Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Aligatorul Vesel: Peste 2.200 de copii au primit gratuit periuţe şi pastă de dinţi

Cosmin Ratiu, Leiher Leonora, Fazekas Csilla, Maskulik Csaba (3)Peste 2.200 de copii din 12 localităţi din judeţul Satu Mare au primit gratuit periuţe şi pastă de dinţi din partea organizaţiei Caritas în cadrul acţiunii Aligatorul Vesel. Periuţele au fost distribuite de stomatologii clinicii Sfântul Anton, alături de consilierul local Masculic Csaba.

Medicul stomatolog Cosmin Raţiu, medicul Leiher Leonora, purtătorul de cuvânt al Caritas, Fazekas Csilla şi consilierul Masculic Csaba au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă rezultatele acţiunii.

Cosmin Raţiu a declarat că medicii au intrat în sălile de clasă şi le-au explicat copiilor cum trebuie să se spele corect pe dinţi.

În urma centralizării tuturor datelor, s-a descoperit că doar 30% dintre copii conştientizează importanţa spălării pe dinţi, 60% au teamă de stomatolog, 46% au fost la stomatolog, 70% nu cunoşteau tehnica de periaj corectă, 80% dintre copii au probleme dentare (din care 52% carii). Totodată, a mai reieşit faptul că 86% dintre copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani au probleme cu placa dentară, 52% au nevoie de aparate dentare, 26% şi-au pierdut din dinţi şi 14% suferă deja de malformaţii.

Cosmin Raţiu şi Masculic Csaba, ambii consilieri locali, au spus că vor face demersuri astfel încât în bugetul municipiului Satu Mare să fie trecută o poziţie pentru înfiinţarea de cabinete şcolare stomatologice, acest lucru nereuşind să se facă în acest an, chiar dacă a existat o sumă alocată. 

3 comentarii

  1. mihai Răspunde

    Felicitari tuturor celor ce au participat la actiune

  2. Emil Panait Răspunde

    Cei de la ClinicaSfantul Anton fac multe lucruri caritabile pentru oamenii nevoiasi,bravo lor ca de Mos Nicolae au ajutat oamenii cu daruri,felicitari tuturor case gandesc la semenii lor.Bravo voua!!!!!!!!!!

  3. eu Răspunde

    Macar cineva se gandeste si la altii nu numai la profitul personal,ca si unii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.