      • marele maestru international Răspunde

        ce creier ai..ai ramas cu trompa blocata in maioneza de tot repeti zgomotele unei foci pe faleza

        • marele maestru international Răspunde

          impinge.ti tomberonul in alta parte si predica acolo darimarea bisericilor,incendierea lor si ca nu existaD.zeu

          • Alex

            Eu de mai bine de 8 ore astept dovada unde am zis eu ca ar trebui bisericile incendiate si nu dovedeste nimeni asta pentru ca nu are cum. Acum vi si faci o alta acuzatie la fel de geava si de neadevarata cum ca as vrea sa fie daramate. Totusi unde e dovada sau care e rationamentul tau. Inteleg faptul ca esti incuiat la minte si ca nu poti sa accepti ca altii au o alta opinie cand vine vorba de religie, dar totusi poate argumentele ar fi mai potrivite decat acuzatiile nefondate. Asa cum eu iti respect opiniile si credintele tale religioase la fel poti sa faci si tu. Dreptul la opinie, la a avea o religie sau nu sunt drepturi constitutionale si sunt drepturi universale ale omului. Totusi poate ca nu ar fi rau sa-faci o vizita la medic, nu de alta dar s-ar putea ca mai incolo sa fie prea tarziu. Vocabularul tau ma face sa cred ca nu ai nici macar cele 10 clase obligatorii. In acest caz nu am ce pretentii sa cer in legatura cu limbajul tau suburban, josnic si limitat. Sunt curios daca asa vorbeste si duhovnicul tau cand predica despre D-zeu tau. Daca nu poti sa accepti ca altii au alte pareri decat tine, ca au alte convingeri religicoase decat ai tu poate ca ar trebui sa te retragi undeva la o manastire sau sa devi un usnic sa fi doar tu si cu D-zeul tau. Decat sa pierzi timpul aiurea, vorbind ca in mahala mai bine ai pune mana pe o carte sa te mai cultralizezi putin.

          • marele maestru international

            imi provoci deja greatza consoleaza.te cu asta si scurteaza.ti suferinta de om bolnav si debusolat

          • marele maestru international

            si mai incet cu instigari si amenintari ca incendiezi bisericile asta daca vrei sa iti salvezi fundul deja plin de vanatai

          • Alex

            Poate ca in loc sa mai faci acuzatii ar fi bine sa fi cu dovezi care sa sustina acuzatiile pe care le aduci… Insa vocabularul tau limitat in acuzatii nefondate, injurii si insulte nu-ti permite sa faci asta. Poate ca ai timp intr-o zi sa citesti toate comentariile si vi cu dovezi pentru acuzatiile pe care le faci. Dar, avand in vedere faptulca nu ai aceste dovezi nici nu ai cum sa le gasesti. Poate ca ar fi mai bine sa-ti vezi de viata ta limitata, multumit fiind de ceea ce ai, nu pentru ca nu ai putea sa ai mai mult, dar asa ti s-a spus,sa te multumesti cu ce ai si sa multumesti zeului tau pentru asta in fiecare zi. Si asta pentru ca daca nu te-ai multumi cu ce ai s ai dori sa ai mai multe, sa indraznesti sa vesezi la mai mult ar trebui in primul rand sa te culturalizezi putin, sa incerci sa-ti depasesti conditia, sa gasesti raspunsuri la intrebarile care te macina. Dar pentu asta trebuie sa stii ce intrebari sa pui si sa incerci singur sa gasesti raspunsurile. inssa pentru asta trebuie studiu si cred ca e putin mai greu. E mult mai comod sa stai in fotoliu cu telecomanda in mana sau in fata unui calculator si folosind munca, cercetarile si inovatiilor celor care au reusit sa-si depaseasca conditia, a indraznit sa viseze, au trecut dincolo de orice prag impus de biserica. Daca ai fi curios, poate ca ai descoperii ca viata ta nu ar fii asa de usoara fara aporturile ateilor din lumea intreaga. S ca sa-ti dau

          • Alex

            Si ca sa-ti dau cateva exemple de atei celebri carora le datorezi multe ii enumar doar pe Albert Einstain, Bill Gates (fondatorul Microsoft, al carui sistem de operare il folosesti, Windows, daca nu stii care este, si mai mult ca sigur ca il ai piratat, si asta pentru ca nu apreciezi munca oamenilor), Mark Zukenberk – fondatorul Facebook, reteaua aia sociala pe care iti pierzi tot timpul in loc sa faci ceva util. Chiar si marele poet al Romanilor, Mihai Eminescu, a fost ateu. As putea sa-ti dau mult msi multe exemple dar poate cavreu sa te las sa studiezi putin exemplele care le-am dat. Poate ai curiozitatea sa cauti tu alte exemple. Si acuma in incheiere as vrea sa-mi dai tu niste exemple care au schimbat lumea si ti-au adus confortul de care te bucuri pe care le-a facut biserica, in afara de miile de crime impotriva celor care au alte convingeri religioase ( vezi inchizitia, cruciadele si ma nou atacurile teroriste).

  30. George Răspunde

    Faptul ca românii sînt în majoritate ortodocsi se afla în afara oricarui dubiu, dupa cum nimic nu este mai firesc decît sa se simta atasati de religia lor. Problema nu priveste însa religia, ci deformarea sensului religiei prin transferul ei în ideologie.
    Cantonarea ideologica în ortodoxism înseamna delimitarea neta de Occidentul catolic si protestant, doar cu posibilitatea inevitabila a unei integrarari în Rasaritul slav si ortodox. Este situatia pe care in general comunistii (uselistii) si-o doresc sustinand ca nu renunta la credinta stramoseasca .

  31. un putregai in aceasta lume Răspunde

    La ceea ce am vazut ca scrieti aici, nu ma pot abtine sa nu comentez si eu si cu parere de rau dar…..cred ca multi dintre voi aveti probleme serioase chiar foarte serioase.

    Nu este nici o exagerare sa afirmam ca, din perspectiva unei vieti considerate normale acum 50 de ani, viata de astazi a devenit anormala. Valorile fundamentale si conceptiile asupra comportamentului au fost rasturnate. Generatiile STRICATE de ASTAZI, care nu au cunoscut decat traiul usor, nu au alta lege decat satisfacerea fericirii personale in momentul prezent. Parintii se supun capriciilor fiilor, care, ajunsi la varsta maturitatii, nu fac decat sa schimbe jucariile si jocurile copilariei cu distractiile pentru adulti. Viata devine pentru ei o goana permanenta dupa ,, amuzament,, , atat de lipsit de sens, incat un vizitator din secolul XIX, din orice tara, care sar uita la programele noastre de televiziune, la parcurile de distractii, la reclame, la filme, la muzica – de altfel, la toate formele culturii noastre curente – ar crede ca a nimerit intr-o tara de imbecili care au pierdut orice contact cu realitatea normala.(citind comentariile multora dintre voi, dati-mi voie sa va spun ca sunteti imbecili ,,unii,, nu toti).

    Aceasta cultura ,,consumerista,, , care a fost creata de o generatie elograta, nu poate sustine dezvoltarea unei vieti umane normale, cu atat mai putin sa inspire o cautare veritabila a adevarului. Cand aceasta generatie elograta (,, me generation,,) se intoarce catre religie – lucru care se petrece foarte frecvent in ultimele cateva decenii – o face de regula catre o forma de religie ,, consumerista,, , centrata pe sine, plina de fanteziile unui program de televiziune. In cativa ani, aceasta tara a fost inundata de o varietate socanta de culte care spala creierul si strica mintea, de guru divinizati, de swami si de alti autoproclamati ,, oameni sfinti,,. Si acestia nu sunt singurii care se intrec intre ei pentru supunerea totala a sufletelor. Lumea secularizata de astazi intretine o stare constanta de ispitire care exercita de asemenea presiuni asupra sufletului. Ne confruntam permanent cu aceasta situatie – fie in muzica de fundal pe care o ascultam pretutindeni in magazine, fie in reclamele si afisele publice si chiar in casele noastre, unde televizorul devine adesea conducatorul secret al gospodariei, dictand valorile moderne, opiniile si gesturile.

    In diferitele ei forme, aceasta cultura transmite acelasi mesaj: traieste pentru prezent, distreaza-te, relaxeaza-te. In spatele acestui mesaj se afla altul, de o subtilitate sinistra, care se exprima deschis astazi numai in tarile oficial COMUNISTE, care in aceasta privinta sunt cu un pas inainte fata de tarile libere: uita-l pe Dumnezeu si viata de dincolo pentru prezent. Aceasta filozofie a dat nastere sclaviei din lagarele de concentrare din din Uniunea Sovietica, cunoscuta sub numele de Gulag. Pe masura ce tot mai multi oameni au fost subjugati de mentalitatea de tip Dysneyland american, Dumnezeul cel adevarat a fost impins in afara societatii si in mod inconstient am fost adusi mai aproape de propriul nostru Gulag.

    • marele maestru international Răspunde

      @putregai..impresionant si trist in acelasi timp comentariul care reflecta mai mult decit exact realitatea de azi.Inteleg ca din pacate in lumea de azi exista multi oameni orbi sufleteste care se ridica nu numai contra unei religii crestine ci si fata de D.zeu,oameni deja maturi si nu copii.Mai inteleg si faptul ca vina o poarta parintii,care din diferite motive,scuze nu fac o educatie spirituala limitindu.se doar la o rugaciune spusa in graba si rar.Greselile parintilor sint esecul copiilor pe drumul lor in viata iar odata ajunsi la maturitate(gen@alex)ce spun:ca nu exista D.zeu,sa dea foc bisericii,sa le desfiinteze si sa faca filamornici,biblioteci etc sau orice pt a trai in huzur si cu hula fata de cele sfinte.Apocalipsa vine pt toti fiindca nu exista om fara pacate dar cei ca acest specimen original(@alex)vor sta in primul shir(ca la cinema)la venirea ei.Chiar ieri citeam ca oamenii de stiinta sau pus de acord cu legile lui D.zeu care spune ca omul din tzarina s.a nascut si acolo se intoarce nu numai putregaiul ci si gunoaiele care spun ca nu exista Dumnezeu.

      • Alex Răspunde

        Poate ca ar fi fost bine sa citesti studiul complet care spune ca elementele chimice continute in sol sunt identice cu cele din corpul unui om. Si ar fi ciudat sa nu fie asa, pentru ca daca ai studia putin teoria evolutiei ai vedea ca este asa. Ar fi ca si cum ai vrea sa faci o substanta omogena folosind apa si ulei. Daca vei incerca vei vedea ca nu vei reusi sa faci asta. Poate ca n-ar fi rau sa studiezi s din ce substante e facut soarele sa vezi ca le gasesti atat in pamant cat si in corpul tau, cat si in tot universul, in stele, planete, asteroizi, comete, pusari, quasari si lista poate continua. Poate ai f surprin sa afli ca substantele care-ti alcatuiesc corpul tau, facut din tarana, se gasesc si in corpul puiului pe care il mananci, al maidanezukui pe care l-ai eliberat pe strada, al sarpelui de care te temi, al pestelui pe care il pescuiesti si lista continua. Cand gasesti o stire tradusa, si copy-paste, fa bine si te du la sursa, nu lua toate de bune asa cum le citesti, pentru ca romanilor le place sa spuna doar ce vor, chiar daca asta e cu mult diferit fata de ceea ce scrie in studiul respectiv. Nu cred ca n-ai citit un titlu intr-un ziar si cand ai citit textul nu avea nici o legatura cu titlul.

        • marele maestru international Răspunde

          e nevoie de studiu sa afli ca soarta unui gunoi este sa fie incinerat?

          • Alex

            Da… tipic persoanelor analfabete si lipsite de cultura. Oare asa te-a invatat preotul? Asta e religia care zici ca merita sa o ai? Pentru oameni ca tine chiar nu merita sa faci parte din acelasi cult. Spre deosebire de tine, eu ca ateu, iti respect confesiunea, parerile si opiniile, dar deja ai mers prea departe. Cel putin eu personal nu pot sa te numesc OM. Stii… este un popa de-al vostru care are o melodie cu “a fi om e lucru mare”… pe tine cred ca te-a sarit popa cand ti-a dat darurile si ti-a dat doar prostia.

          • marele maestru international

            ti.am raspuns stiintific nu religios adica o insecta sfirseste strivita ori ii tastezi cu un spray insecticid in mana..stiintific

          • Alex

            Daca ai fi raspuns stiintific ai fi spus ca se incearca ca gunoaiele sa se recicleza pe cat de mult posibil, pentru ca prin ardere pe langa faptul ca poluezi mai afectezi si incalzirea globala.

          • marele maestru international

            in viata anterioara probabil alergai turmele de pinguini cu o matura in mana

          • Alex

            Probabil ca te numarai printre pinguini, pentru ca altfel nu-mi explic atitudinea ta

          • Alex

            Oricum… Eu am incheiat discutia asta pentru ca vad ca nu am cu cine sa o port, e ca si cum ai vrea sa faci hartie folosind doar apa.

          • marele maestru international

            cum respecti tu confesiunile,parerile cind propuneai o cruciada impotriva celor cred in D.zeu,ca ar fi mai bine demolarea,desfiintarea bisericilor si a face biblioteci..ai grave probleme fiule

          • Alex

            Cruciada care o propun e una de culturalizare nu impotriva cultelor… poate ca ar trebui sa fi mai atent ce citesti. Pai daca 2 culte se cearta pe o cladire sa facem ceva de care sa beneficieze ambele. O biblioteca ar impaca ambele tabere.

          • Alex

            Ori daca culturalizarea reprezinta o amenintare la adresa unui cult atunci cultul respectiv are o mare problema. Inseamna ca vrea ca oamenii sa ramana prosti. Daca nu e asta e motivul atunci care ar fi?

          • marele maestru international

            nu mai scrie asa prostii fiindca iar te vor surprinde parintii sau bunica care te va imbaia fara ratzustele de plastic preferate

          • Alex

            Si care ar fi prostiile care le scriu?
            Cred ca pot sa imbaiez si singur, ori daca nu cunosc cateva gagici dispuse sa ma imbaieze

          • Alex

            Totusi, in loc sa tot lansezi atacuri nu ar fi mai bine sa vi cu argumente, sa-ti sustii cauza, sau daca tot faci atacuri hai si cu dovezi nu doar cu vorbe.

  32. Mihail Răspunde

    9. Catre unii care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti, a zis pilda aceasta: 10. Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. 11. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. 12. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. 13. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. 14. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.”

  33. x Răspunde

    Deja ma stresati credibcisilor. Va credeti extrem de destepti. Dar sunteti niste prosti

  34. un putregai in aceasta lume Răspunde

    Noi, cei ce ne numim crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, decand Hristos a venit intaia data.
    Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si lumea nu o poate primi, si nu o poate primi nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa. Lumea aceasta il poate primi doar pe Antihrist, acum sau in oricare alta vreme.
    Nu-i de mirare, atunci, ca este dificil sa fi crestin – nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu buna-stiinta un mod de viata care, cu cat este mai autentic, cu atat mai mult duce spre autodistrugere. Si din aceatsa cauza ne razvratim mereu, incercam sa ne usuram viata, incercam sa dobandim ce-i mai bun din ambele lumi. Pana la urma trebuie sa alegem – fericirea noastra sta intr-una din cele doua lumi, nu in amindoua.
    Dumnezeu ne da tarie sa urmam calea rastignirii; nu exista alta cale a fi crestin.

    Si cu toate acestea, nici voi cei care va numiti ATEI nu veti scapa de Judecata, deoarece sunt patru legi dupa care Hristos va judeca lumea:
    – legea cea dintai este legea firii sau a constiintei. Prin aceatsa lege a mustrat Dumnezeu pe Cain, cand a omorat pe fratele sau Abel;

    – a doua lege care sta in fata noastra vesnic,si ne arata pe Dumnezeu, este legea zidirii. Cine a facut cerul, pamantul si toate cate sunt? Ce-a zis ISAC NEWTON, marele fizician englez, care TREIZECI DE ANI A FOST ATEU si la urma cand a descoperit ,,LEGEA ATRACTIEI UNIVERSALE,, si a vazut ca fiecare planeta o atrage pe cea mai mica si nu o lasa sa se departeze,nici sa se sfarame ori sa mearga in neregula in lumea astrelor ceresti. A pus aparatele pe masa si a zis ,,MARE ESTI, DOAMNE, SI MINUNATE SUNT LUCRURILE TALE SI NICI UN CUVANT NU ESTE DE AJUNS SPRE LAUDA MINUNILOR TALE ! Ce-a zis Kepler si altii pe care nu-mi ajunge vremea sa-i amintesc, cand sau convertit,vazand ei zidirea lui Dumnezeu ca nu-i singura, ca are un centru de indrumare si o precizie care uimeste toata mintea? Din secretele naturii incan nu s-a scos nici unu la miliard. Ca intelepciunea lui Dumnezeu n-are margini si nici nu va avea in veacul veacului, pentru ca nemarginita este intelepciunea Creatorului. Deci a doua lege care ne sta noua in fata este Legea zidirilor sau a creatiei.Ca prin contemplatia naturala in duh, noi ne suim de la ratiunile lucrurilor, la Ziditorul lor.

    – a treia lege este Legea scrisa,data de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, adica cele zece porunci si tot Vechiul Testament, dupa care va fi judecat poporul ales, adica evreii.

    – a patra lege si ultima este Legea Darului, Legea desavarsirii, Legea Dragostei lui Hristos, adica Sfanta Evanghelie. Dupa aceasta lege Dumnezeiasca vor fi judecati toti crestini, botezati in numele Preasfintei treimi.

    Cea dintai a fost Legea firii,care ramane generala pentru toate popoarele pana la sfarsitul lumii. Cea de-a doua, Legea zidirilor,este la fel cu cea dintai. Dupa cea dintai si a doua lege se vor judeca toate popoarele lumii ( chinez, indian etc….), afara de crestini si de evrei.Dupa legea scrisa , adica dupa Vechiul Testament,se vor judeca evreii. Iar dupa Legea Darului si dupa Evanghelie vom fi judecati noi crestinii, fiindca legea noastra este mai desavarsita decat toate celelalte legi. Iar daca o calcam, mai mare pacat avem decat ei, care nu au cunoscut Evanghelia.

    Asadar sa nu ne inselam si sa zicem ca Dumnezeu nu stie ce face fiecare. Nici nu vei putea sa spui ca nu ai pacat pentru ca nu ai stiut,ca ai fost chinez, turc sau ATEU. pagani daca ati fost, dar constiinta ati avut si dupa aceea te va judeca. Zidirea ati vazut-o de altfel am vazut-o toti si o vedem in fiecare zi.

    • Alex Răspunde

      Nu crezi ca aceasta judecata e discriminatorie? Om e si crestinul, si musulmanul, si budistul, si hindusul, si evreul si ateul. Conform crestinilor primii oameni au fost adam si eva, care la randul lor au avut copii, care in urma incestului primar au avut la randul lor copii si asa mai departe pana in zilele noastre. Deci nu conteaza ca esti crestin, evreu, musulman, budist, hindus sau ateu. Azi toti oamenii stiu ca exista mai multe religii si totusi fiecare are dreptul de a alege sau nu o religie sau o filosofie (budismul e o filosofie nu o religie). Cu ce e mai presus un crestin care merge duminica de duminica la biserica, se roaga, dar nu face nimic sa-si ajute semenii fata de un ateu care munceste pentru binele comun al tuturor indiferent de religie, rasa, sex? Daca D-zeu ar exista si ar fi cum ziceti nu crezi ca ar fi normal sa fie toti judecati la fel? Cu ce e mai presus un crestin decat un evreu, un budist, un musulman un hindus sau un ateu? Nu poti sa zici ca musulmanul, budistul, hindusul, evreu sau ateul nu au auzit de crestinism sau de Hristos. Daca zici asta denaturezi adevarul din start. Si totus hinduismul e cea mai veche religie, iar crestinismul este a doua cea mai tanara dupa islamism. Daca studiezi putin evolutia religiilor in timp vei vedea ca evolutia ei (ca numar de practicanti) e dusa de teritoriile ocupate de populatia respectiva. Care ar fi numarul mortilor datorita crimelor savarsite in numele unei religii sau alteia? Poate ca ar fi interesant de facut un asemenea studiu.

    • marele maestru international Răspunde

      @putregai..inchinaciuni pt adevarul aratat si sa dea Domnul ochi pt toti sa vada Adevarul,Calea si sa nu ne indoim de Judecata lui.Eu,pacatosul deseori ma rog ca cei fara urechi,sau daca au sa isi scoata ceara din ele si sa asculte atent acestea amintidu.si de bucuria din Ceruri cind se regaseste un miel pierdut

      • marele maestru international Răspunde

        @alex..nu mai behai ci citeste ce scria @putregai si daca acele adevaruri oarecum le patrunzi vei fi apoi ca si camasa spalata,apretata apoi calcata

        • Alex Răspunde

          Hai cu dovezi la atacurile tale si apoi reciteste ce mi-ai zis mie sa citesc si comporta-te ca atare.

          • marele maestru international

            esti incoltit ca o fiara deja,nu mai ai ce spune la citirea a ceea ce scria @putregai(eu,recunosc am fost mai acid)dar recunoaste ca dupa acestea ai ramas ca o tzestoasa intoarsa invers cu carapacea pe o plaja..nu mai plinge,te intorc din mila cu virful pantofului

          • Alex

            Se pare ca nu citesti numa ce vrei. Daca nu aveam ce spune nu comentam la ceea ce a scris. Dar se pare ca tu nu ai dovezi pentru acuzatiile pe care mi le aduci.
            La urma urmei esti un bun crestin… decat sa vi cu argumente si dovezi la ceea ce zici mai bine treci la atacuri. Stiu ca atacul e cea mai buna aparare, dar in cazul tau nu are nici un efect, ramai cu vocabularul tau infect si limitat.

  35. un putregai in aceasta lume Răspunde

    @ Alex, nu ai inteles nimic, sau intelegi doar ceea ce vrei tu, Dumnezeu i-a dat omului constiinta, singura fiinta de pe pamant care are ratiune este omul, care, poate judeca lucrurile bune sau rele, nu va fi nici o discriminare la Judecata fata de nici un popor, fie el Hindus, Musulman, Budust etc.Nu am insinuat cu nici un cuvant ca celelalte popoare nu au auzit de Hristos, asta nu inseamna ca daca acele popoare nu cred in Hristos ca este Fiul lui Dumnezeu vor merge toate in Iad, nu dragul meu, nu vor merge, ci vor primi ei dupa faptele lor, daca au facut bine le va fi bine, daca au facut rau le va fi rau, la fel si mie si tie si tuturor oamenilor de pe acest pamant. De exemplu tu cand gresesti fata de cineva nu te mustra constiinta? Eu cred ca da, eu am spus doar ca nimeni nu va scapa, de judecata, chiar daca o fi el ateu, musulman , hindus etc. Ce ne caracterizeaza pe noi in lumea aceasta nu faptele? Tot asa nu ducem cu noi nimica din lumea aceasta pamanteasca numai faptele noastre bune sau rele. Incan odata citeste mai bine ceea ce am scris mai sus si cauta sa intelegi, ca nu se face nici o discriminare, Dumnezeu nu o sa condamne pe nimeni ca este Budist , Musulman, Hindus etc….ci faptele fiecarui om vor vorbi de la sine.

    • Alex Răspunde

      Din ce ai zis sunt 4 legi dupa care, cica, vom fi judecati, insa aceste 4 legi sunt aplicate diferentiat, adica evrei dupa o lege, budistii dupa alta, crestinii dupa alta. Si atunci nu e discriminare?

  36. un putregai in aceasta lume Răspunde

    Nu Alex, legile nu sunt aplicate diferentiat, tocmai de aceea nu e discriminare, ca acei care nu cred in Hristos vor fi judecati dupa constiinta lor, la fel ca si Evreii, ei au auzit de Hristos dar nu-l recunosc, ei respecta vechiul testament, vor fi judeecati intru el. Asta incercam sa-ti spun ca in lumea cealalta nu vor ajunge in iad toti Budisti, toti Hindusii etc. Daca se judeca dupa o singura lege, de ex.cea a crestinismului, toata popoarele pamantului, nu crezi ca atunci ar fi fost discriminare?eu cred ca da, deoarece nu este omul vinovat cu nimica daca sa nascut Hindus sau Evreu, de aceea va fi judecat dupa faptele lui. Iar noi crestinii, ( cei care cred in Iisus Hristos), vom fi judecati dupa Evanghelie, deoarece noi crestini doar credem in nasterea Domnului nostru, in rastignirea lui pe cruce si in Invierea lui celei de a treia zi.

    • Alex Răspunde

      Doar ca nu te obliga nimeni sa fi crestin, hindus, musulman, budist sau orice alt cult sau ateu. E o alegere personala. La fel cum eu de la crestin, ca am fost obligat sa devin, am fost botezat fara voia mea, nu m-a intrebat nimeni nimic, am hotarat ca eu sunt ateu. Asta in urma unui stiudiu bine pus la punct despre tot ce inseamna crestinism. La fel si budistul poate deveni crestin daca vrea, si hindusul la fel si evreul si invers. E o alegere proprie. Deci in mod normal trebuie sa fie o singura lege nu mai multe aplicate diferentiat.
      Banuiesc ca ai ceva studii teologice. Stiu si eu ce se invata la teologie si mai ales cum se invata. Datorita binevointei mele am ajutat o preoteasa si pe sotul ei sa-si faca lucrarea de licenta si de masterat, mai bine zis le-am facut-o eu. Dar spre marea mea surprindere, tot ce scria mai neortodox despre viata unor sfinti, preoti etc a trebuit sa le scot afara. De ce?

      • marele maestru international Răspunde

        tu chiar nu pricepi nimic si pe deasupra te lauzi ca faceai o lucrare teologica ,ce pacate iti faci mintind si amenintind cu incendieri si tot tacimul

        • Alex Răspunde

          Pana nu vi cu dovada unde am amenintat eu cu incendieri sa taci din gura ca nu te-a intrebat nimeni nimic.
          Poate ca pricep mai multe decat tine, probabil ca pe teme religioase sunt mai documentat ca si tine.

  37. un putregai in aceasta lume Răspunde

    Stim noi ce plan are Dumnezeu cu fiecare, stim noi pe cine vrea el sa Sfinteasca prin adanca pocainta? Nu o data din pacatosi a facut Sfinti,intotdeauna a facut asa….
    Sa ne amintim putin de Maria din Magdala, de Zaheu Vamesul, de talharul de pe cruce, de Saul cel devenit Pavel, de Ciprian al Cartaginei sau de Siluan Atonitul inainte de schimbarea vietii, de ,, venirea in fire,,. Cu siguranta multi si foarte multi Sfinti au fost pacatosi inainte, iar acestia drepti facandu-se inaintea lui Dumnezeu, au ajuns in Rai.

    Referitor la Botez,daca unii crestini dn afara Bisericii Ortodoxe, care spun ca nu trebuie sa botezam pe prunci, pentru ca ei nu au pacate, si mai ales, pentru ca nu pot sa marturiseasca credinta lor, noi ramanem la practica noastra, veche cat Biserica. Potrivit randuielilor sale, Biserica noastra ii boteaza pe prunci, curand dupa nasterea lor. Asa a facut ea de la inceput.
    In ceea ce priveste faptul ca pruncii nu pot sa-si marturiseasca credinta crestina,Biserica are ca si garant pe nasii care-i primesc la botez, care marturisesc pentru acesta credinta crestina marturisind Crezul si care isi iau indatorirea ca finii lor sa fie crescuti de ei in credinta Bisericii.
    De altfel, noi cunoastem tot din sfintele scripturi, atatea cazuri cand pentru credinta cuiva Dumnezeu S-a indurat de cel care pentru acesta se ruga. sa ne amintim ca Mantuitorul a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stapanului sau, a vindecat pe fiica femeii cananence pentru credinta mamei sale,a inviat pe fiul vaduvei din Nain pentru credinta ei, a mamei sale.
    Sa sti ca mai exista un botez al muceniciei sau al sangelui ( Matei X,32;XVI,25), cunoscut in cele dintai veacuri crestine, intelegand prin ele moartea martirica, in persecutii pentru Mantuitorul Hristos. Sfintii parinti il socotesc asemenea botezului din apa si din Duh,uneori chiar mai de pret decat acesta ( sfantul Grigorie Teologul).
    Mai este un Botez al dorintei care consta in dorinta arzatoare a cuiva de a ajunge membru al Sfintei Biserici, ducand o viata in pocainta.
    Daca dintr-o pricina oarecare fara voia lui nu ajunge sa primeasca botezul prin apa si prin Duh, el e socotit Botezat cu Botezul dorintei.

    • marele maestru international Răspunde

      @putregai..te citesc cu mare placere si pildele enumerate sint de netagaduit si sint convins ca si ateul la citirea lor se dezgheata de convingerile lui pagane.

      • marele maestru international Răspunde

        mai urla el ca si cocosul aruncat in fantana din povestea cu 3 banuti dar nu trebuie bagat in seama

      • un putregai in aceasta lume Răspunde

        Iti multumesc ca citesti ceea ce scriu eu cu placere, as putea scrie mult mai multe, dar nu e nici loc nici timp.

        • marele maestru international Răspunde

          poate o da Domnul sa te intilnesc o data fiindca as vrea sa inteleg mai multe legate de Scriptura care dupa cum zicea un crestin este ca o farmacie cu multe medicamente nestiute

          • Alex

            Sa inteleg ca n-ai inteles nimic din cartea de povesti numita Biblie? Atunci sincer nu ma mira atitudinea ta care nu prea e in concordanta cu ceea ce scrie in biblie si cu dogma crestina care promoveaza bunatatea, intelegerea intre oameni, iubirea aproapelui etc…

  38. marele maestru international Răspunde

    pina una alta ateul sa caute in biblioteci

    • Alex Răspunde

      Sa stii ca ai fi mult mai castigat cautand prin biblioteci. Poate chiar ai reusi sa intelegi mai bine biblia, vietile sfintilor si de ce nu chiar istoria religiilor. Poate chiar ai putea face o paralela intre biblia crestina, cea a evreilor, scrierile religioane hinduse, islamiste, egiptene, si de ce nu chiar si asa zisa biblie a lui satan.

  39. Erdei Dorel Răspunde

    …fiind o problema legata de drepturi de proprietate ar trebui rezolvata exclusiv din punct de vedere legal,fara a crea intr-o astfel de situatie, in nici un fel, disensiuni de natura religioasa…ma intreb, de-am avea musulmani in judet… oare cum am reactiona?…

  40. Cristian Paul Răspunde

    Nebunule nu mai huli pe Dumnezeu ca tot omul este de vina pt tot ce se intampla in lumea asta ne fost data libera alegere Trezestete tu omule !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.