Ultima actualizare: azi, 22:30
Publicitate

GAL Zona Sătmarului – Apel de selecție a proiectelor pe măsura 312

312-5Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului anunță lansarea în perioada 20.12.2013-20.01.2014 a celei de a cincea  sesiuni de cereri de proiecte din anul 2013 pentru Măsura 41, Sub-măsura 41.312, prezentată mai jos.

Data lansării apelului de selecție: 20 decembrie 2013, Data limită de depunere a proiectelor: 20 ianuarie 2014, ora 14.00

Depunerea proiectelor pentru Măsura 41, Sub-Măsura 41.312 se va face la sediul Asociației de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (numit în continuare GAL), Micula, str. Principală nr. 293, jud. Satu Mare, în intervalul orar 09.00 – 14.00

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 312 sunt: Micro-întreprinderile aşa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei (CE) nr.361/2003 şi în legislaţia naţională în vigoare, Persoane fizice (neînregistrate ca agenţi economici) – care se vor angaja că până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprinderi

Fondurile disponibile pentru Sub-Măsura 41.312 “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” sunt de 56.323 euro

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 56.323 euro

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect  este de 5.000 de Euro/ proiect

Verificarea conformității și eligibilității Cererii de finanțare sunt realizate de către experții GAL. Solicitantul de finanțare trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 312 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ( www.apdrp.ro ) şi site-ul GAL-ului www.galzonasatmarului.ro cu mențiunea că vor fi eligibile acele proiecte care vor fi implementate pe cuprinsul teritoriului aferent Grupului de Acțiune Locală Zona Sătmarului.   

Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului sunt menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 312 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (www.apdrp.ro) cu mențiunea că solicitanții ce depun proiecte care prevăd lucrări de construcții și/sau montaj sunt obligați să atașeze la Cererea de finanțare și Proiectul Tehnic. Atentie! De la data de 13 decembrie 2013 se aplică versiunea XI a PNDR 2007 – 2013. Conform noilor prevederi ale PNDR, în cazul în care proiectele depuse pe Măsura 312 prevăd achiziţia de utilaje agricole, intensitatea ajutorului public va fi cea aplicabilă pentru investiţiile realizate prin Măsura 121, intensitatea aplicabilă fiind majorată conform prevederilor fişei tehnice a Măsurii 121 pentru fiecare tip de beneficiar.

Solicitați informații detaliate: Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului,

Micula, str. Principală nr. 293, jud. Satu Mare, tel/fax: 0261-828542, e-mail:[email protected], [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.